Dragi ascultători, cineva întreabă care este relația dintre Maica Domnului și Muntele Athos, dintre Maica Domnului și călugării aghioriți?
Tatăl Sfântului Grigore Palama, nobilul bizantin Constantin Palama, cel care se ocupase de educaţia odraslei imperiale, prinţul Andronic Paleologul, viitorul împărat Andronic III (1328-1341), moare în 1303, pe când fiul său Grigorie avea doar şapte ani. Pe patul de moarte e tuns în monahism şi, înainte de a muri, o mustră pe Kalloni, soția sa, care îl îndemna să-şi încredinţeze copiii în grija împăratului Andronic II Paleologul (1282-1328), spunându-i că îi lasă în seama Maicii Domnului: „Eu nu-mi voi lăsa copiii împăraţilor pământeşti, ci Mamei împăratului cerurilor”, a rostit el privind spre icoana Maicii lui Dumnezeu care îi stătea în faţa ochilor.[1] Această puternică și fierbinte evlavie către Maica Domnului mulți creștini au dobândit-o sub influența Sfântului Munte, prin contact cu monahii care viețuiau acolo.
Despre Muntele Athos se ştie că este un loc ocrotit şi vizitat nu arareori de Maica Domnului. Conform Tradiției, încă din timpul vieții pământești Preasfânta a călcat pe acest pământ, consacrându-l pentru viața monahală, isihastă. Ea le-ar fi spus locuitorilor de atunci ai Muntelui: „Voi însă, nu veti mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbati din toată lumea, ca să vietuiască în curătie, după chipul îngerilor.” A pus şi un blestem, ca nici un picior de femeie să nu-i calce teritoriul, tocmai pentru ca rugăciunea lor să fie mai curată. Și după adormirea ei Maica Domnului a vizitat adesea Sfântul Munte. Un bătrân athonit rămas anonim își amintește: „Mai demult monahii porneau noaptea cu felinarul şi ajungeau în zori pe vârful Athon, pe cel mai înalt pisc al Athosului. Mergeau din evlavie, ca să se închine locului unde au păşit picioarele Maicii Domnului, atunci când i s-a arătat Sfântului Maxim Kavsokalivitul”.
Vechii Athoniţi aveau multă evlavie către Maica Domnului şi încredere în purtarea ei de grijă, ea orânduind viața în Sfântul Munte. Ei povestesc că odată la Nea Skiti (Schitul Nou) viețuia un monah evlavios şi nevoitor. Dar neştiind să facă lucru de mână, trăia din milosteniile pe care le primea. Odată i s-a arătat Maica Domnului şi i-a spus:
– De ce trăieşti din milostenie şi nu lucrezi?
Monahul a răspuns înfricoşat:
– Ce să fac, de vreme ce nu ştiu nimic?
– Să faci linguri.
Şi i-a arătat cum se lucrează. I-a dat şi o valijoară cu scule care se aflau la Noul Schit.
Maica Domnului e considerată de athoniți egumena Sfântului Munte. Există chiar o icoană în care Maica Domnului e reprezentată mare, de câteva ori mai înaltă decât Sfântul Munte, cu toiag de egumen.
Egumenul Andrei Aghiopavlitul într-o zi, pe când se afla la Monoxilitis, metocul mănăstirii, s-a stârnit o înfricoşătoare furtună pe mare. A doua zi s-a gândit să coboare la mare ca să adune lemnele pe care le-a scos marea şi să le folosească la foc. Se gândea şi la faptul că cineva ar fi putut avea nevoie de ajutorul lui. În timp ce aduna acele lemne, a văzut la oarecare distanță o făptură omenească pe o stâncă. S-a gândit că trebuie să fi fost vreun pelerin sau un marinar care scăpase de la înec şi de aceea a alergat îndată ca să ajute. Când s-a apropiat a văzut uimit o monahie care stătea pe stâncă şi ţinea în mâini o carte şi un condei. Plin de mirare a întrebat-o:
– Ce faci aici, Doamna mea? Ai nevoie de ajutor?
– Nu, nu am nevoie de ajutor, i-a răspuns presupusa monahie. Eu sunt Doamna acestui loc şi această treabă o fac de la un capăt al Sfântului Munte la celălalt.
– Şi ce sunt, Doamna mea, cărţile acestea pe care le ţii?
– Cărţile sunt cele de intrare, de ieşire şi de rămânere a părinţilor din Sfântul Munte. În această carte pe care o vezi sunt scrise numele celor care rămân si îsi sfârşesc viata în Sfântul Munte; aceste nume sunt scrise în Cartea Vieţii.
