Maica Siluana Vlad a murit la vârsta de 77 de ani

de | iun. 9, 2021

Stareța mănăstirii „Sf. Siluan Athonitul” din Iași, Schimonahia Siluana Vlad, a trecut la Domnul în seara zilei de marți, 8 iunie 2021, la mai puțin de două săptămâni de la împlinirea vârstei de 77 de ani. 

Anunțul a fost făcut de Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pe pagina sa de Facebook.

„Dumnezeu să o așeze întru binemeritată odihnă în locașurile drepților!”, a scris părintele.

„Să ne revedem în Rai, Maica mea dragă!”, și-a încheiat scurtul mesaj purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

Maica Siluana

Maica Siluana Vlad s-a născut în anul 1944. A studiat filosofia la Universitatea din București. După absolvirea facultății, a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s-a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) din Galaţi.

S-a călugărit la vârsta de 49 de ani, în anul 1993, la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, la îndrumarea duhovnicului său. La mănăstire şi-a continuat activitatea caritabilă şi socială, desfăşurând activităţi de binefacere în rândul copiilor străzii şi oferind îndrumare tinerilor.

În 2001 s-a mutat la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, iar cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a fost înfiinţat Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”,  care funcţionează până astăzi la Iaşi.

În conferințele susținute, Maica Siluana a abordat teme precum: relațiile tinereții, treptele iubirii, familia în societatea de azi, sursa depresiei omului modern, cunoașterea de sine, viața duhovnicească și multe altele.

Foto credit: Doxologia

Sursa: basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

REPORTAJ: „Am venit la mănăstire doar noi, cu Dumnezeu”

REPORTAJ: „Am venit la mănăstire doar noi, cu Dumnezeu”

  „Am venit la mănăstire doar noi, cu Dumnezeu” spun surorile Cătălina și Ana din Sângeorz-Băi. Adăpostite în cort, cântă pricesne de răsună dealul Niculei. Au 68 și respectiv 63 de ani și au ajuns la Nicula ieri la amiază. „Dumnezeu ne-a purtat de grijă. Atunci...

Mii de credincioși, pelerini pe drumul Niculei

Mii de credincioși, pelerini pe drumul Niculei

Zeci de mii de pelerini din toată țara își îndreaptă în aceste zile pașii spre mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Nicula. Unii parcurg sute de kilometrii pe jos pentru a se închina Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului,...

Două hirotoniri la Paraclisul Episcopal din Baia Mare

Două hirotoniri la Paraclisul Episcopal din Baia Mare

Azi, vineri, 1 august 2017, cu începere de la ora 7,30, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Paraclisul Episcopal din Baia Mare. În timpul Sfintei Liturghii, la momentele dedicate hirotonirilor,...