Maica Domnului o femeie demnă, ce se definește prin credință

de | aug. 14, 2020 | Spiritualitate

Societatea în care trăim vorbește adesea despre modele și despre oameni care se constituie în surse de inspirație pentru alții. Termeni precum „influencer” au devenit parte a limbajului cotidian, nu doar pentru tineri, ci și pentru adulți. Din nefericire, de foarte multe ori, în spatele acestor oameni care mobilizează masele și dau tonul în ceea ce privește, ținuta, atitudinea, discursul, sau polarizarea în raport cu o anume problemă, stau doar strategii de marketing și nimic mai mult. Încolo, oamenii sunt șterși, viața lor e lipsită de sens, iar mesajul pe care vor să-l transmită nu e nici genuin, nici opera lor.

De aceea, v-aș propune să descoperim astăzi un altfel de tip de influencer, cu o strategie imbatabilă: Maica Domnului. Analiza vieții și a cultului ei vine să releve un contrast aproape inexplicabil. O ființă de o sfioșenie și o discreție aparte a ajuns să ocupe locul central în inimile a milioane, dacă nu chiar miliarde de oameni de-a lungul timpului. Cu Fecioara Maria, Biblia e zgârcită. O pomenește destul de rar, nu doar în raport cu Fiul, ci și cu apostoli precum locvacele Petru. Și totuși, momentele ce conțin referiri la dânsa sunt bine alese și spun multe. Nu doar atunci, ci și peste veacuri. Buna Vestire vorbește despre cât de hotărâtă a fost în a-L sluji pe Dumnezeu. Episodul întâlnirii cu Simeon vine să arate că nu se înspăimântă din orice nimic și nu se clatină la orice adiere de vânt. Nunta din Cana o deconspiră drept o femeie altruistă, care e gata să intervină până și-n planul de mântuire al lumii de dragul celor care i-o solicită. Momentele în care se contopește cu mulțimea vin să certifice că adevăratul leader e în mijlocul alor săi. Vibrează la unison cu ei, le cunoaște bucuriile și neputințele și nu ține să aibă parte de privilegii sociale. Episodul Răstignirii ne-o arată demnă și ascultătoare către Fiul, iar ceea ce face de la momentul plecării din această lume ne face să o iubim și apreciem ca pe o adevărată mamă a noastră, a tuturor.

Ca model, Maica vine să propună, precum se deduce din pilda vieții ei, un set de valori, nu un discurs.E întruparea discreției, a delicateții materne, a smereniei și a iubirii. Vorbește puțin și-și are cuvintele bine cântărite. Apostolii au scris texte lungi spre a se putea lăuda cu o Evanghelie, dânsa a rostit doar câteva cuvinte, anume: „faceți tot ceea ce vă va spune El!” Și totuși, exegeza e în unanimitate de acord atunci când ridică aceste vorbe la statutul de Evanghelie. În cuvintele ei se regăsește chintesența propovăduirii Bisericii de mai bine de două milenii.

Spre deosebire de oamenii pricepuți la cuvânt ce electrizează mulțimile, Maica a preferat așadar, să vorbească puțin. O dată ca făgăduință, iar altădată ca mărturie, arătând care este calea de urmat. Și totuși, a vorbit mai mult decât oricine, iar vorba-i a fost bine rostuită. A vorbit cu inima, așa cum numai mama știe. Cu Hristos și cu poporul binecredincios. Cuvintele ei nu au produs doar înfiorări de moment, ci schimbarea vieții multora. De foarte multe ori, le-a însoțit cu semne, minuni și lacrimi. Fără a fi o plângăcioasă din fire, căci Scriptura ne-o relevă ca pe o femeie demnă, ce se definește prin credință, nu prin slăbiciunea firii, a socotit uneori potrivit să dea zăgaz pe-ntinsul icoanelor, lacrimilor de mamă. Spre a-și preveni, ori a-și mustra copiii.

Meditând cu atenție la toate acestea, mă-ntreb și vă-ntreb: este Măicuța un exemplu de influencer pentru oamenii zilelor noastre? Sunt valorile propuse de ea încă actuale? Dar modul de viață pe care și l-a însușit cu maximă seriozitate? Merită dragostea pe care ne-o poartă să-i jertfim gândurile noastre bune? Să medităm atent la toate acestea!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Maica Domnului o femeie demnă, ce se definește prin credință
/

Ultimele articole

„Țarina” și „roada cea bună”

„Țarina” și „roada cea bună”

Aspecte introductive Hristos e pragmatic astăzi. Rostește o parabolă cu miez, menită să răspundă unei întrebări venite din public. Înainte de aceasta, însă, se răfuiește, cum Îi place Lui, cu fariseii. La început, le vorbește ucenicilor despre aceștia și crtitică...

Pe Dumnezeu îl primim în Biserică

Pe Dumnezeu îl primim în Biserică

Copila nevinovată, de trei ani şi ceva, aşa cum au promis Ioachim şi Ana atunci când Dumnezeu le-a dat-o în dar, a fost dusă într-o toamnă, într-un început de iarnă ca şi acesta, la templul din Ierusalim. Şi n-a fost dusă acolo, aşa cum multe fecioare erau duse pentru...

Mai multe din Spiritualitate

Pericopa evanghelică – Ioan 17, 1-13

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat...

Ev. Ioan 14, 1-11

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: să nu se tulbure în voi inima voastră; aveţi credinţă în Dumnezeu şi în Mine aveţi credinţă. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri, iar dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu vreau să Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Şi dacă Mă voi duce...

Evanghelia de la Luca 24, 36-53

În vremea aceea, după ce s-a sculat din morţi Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi a grăit către ei: pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau în sine că văd un duh. Dar El le-a grăit: ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel...

Dragostea este ca flacăra unei lumânări

Dragostea este ca flacăra unei lumânări

Dragostea niciodată nu se sfârşeşte. Chiar dacă se adresează la mai mulţi, nu se împuţinează. Bătrânul Epifanie zicea: „Dragostea adevărată se aseamănă cu flacăra unei lumânări. Oricâte alte lumânări s-ar aprinde din ea, flacăra primeia rămâne întreagă şi nu se...

Creştinii trebuie să evite religiozitatea bolnăvicioasă

Creştinii trebuie să evite religiozitatea bolnăvicioasă

Următoarele cuvinte ale Bătrânului Porfirie asupra umilinţei merită să fie citate: “Ascultarea duce la smerenie, smerenia la discernământ, discernământul la intuiţie şi intuiţia la clarviziune. Să fim smeriţi, dar să nu discutăm asupra smereniei. Discuţiile asupra...

Ce nu-i dăm lui Dumnezeu este întrebuințat de diavol

Ce nu-i dăm lui Dumnezeu este întrebuințat de diavol

Bătrânul Iosif Isihastul le zicea călugărilor săi: “Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc,...