„Maica Domnului ne cheamă și ne conduce spre Hristos”

de | aug. 10, 2021 | Spiritualitate

Preasfințitul Părinte Vasile:

„O căutăm pe Maica Domnului pentru că, prin mângâierile pe care le primim de la Ea, noi ne putem menține pe calea adevărului, pe care Hristos Mântuitorul ne-o deschide nouă spre Împărăția lui Dumnezeu.

Orice cale pe care noi o parcurgem, iubiți credincioși, spre Sfintele Altare din bisericile noastre parohiale, sau din mănăstirile noastre, sunt căi de întâlnire cu Hristos, căi de desăvârșire, căi de mântuire.

Pe toate aceste căi, Maica Domnului ne cheamă și ne conduce spre Hristos. Ne cheamă preacurata în grădina sa spre a-i spune bucuriile și necazurile noastre, iar ea varsă câte o lacrimă spre a stârni în sufletul nostru căința care ne îngenunchiază înaintea preotului duhovnic pentru a ne mărturisi păcatele, iar ea, fiind grabnic ajutătoare, ne arată calea spre Hristos.”

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Maica Domnului ne cheamă și ne conduce spre Hristos”
„Maica Domnului ne cheamă și ne conduce spre Hristos”
/

Ultimele articole

Monumentul ostașului român din Carei

Monumentul ostașului român din Carei

Istoria milenară a poporului român este marcată de nenumărate episoade ale luptei pentru refacerea integrității de neam și țară. Găsim la Carei monumentul închinat ostașilor români care au luptat și s-au jertfit pentru eliberarea ,,ultimei brazde de pământ” al...

Mai multe din Spiritualitate
Sfânta Taină a Căsătoriei | Cateheza a VI-a

Sfânta Taină a Căsătoriei | Cateheza a VI-a

Subiectul ultimei noastre întâlniri a fost Sfânta Taină a Spovedaniei sau a Mărturisirii. Ne reamintim că necesitatea ei stă în păcătoșenia noastră. De nu am fi slabi și nu am păcătui, Taina Spovedaniei nu ar fi propusă de Biserică. Spovedania oferă posibilitatea...

Despre Taina Sfintei Spovedanii | Cateheza a V-a

Despre Taina Sfintei Spovedanii | Cateheza a V-a

Când omul primește Taina Sfântului Botez, așa cum am cunoscut din primele cateheze, primește și Taina Mirungerii și a Euharistiei. Dacă Botezul și Mirungerea nu se repetă decât în cazuri excepționale, Sfânta Euharistie revine în viața credinciosului cât mai des cu...

Sfânta Euharistie – Viața în Hristos | Cateheza a IV-a

Sfânta Euharistie – Viața în Hristos | Cateheza a IV-a

În cateheza precedentă am avut ocazia să ne cristalizăm cunoștințele despre Sfânta Mirungere; Taina dobândirii Duhului, a confirmării lui Hristos în noi, după cum ne spune Sfântul Chiril. Această Taină, în Ortodoxie, nu e separată de Botez, nu e o Taină prin care cel...

Fericirile în vremea molimei (Duminica a 4-a din Post)

Fericirile în vremea molimei (Duminica a 4-a din Post)

Mâine e duminica în care se citește un fragment din Predica de pe Munte. Domnul rostește fericirile. Cum pot fi auzite în timp de molimă, când aveam nevoie de responsabilitate și asumare? 1. Fericiți cei sinceri, că a lor este Împărăția Cerurilor. 2. Fericiți cei...

Sfânta Taină a Mirungerii | Cateheza a III-a

Sfânta Taină a Mirungerii | Cateheza a III-a

Sfânta Taină a Botezului este curățitoare de păcate, este naștere, este regenerare, iar cei care mărturisesc altceva decât aceasta sunt într-un duh neortodox. N-o spunem noi, o spune Sfântul Pavel: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie...