Iubiții mei,
Trăim într-o societate marcată constant de dezechilibre. Fie că vorbim despre spațiul financiar, cel cultural ori cel moral, vom regăsi nu de puține ori exemple în acest sens. Unele care vin să ne îngreuneze viața. Cel mai adesea, acestea se datorează lipsei de concordanță existente între minte și inimă. Spre a găsi soluții la această problemă, trebuie să privim din nou înspre Maica Domnului. De ce? Pentru că în ființa ei cele două s-au armonizat impecabil.
Prin întreaga ei viață, Fecioara a reușit să le unească. Inima a fost cea care a luminat mintea, fără a avea totuși monopol asupra acțiunilor ei, după cum frumos remarcă Sfântul Maxim Mărturisitorul. Care a fost sursa acestei bune conviețuiri? Ascultarea. Ea a fost cea care i-a conferit echilibrul. Nu trebuie percepută însă ca o manifestare sentimentală, ci ca o atitudine rațională și liberă.
Faptul de a „păstra toate în inima ei” (Luca2, 51), vorbește de asemenea despre acest echilibru. Sfântul Grigorie Palamaadăstează asupra acestui aspect și arată că, în realitate, cele păstrate în locașul cel mai sfânt al ființei sale, sunt luminate de rațiunea ancorată în Dumnezeu.
Iubiții mei,
Dacă la majoritatea oamenilor, inima este cea care declanșează trăiri încărcate de emoții adesea iraționale, în cazul Ei, e calmă. Stabilă. Echilibrul interior reprezintă un antidot la confuzia lumii. Precum subliniază Sfântul Nicolae Cabasila, mintea și inima se îmbrățișează în ființa dânsei. În condițiile în care, în foarte multe situații, cele două se împotrivesc. Astfel, în timp ce cea dintâi se închină, cea din urmă se roagă. Se ajunge prin aceasta la pogorârea minții în inimă, despre care teologia patristică a vorbit destul de des. Precum arată Psalmistul, inima smerită e bineplăcută lui Dumnezeu, care alege să Se sălășluiască într-însa. Fecioara devine astfel un adevărat receptacul al harului, datorită smereniei sale.
Echilibrul este totodată o formă de iubire matură. La Maica Domnului, dragostea nu este sentimentalism. E înțelepciune. Ceea ce vede cu mintea, primește cu inima. La Cruce, deși cea din urmă arde, mintea rămâne ațintită înspre Domnul. Își ostoiește dogoarea pricinuită de durerea Răstignirii în încredințarea că, în logica divină sunt toate prevăzute. E convinsă că totul va fi bine, că Golgota nu reprezintă finalul, ci doar un moment de popas. Astfel, în timp ce inima se roagă, mintea tace. Se ajunge prin aceasta la o stare de permanentă rugăciune. Ființa ei devine un adevărat templu. Unul în care se sălășluiește harul și tronează pacea. Așa se explică de ce, în vreme ce mintea nu se revoltă, așa cum ar fi fost de așteptat, inima nu se închide. Dimpotrivă. Contemplă. Afectiv și rațional. Apoi, transformă totul în slujire. Cu minte trează și inimă caldă. Așa cum doar dânsa știe s-o facă. Unitatea celor două e dată de faptul că ambele sunt direcționate înspre Hristos. Sunt puse în slujba Lui.
Iubiții mei,
Privind înspre Maica suntem și noi chemați să descoperim binecuvântarea pe care, echilibrul dintre minte și inimă o pot aduce în viața noastră. Să trăim plenar în Domnul. După exemplul ei. Ajutați de către dânsa. Împreună. Căci, dacă-i vom cere ajutorul, nu ne va refuza. Așa cum nu a refuzat niciodată pe nimeni. Inima ei plină de căldură ne va transmite atunci o stare de siguranță. De pace, bucurie și lumină. Ne va lumina mintea în așa fel încât, să reușim să depășim orice încercare. Îndrăzniți!
