Dragi ascultători, continuăm să vorbim și astăzi despre relația dintre Maica Domnului și Muntele Athos, dintre Cea care l-a născut pe Fiul lui Dumnezeu și călugării aghioriți. Tema asupra căreia ne vom îndrepta atenția este evlavia și încrederea pe care monahii athoniți o au în Maica Domnului.
Cuviosul Paisie Aghioritul a destăinuit unui apropiat că atunci când voia să citească uneori Paraclisul Maicii Domnului, citea mai întâi câteva tropare din Canonul cel Mare (de pocăință). Şi aceasta, pentru că se simţea nevrednic chiar şi să se roage Maicii Domnului.
Bătrânul Nichita de la Chilia Maicii Domnului Kazanskaia, chilie ce aparţine de Mănăstirea Stavronikita, avea la mare evlavie icoana Maicii Domnului Kazanskaia. Inaintea acesteia ardea nestinsă o candelă cu o flacără mare si o lumânare mare. O aşezase în mijlocul bisericuţei; umplea tot spaţiul. Când lucra la Mănăstirea Pantocrator şi rămânea peste noapte acolo, venea pe jos timp de două ceasuri şi aprindea candela, după care se întorcea. Toate săracele lui economii le oferea Maicii Domnului pentru untdelemn, lumânări şi tămâie. Avea în chilia sa icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, înaintea ei şi-a dat ultima suflare şi în ea şi-a pus toată nădejdea. Atât de mare îi era evlavia față de Maica Domnului că atunci când a fost întrebat ce canon face, acela a recunoscut: „Stareţul meu mi-a spus să fac şase şiraguri de metanii cu Rugăciunea lui Iisus şi şase cu rugăciunea către Maica Domnului (Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!). Eu le fac pe toate cu rugăciunea către Maica Domnului. Cinstirea adusă Maicii Domnului mântuieste. Domnul Se bucură când o cinstim pe Maica Lui. Cel care cinsteşte pe Maica Domnului, cea care L-a alăptat pe Ziditorul a toate, cu atât mai mult II cinsteşte pe însuşi Domnul. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este mamă. Ştii ce înseamnă mamă} Aici cuvântul a fost întrerupt de suspinele şi lacrimile stareţului, care părea un copilaş ce o iubeşte cu o dragoste covârşitoare pe maica sa – Maica Domnului.
Ieromonahul Dionisie povestea: „In timpul Slujbei tunderii (în monahism a) părintelui Mitrofan se aflau acolo destui monahi. Un bătrânel a văzut în timpul slujbei un tânăr care-l ţinea pe părintele Mitrofan de mână şi-l conducea la icoane să pună metanie, ca un unul care conducea Slujba Tunderii în Schima Mare. Când l-a dus să pună metanie la icoana Maicii Domnului, a văzut monahul acesta pe Maica Domnului cum a întins mâna din icoană şi a dat-o să o sărute. … Desigur, pentru evlavia pe care candidatul la călugărie o avea față de Maica Domnului.
La fel de mirabilă ca și evlavia călugărilor aghioriți față de Maica Domnului este și încrederea lor în ea.
Bătrânul Arsenie Simonopetritul pe când era copil a căzut sub picioarele unui taur, însă a chemat îndată ajutorul Maicii Domnului. Taurul a trecut peste el, fără ca el să păţească ceva. De atunci o socotea pe Maica Domnului ocrotitoarea sa.
Un călugăr tânăr avea ascultarea de paraclisier. Intr-o seară, pe când se ducea să se culce, s-a gândit: „Oare, candela Maicii Domnului este aprinsă sau stinsă?”. Şi s-a sculat îndată, a coborât în biserică şi a potrivit candela. De îndată ce s-a întors la chilia sa şi s-a pregătit să se culce, a auzit venind dinspre pădure nişte glasuri sălbatice: „Să-l strângem de gât, să-l doborâm, să-i facem rău… Dar nu ne lasă această Femeie îmbrăcată în negru”. De atunci avea o încredere și evlavie deosebită faţă de Maica Domnului.
Bătrânul Evdochim Aghiopavlitul îşi iubea mănăstirea cu adevărat, ca pe propria casă. Într-un an s-a petrecut un cutremur şi ceilalți monahi dormeau afară în grădină, pe terase. Bătrânul Evdochim nu voia să iasă. Dormea în chilia sa şi atunci când l-au întrebat de ce nu se teme, a răspuns: „Eu am venit pentru mănăstire. Dacă vrea Maica Domnului să se prăbuşească mănăstirea, la ce-mi mai trebuie viaţa mea?”. El însuşi se îngrijea de biserică, aprindea candelele şi în tot timpul cutremurului nu a ieşit deloc din mănăstire.
La Coliba Naşterii Maicii Domnului, ce se află în regiunea Kapsalei şi aparţine de Mănăstirea Pantocrator, se nevoiau mai demult patru monahi români. Deşi viaţa lor monahală mergea bine, trei dintre ei s-au înţeles să plece, să schimbe Chilia, pe motiv că nu avea apă. Se străduiau să-l convingă şi pe al patrulea, acela însă nu accepta nicidecum să-şi părăsească metania sa. Îi îndemna pe ceilalţi să facă rugăciune cu toţii, ca să iconomisească Dumnezeu puţina apă de care aveau nevoie. El însuşi se ruga cu lacrimi să ajute Dumnezeu şi Maica Domnului, astfel încât să nu părăsească nimeni chilia. Atunci Dumnezeu văzând durerea şi credinţa fratelui, a ascultat rugăciunea lui. A văzut-o pe Maica Domnului care i-a arătat unde să sape. Au săpat şi au găsit apa care există până astăzi; cunoscuta agheasmă a Chiliei Naşterii Maicii Domnului[1].
Părintele Hrisostom, un vechi vieţuitor al Mănăstirii Stavronikita, povesteşte că atunci când a primit ascultarea de ajutor de paraclisier, un proestos al mănăstirii i-a dat un vas cu untdelemn de cinci litri şi i-a spus că trebuie să-i ajungă vreme de un an, pentru că după aceea nu-i va mai da. Fireşte, aceasta era cu neputinţă. Părintele Hrisostom se afla în nedumerire şi nu ştia ce să facă, de aceea l-a întrebat pe bătrânul Filaret. Acesta i-a răspuns cu siguranţă că este cu putinţă să ajungă untdelemnul. „Când vei lua untdelemn, să mergi cu vasul înaintea icoanei Maicii Domnului, să faci semnul Crucii peste el şi să o rogi pe Maica Domnului să-l binecuvinteze”. Şi astfel făcea părintele Hrisostom de fiecare dată când lua untdelemn şi – o, minune! – untdelemnul nu numai că a ajuns, dar a şi prisosit. Încrederea în Maica Domnului a monahilor athoniți este lucrătoare, eficace. Despre ea vom vorbi și în emisiunea viitoare.
[1] Ieromonahul Eftimie Athonitul, op. cit., pp. 187-188.
