Alături de praznicele împărătești, Biserica noastră închină o seamă de praznice și sfinţilor, ca unora care oameni fiind, din râvna lor pentru Biserica întemeiată de Mântuitorul în lume, prin alipirea lor de doctrina și viaţa propoveduită de El, s-au ridicat până la înălţimea vieţii de curăţenie și sfi nţenie asemănătoare vieţii îngerilor. Între sfinţi avem și femei. Singura însă care se bucură de o cinstire deosebită este Sfânta Fecioară Maria, mama Mântuitorului. Cultul ei în Biserica creștină își are începutul încă de prin sec. al II-lea, creștin. Praznicele închinate ei iau o formă defi nitivă în sec. IV, cam în același timp cu praznicele închinate celor mai importanţi dintre sfinţi.
Azi, Biserica Ortodoxă stă pe temeiul cinstirii Fecioarei Maria, din sec. IV; Biserica apuseană a continuat să promoveze acest cult, ridicându-l până aproape de cultul Mântuitorului, iar Biserica protestantă, ca una care nu venerează sfinţii, nu are un cult al Fecioarei Maria.
Între bisericile ortodoxe naţionale, biserica românească legând de praznicul de azi și anumite momente politice și economice, socotește Sfântămaria drept o sărbătoare religioasă naţională.
Cari sunt temeiurile supravenerării Fecioarei Maria în Biserica creștină? Este unul de ordin dumnezeiesc și altul cu caracter omenesc personal. Ambele însă, sunt într-o strânsă dependenţă unul de celălalt. Și anume:
În dumnezeiască orânduire a lumii, în care Părintele nostru ceresc ne poartă de grijă ca unor fi i autentici, peste veacuri și milenii la indivizi și popoare, ni s-a făcut o promisiune sfântă, promisiune a mântuirii din sclavia diavolului, din întinăciunea păcatului, promisiunea unei vieţi pline de curăţie și sfinţenie, a unei vieţi fericite. Pârga acestei promisiuni, începătura împlinirii acestei vieţi noi pe pământ se împlinește prin Fecioara Maria. Ea este aleasa cerului să dea naștere lui Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. În pântecele ei se plămădește divinul Vlăstar, menit a coborî în lume toată înţelepciunea, toată bunătatea, toată dragostea, toată puterea dumnezeiescă prin care noi oamenii să ne ridicăm în demnitatea de creaturi ale lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui. A voit Tatăl ceresc ca, precum printr-o femeie din mândrie, poftă și neascultare, prin Eva, păcatul, stăpânirea diavolului cu întreg cortegiul ei de rele să intre în lume, prin Fecioara Maria, o a doua femeie, la mii de ani, prin evlavia, credinţa, bunătatea, curăţenia ei, să Se nască Mântuitorul, Care zdrobește stăpânirea diavolului, ucide păcatul și renaște sufl etul omenesc spre viaţă și fericire.
Dar această dumnezeiească alegere a Mariei nu este făcută la întâmplare. Fecioara Maria nu este una din milioanele de femei care au populat și populează pământul, ci e vasul curat și frumos în care se sălășluiește puterea dumnezeiască. Divina sămânţă cade în cel mai bine îngrijit și fertil sol omenesc. Meritele ei personale determină alegerea. Din câte știm despre Ea, abstrăgând de înfrumuseţările și exagerările legendare, viaţa ei ni se prezintă ca cel mai pronunţat contrast faţă de Eva. De aceea am spus că temeiul de ordin divin se împletește cu temeiul personal al supravenerării ei.
Eva, chip al femeii mândre, frumoase, dornice după stăpânire, după mărire și plăceri, a femeii care nu precupeţește niciun mijloc pentru a-și împlini nesăţioasele pofte, a femeii care vrea să detroneze chiar și pe Dumnezeu.
Maria, este chip al modestiei, curăţeniei, al bunătăţii, al dragostei faţă de Dumnezeu și de oameni, al nevinovăţiei.
Precum Eva, creatură liberă a lui Dumnezeu, avea putinţa de a alege și calea cea bună a vieţii, luptând cu ispita diavolească, la fel Maria avea cu atât mai mult putinţa de a se asemăna altor femei din vremea sa. Deci, dacă Eva și-a meritat pedeapsa, și Fecioara Maria și-a meritat distincţia. Nici condiţiile de viaţă ale Mariei nu promovează formarea personalităţii ei sfinte. Deși vlăstar al familiei regale, se naște într-un sat obscur, într-o casă de oameni săraci și bătrâni, n-are o copilărie voioasă, o înconjoară numai seriozitatea și tăcerea apusului vieţii, pentru a rămâne orfană având încă lipsă de sprijin părintesc. Ajunsă pe mâna străinilor, lipsită de dragostea și grija părintească, suferă asprimea celei mai crude copilării. Și în această atmosferă, sufletul nu i se încrâncenește, clocind ură împotriva oamenilor sau a lui Dumnezeu. Dimpotrivă, alege numai ce-i bun și nădejdea niciun moment nu și-o pierde. Cu lăcomie se înfruptă din credinţa și așteptarea mesianică a neamului său.
Logodită cu bătrânul Iosif, nu-i pusă deloc într-o situaţie mai bună. În atari împrejurări se formează sufl etul de aur al Mariei. De aceea, alegerea ei ne apare ca o binemeritată răsplată. Ceea ce urmează după conceperea ei supranaturală, după nașterea pruncului Iisus este o îmbinare armonioasă de viaţă pământească îndreptată spre cer. E prima sufl are omenească conștientă de marele dar pe care Dumnezeu îl trimite pământului, prima care descifrează natura divină a pruncului Iisus.
Tocmai pentru aceasta poate, nici n-a fost pe pământ o mamă mai fericită, dar nici mai nenorocită decât ea. E fericită ori de câte ori vede în jurul Mântuitorului crescând valul de admiratori și credincioși, când vede începutul renașterii sufl etului omenesc, e însă lovită de moarte în faţa atitudinii dușmănoase a fariseilor și sabia îi străpunge inima, când Cel care a venit să mântuiască lumea stă spânzurat pe lemnul crucii, batjocură a mulţimii înrăite de păcate.
Precum mizeria și asprimea copilăriei n-au făcut să se înnegrească sufl etul ei, nici crâncena moarte a Fiului ei n-a făcut-o să urască viaţa, pe semeni și pe Dumnezeu, ci eroic merge alături de Apostoli pentru a înfăptui opera desemnată și întemeiată de Mântuitorul în lume. Până la sfârșit rămâne o luptătoare și un exemplu de viaţă îndumnezeită.
Praznicul Fecioarei Maria este prin excelenţă praznicul femeii creștine. Prin alegerea Mariei, femeia își recâștigă locul ce trebuie să-l ocupe prin ordinea divină în lume. Ea nu mai este fi inţa dispreţuită și osândită la o viaţă de sclavie, ci egal îndreptăţită cu bărbatul la cinste și fericire, cu posibilităţi de a ajunge cele mai înalte culmi ale demnităţii omenești. Preţul acestei dezrobiri a fost fi neţea, bunătatea, modestia, curăţenia, dragostea Fecioarei Maria. Ca cea mai desăvârșită femeie, rămâne prototipul înălţării feminine. Urmând exemplul ei de viaţă, femeia creștină va aduce marea contribuţie pe care o pretinde continua refacere a vieţii omenești. E mamă înainte de toate, și precum în trupul ei se plămădește și formează trupește copilul, la fel în sufl etul ei stă și plămada sufl etească a omului de mâine. Spre această ultimă plămadă se îndreaptă cu grijă toată atenţia neamului omenesc. Ceea ce mama insuflă copilului ei, rămâne până la moarte. Semănând bunătate, modestie, dragoste, râvnă pentru muncă și progres, cinste, credinţă, va rodi fructul vredniciei omenești. Semănând ambiţii deșarte, mândria, ura, lenea, va rodi o viaţă plină de rele. Viaţa clădește numai pe temelia pusă de mamă, dar nu o poate înlocui. Omul de mâine va fi precum mamele de azi îl vor plămădi. Femeie creștină, râvnește a te apropia de Fecioara Maria și în râvna ta, binecuvântarea cerului nu va lipsi!
Prof. Dr. L. G. Munteanu, „Maica Domnului”, în Renașterea XXVI (1948), nr. 31-34, p. 2.
