Iubiții mei,
Trăim într-o societate care, nu de puține ori, alternează între supralicitarea materialului și a emoționalului. De aceea, cred că nu ar fi rău să privim înspre Maica Domnului și dinspre perspectiva celei din urmă dintre ele. Așa cum am spus și cu alte ocazii, dânsa e atipică pentru societatea vremii ei. Una în care femeile sunt îndeobște gălăgioase și impulsive. Să fiu sincer, a rămas la fel de atipică și pentru a noastră, în ciuda celor mai bine de două milenii scurse de atunci. Motivul? Vă invit să-l descoperiți singuri.
De unde vine această abordare diferită? În primul rând de la maturitatea emoțională. Dacă privim înspre reacțiile dânsei, vom vedea faptul că dă dovadă mereu de discernământ. Nu reacționează din impuls. Nu emoția subiectivă, adesea păgubitoare, este cea care-i ghidează acțiunile. Credința matură. Astfel, de exemplu, la Buna Vestire, după ce ascultă ce-i transmite Arhanghelul, își exprimă mirarea. Apoi răspunde. Calm, rațional, fără a complica inutil lucrurile. Unei societăți a lui „nu pot”, „nu vreau”, „nu am chef”, sau „ce-mi iese?”, îi par aproape imposibil de înțeles vorbele „fie mie!” (Luca 1, 38). Și totuși! Ele au o însemnătate crucială pentru istoria ulterioară a lumii.
Valențe pedagogice pot fi identificate și în atitudinea ei din Cana. Conștientă de gravitatea situației, refuză să dramatizeze. Unei potențiale înșiruiri de vaiete, ori de descrieri exagerate a situației i se preferă formula clară: „nu mai au vin” (Ioan 2, 3). Simplă și percutantă. Una care lasă să se înțeleagă deopotrivă nevoia, cât și gravitatea lucrului în sine. O atitudine care invită mai degrabă la găsirea de soluții, decât la panică. La fel se întâmplă și la Cruce. Revolta care ar fi caracterizat probabil orice altă mamă, dublată de leșinuri, blesteme, ori cine știe ce alte gânduri, lipsește. Maica rămâne. Ascultă. Primește ultimele porunci ale Fiului. Îi este alături. Atunci când e nevoie. Ca prezență empatică.
Toate aceste situații vin să evidențieze și un alt aspect. Anume că nu frica îi ghidează reacțiile, ci credința. Conștiința neîndoielnică cum că toate se găsesc în mâna lui Dumnezeu. Plecarea la Elisabeta ar fi putut-o, de exemplu, expune judecății oamenilor. Asumă acest lucru cu conștiința că totul e în grija Domnului. Apoi, faptul că Îl lasă pe Hristos să-Și îndeplinească vocația, fără să-L protejeze excesiv, e de asemenea grăitor. Cu precădere într-o lume a mămicilor grijulii, în care copiii sunt adesea condamnați să îndeplinească în viața lor tot ceea ce n-au reușit părinții. Faptul de a se investi enorm în ei aduce cu sine o presiune puternică care, nu de puține ori, îi face să clacheze. Maica știe însă că, deși i-a oferit toată dragostea de care e capabilă, nu trebuie să încerce a-L limita în vreun fel. Să-I ceară să nu facă ceva ce I-ar periclita binele, ori sănătatea. Atitudini de felul celei a lui Petru, „Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Matei 16, 22), nu vor fi regăsite nicăieri în relația sa cu Fiul. Analizând prin prisma impactului social și emoțional faptele ei, observăm că maturitatea emoțională nu îngăduie fricii să decidă în locul persoanei.
Lectura biografiei Maicii Domnului lasă de asemenea să se întrevadă alte câteva accente convergente. De exemplu, că ea nu se lasă condusă de orgoliu. Nu se supără când Fiul îi consideră mamă și frați pe toți cei care-L urmează. Nu cere locul din față nici la Naștere, nici în Cana. Nu reproșează nimic la Cruce și nu dorește să fie în prim planul momentelor de glorie ale Lui Hristos. Conștientizează că valoarea omului e dată nu de căutarea aplauzelor, ci de cea a sensului. De aceea, presiunea socială nu are efect asupra ei. Căci da, Maica nu intră în polemici. Nu se justifică, nu se apără, nu se revoltă. Știe cine este și de ce. Are permanent înaintea ochilor destinația, fapt care nu-i îngăduie să se poticnească din cauza obstacolelor iscate pe cale. Aceste lucruri vin nu doar să-i definească profilul emoțional, ci și să ne vorbească nouă. Ne invită să privim înspre ea ca înspre un exemplu. De metabolizare, exprimare și gestionare a emoțiilor. Ne arată cum un om poate fi empatic, fără ca prin aceasta să-și reducă sufletul doar la latura emoțională. Căci da, în Maica Domnului, rațiunea, sentimentul și voința sunt echilibrat puse în lucrare. Spre slava lui Dumnezeu. Îndrăzniți!