Maica Domnului, model de leadership

de Spiritualitate

Prin modul ei de a se comporta ca mamă și femeie, dar și prin felul ei de a îmbina dragostea cu delicatețea și discreția, Maica Domnului a fost și un adevărat model de leadership. Unul aparte, ce ar avea multe de spus societății noastre, dacă ar fi luat în considerare.

Fără a avea nevoie să ocupe prim-planul vieții publice, așa cum o fac adesea oamenii ce conduc astăzi diferite instituții, sau au vizibilitate în plan social, Maica Domnului a ocupat spațiul fruntaș în inimile celor care au cunoscut-o și au intrat în contact cu ea. Îl ocupă, precum se poate lesne vedea, și-n cele al creștinilor, de mai bine de două milenii. Cu candoarea-i specific maternă, a știut să-și ajute Fiul și uneori i-a influențat deciziile. A demonstrat, asemenea lui Hristos că, un adevărat leader, un conducător genuin, nu trebuie să stea departe de cei pe care îi călăuzește, să se așeze pe un piedestal de pe care să dea ordine. Nu! Rolul lui e să stea alături de ai săi, în mijlocul mulțimilor, confundându-se cu ele! Doar așa poate ajunge cu adevărat să înțeleagă nevoile oamenilor, să vină în întâmpinarea lor și să le fie de ajutor! Interacțiunea empatică se realizează mult mai ușor când cel chemat să gestioneze probleme emoționale, de management al mulțimilor sau de alt fel, se găsește în mijlocul problemei, nu la distanță, în afara ei, pe un podium. Realitatea e mai ușor de cunoscut astfel, iar neprevăzutul e mai ușor de preîntâmpinat. E adevărat că uneori, din afară, lucrurile pot fi evaluate cu mai multă obiectivitate, însă un bun organizator e capabil să rămână în același timp membru al grupului și să privească în perspectivă. Să aibă viziune.

Maica Domnului demonstrează de asemenea că nu respectul declarativ, adesea nesincer, ce maschează interese ascunse, al celor din jur, trebuie să reprezinte motivul unei acțiuni. Dimpotrivă, exceptând întâlnirea cu Elisabeta, în care beneficiază de frumoase cuvinte din partea acesteia, s-ar putea spune că nu are parte de laude declarative decât după moarte. Își conștientizează calitatea de leader, fără a avea nevoie de confirmări din partea cuiva. Nu le cere, nu se lasă lingușită, e conștientă de rolul ei, dar totușui acesta nu o face să se îngâmfe. Dimpotrivă, lasă ca Hristos să se folosească de modelul ei ca de un exemplu, în a-i motiva pe alții. Ilustrativ este pasajul în care femeia din popor o laudă, iar El arată că întreaga lume este chemată să fie părtașă la fericirea Maicii, prin împlinirea cuvintelor Scripturii: „Fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe el”. Oferă aici o mărturie a faptului că fericirea ei își trage seva din ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Din el își trage seva și calitatea ei de leader. Fecioara Maria nu ține să impună un model de lider autoreferențial. Dimpotrivă, superioritatea ei rezidă în faptul de a arăta mereu înspre Dumnezeu, de a se plasa într-o relație de firească continuitate cu Acesta.

Calitatea de conducător a Maicii are de asemenea o altă particularitate, aceea de a se manifesta prin elemente ce-i relevă calitatea de mamă. De aceea, ea nu mustră, ci mângâie, alină. Nu vine să dea ordine, ci călăuzește cu blândețe, iar eficiența ei nu se măsoară în targeturi cu valoare efemeră, ci în statornicirea unor principii cu valabilitate veșnică.

Într-o societate atât de robită de consum și de tentaculele lui, poate că nu ar fi rău să ne gândim mai atent la schimbarea de paradigmă pe care ar putea să o producă alegerea, de către marii conducători ai lumii, a Maicii Domnului ca model în activitatea slor. De bună seamă, multe dezastre de natură morală, psihologică și chiar economică ar putea fi evitate. Iar efectele benefice ar fi pe termen lung…


Foto: Ioan Popa – Frescă Mănăstirea Nicula

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Maica Domnului, model de leadership
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Demonul posedatului și demonii Cetății

Demonul posedatului și demonii Cetății

Aspecte introductive S-ar putea spune că episodul ce se găsește în centrul Evangheliei de astăzi face parte dintr-o adevărată arhitectură, ce reunește o serie de întâmplări, menite să le arate Apostolilor cu cine stau de vorbă. Cu puțină vreme înainte de popasul în...

Hristos-Fiul vorbește unei inimi de mamă

Hristos-Fiul vorbește unei inimi de mamă

Aspecte introductive Dacă vom lectura capitolul în cadrul căruia se găsește pericopa evanghelică de astăzi, vom vedea că evenimentul aflat în centrul ei face parte dintr-o frumoasă arhitectură a propovăduirii. După ce, în subunitatea anterioară, Hristos vorbește...

Responsabilitatea cuvintelor

Responsabilitatea cuvintelor

Cuvântul vorbit sau scris poate schimba viaţa cuiva, a celui căruia ne adresăm sau, poate distruge vieţile multora. Cuvintele noastre pot aduce bucurie şi tristeţe, cuvintele noastre pot alina sau răni. Cuvintele noastre pot aduce zâmbet sau lacrimi. Cuvintele noastre...

Pilda Semănătorului – Hristos și actul propovăduirii

Pilda Semănătorului – Hristos și actul propovăduirii

Aspecte generale Despre pericopa Evanghelică de astăzi, s-ar putea afirma, în primul rând, că este una de sezon. În plus, e una dintre cele mai cunoscute și a beneficiat de-a lungul timpului de atenția exegeților, care au încercat să o privească din multiple...