„Mama, izvor de cântec și dor” – spectacol dedicat Zilei de 8 Martie

de | mart. 3, 2023 | Cultură

Viața femeii din satul tradițional a fost grea întotdeauna. Prin hărnicie, femeile au contribuit și contribuie la bunăstarea familiilor, au născut și au crescut copii, au hrănit și au îmbrăcat toată casa și pe toți membrii familiei. Tot ele au păstrat credința și tradiția. Așa că, Ziua de 8 Martie este un bun prilej să ne amintim de rolul crucial pe care mamele și femeile, în general, îl au în viața noastră.

În acest scop, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj organizează spectacolul „Mama, izvor de cântec și dor”. Evenimentul, care va avea loc marți, 7 martie 2023, de la ora 18:00, la Cercul Militar din Cluj-Napoca (Piaţa Avram Iancu nr. 1-3), reunește îndrăgite interprete de muzică populară și grupuri tradiționale.

Pe scenă vor evolua: Mariana Morcan, Ana Georgeta Balla, împreună cu fiica, Narcisa Balla, acompaniate de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, conducerea muzicală prof. dr. Ovidiu Barteș, care va prezenta în fața publicului și suite instrumentale de excepție.

În trecut, fetele erau învățate de mame, încă de mici, cum se ține o casă și ce trebuie să muncească pentru „a nu fi de poveste în sat”. Astfel, în cadrul spectacolului, vor fi aduse în scenă și obiceiuri din vatra satului, în cadrul cărora mamele își învățau fetele muncile casnice. Grupul „Păstrătorii Tradiţiei Răchiţele”, coord. prof. Marioara Boc, va prezenta obiceiul „Claca de gheme”.

Invitată specială  este Ana Ilca cu fecioru’ Alin Mureșan.

Evenimentul este prezentat de Ovidiu Mirel Rusu.

Biletele sunt disponibile online: www.myticket.ro și www.entertix.ro, dar și în Librăriile Cărturești (Iulius Mall, Vivo, Platinia Shopping Center). Totodată, se vor putea achiziționa și în ziua spectacolului, la Cercul Militar din Cluj-Napoca.

FOTO: Viorica Tripon – Tezaur Uman Viu (Arhiva CJCPCT Cluj)

 

Ultimele articole

Buna Vestire (25 martie) | Cateheză

Buna Vestire (25 martie) | Cateheză

Excurs istoric: Buna Vestire (25 martie) este cea mai veche sărbătoarea din suita cinstirii Maicii Domnului. Este o sărbătoarea în care este cinstită Maica și Fiul deopotrivă. În secolul al IV-lea s-a ridicat o biserică pe locul unde tradiția afirma că Maica Domnului...

Mai multe din Cultură
Concursul „Lumină din lumină” adresat liceenilor turdeni

Concursul „Lumină din lumină” adresat liceenilor turdeni

Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda și Protopopiatul Ortodox Turda organizează în perioada 27 Martie- 7 Aprilie 2023 Concursul ”Lumină din lumină” adresat liceenilor turdeni. Doritorii se pot înscrie la una din cele două secțiuni: Secțiunea de literatură....

Cenușăreasa revine pe scena Teatrului „Puck”

Cenușăreasa revine pe scena Teatrului „Puck”

Duminică, 19 martie, de la orele 11 și 12.30 cei mici sunt așteptați la Teatrul de Păpuși „Puck”, alături de părinți și bunici la spectacolul „Cenușăreasa”, după Frații Grimm, în regia Monei Marian. De asemenea, sâmbătă, 18 martie, de la ora 11, este programat...