După acel dialog, fiindcă acea monahie nu voia ajutor, părintele Andrei a început să urce spre metoc. După-amiază a mers la biserică să citească Vecernia, dar atunci când a zărit icoana Maicii Domnului din catapeteasmă, ceva înlăuntrul său s-a petrecut şi, cugetând la acea monahie cu cărţile, a început să simtă bucurie şi veselie. A văzut şi candela Maicii Domnului mişcându-se singură şi a coborât repede să prindă din urmă pe acea monahie, despre care acum înţelesese şi se încredinţase că fusese Maica Domnului. Dar nu a mai aflat-o, aşa cum credea, şi pentru aceasta sufletul său a fost cuprins de întristare. Se gândea că pentru păcatele sale nu s-a învrednicit să o vadă din nou. Dar atunci când s-a apropiat de acea stâncă pe care stătuse, tot locul acela s-a umplut de o mireasmă cerească. Astfel şi-a adeverit prezenţa sa Maica Domnului, încredințându-l că ea fusese cea cu care vorbise față către față. Apoi a chemat la Monoxilitis pe duhovnicul său, părintele Dionisie şi i-a povestit înfricoşătoarea vedenie, iar acela i-a adeverit că fusese Maica Domnului. Părintele Andrei a fost răsplătit pentru evlavia sa faţă de Maica Domnului ca să o vadă în această viaţă şi să vorbească cu ea.
Un călugăr care a dorit să rămână anonim a povestit plângând: „Am venit în Sfântul Munte în anul 1950, la vârsta de 14 ani. La 17 ani am devenit călugăr, iar la 18 ani schimonah. Odată am avut o mare supărare şi am spus: «Mă voi duce la părinţii mei în lume». Aşa cum stăteam, nici treaz, nici adormit, deodată am văzut înaintea mea o femeie cuviincioasă, care mi-a spus:
– Ce ai?
– Iată, mă mâhnesc. Voi pleca.
– Cine te-a adus aici?
– Maica Domnului.
– Ei, de vreme ce eu te-am adus aici, de ce te mâhneşti?
Atât a trebuit. Mi-au trecut îndată toate, m-am uşurat”.
Mulți călugări din Grădina Maicii Domnului, cum e denumit Sfântul Munte, au decis, ba chiar au făgăduit că odată ce au intrat aici nu vor mai ieși niciodată. Unii doar la bătrânețe, datorită unor boli foarte grave, siliți de stareț și de ucenicii lor, dădeau o fugă de câteva zile până la spital la Tesalonic. Un astfel de monah a fost Bătrânul Ilie de la Chilia Intrării Maicii Domnului în Biserică, ce aparţine de Mănăstirea Cutlumuş. Aflat la spital în stare gravă medicul i-a spus că va muri. Dar bătrânul Ilie era de altă părere. El s-a întors către ucenic: „Nu asculta ce zice medicul. Eu voi muri la chilioara mea. Nu mă va lăsa Maica Domnului să mor în afara Sfântului Munte”. Şi într-adevăr, a doua zi a scăzut temperatura şi au intrat în Munte.
Când s-a îmbolnăvit din nou în Sfântul Munte, medicul de la Karyes l-a întrebat:
– Gheronda, vrei să ieşi afară, ca să mergi la spital? Te vom scoate cu elicopterul, nu vei obosi deloc.
– Dar elicopterul are aripi?
– Da, are.
– Ei, atunci mai bine să plec cu Arhanghelul Mihail. Şi el are aripi. De ce să păgubim statul?
In lunea din Săptămâna a cincea a Postului Mare a spus părintelui Damian, ucenicul său: „Duminica ce vine, Maica Domnului mă va lua. Să pregăteşti toate cele necesare pentru înmormântare împreună cu 150 de lumânări si să-ti dau binecuvântarea mea”.
După praznicul Bunei Vestiri a spus: „După sărbătoarea Maicii Domnului voi pleca”. O chema pe Maica Domnului în rugăciune, zicând: „Maica Domnului, ia-mă ca să mă liniştesc”.
Cu o săptămână înainte de a adormi, nu a mai lăsat pe nimeni lângă el. „Vreau să mă liniştesc”, spunea. Se dăruise cu totul rugăciunii. Cât timp a fost bolnav, ridica mâinile şi se ruga, chemând-o pe Maica Domnului în ajutor şi zicând: „Măicuţa mea…!”.
Se părea că vede ceva, căci îşi întorcea capul la dreapta şi la stânga sau privea la Cer, având chipul liniştit. În cele din urmă clipe ale sale bătrânul Ilie a chemat-o pe Maica Domnului în rugăciune şi şi-a dat sufletul la 4 aprilie 1994, în timp ce ceilalţi părinţi aflaţi de faţă se rugau Maicii Domnului pentru el. … La înmormântarea sa au participat 26 de preoţi, mulţi monahi şi laici. Cu toţii erau 150, aşa cum spusese de mai înainte bătrânul Ilie, semn că Maica Domnului îi ascultase rugăciunile și îl vestise mai dinainte despre sfârșitul său.
Și pentru că subiectul emisiunii de astăzi e unul cu impact asupra spiritualității tuturor creștinilor ortodocși vom continua să-l dezvoltăm în emisiunile viitoare.
[1] Sfântul Grigorie Palama-Fecioara Maria si Petru Athonitul-prototipuri ale vietii isihaste.docx
