Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, Cluj

de Documentare

Aşezământul monahal, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, este situat în comuna Florești, județul Cluj, fiind ctitorit din iniţiativa preotului Vasile Fizeşan, a familiei Beldea și a credincioșilor din  Floreşti. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, în 20 noiembrie 1994.

Suntem o mănăstire tânără, nu avem istorie, dar mai știm și faptul că o calitate a tinereții este perseverența. Astfel, dintru început, am căutat să ținem cu strictețe la cele ale vieții de obște – rugăciunea și ascultarea. În anii ’90 exista o dorință mare a credincioșilor din Florești de a avea, acasă la ei, o mănăstire. Parohul de atunci, părintele Vasile Fizeșan, mergea cu localnicii în pelerinaje,  în Moldova și în Oltenia. Jertfelnicia lor și bunăvoința autorităților au făcut ca pe 20 noiembrie 1994 să se pună piatra de temelie a acestui așezământ monahal de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Mănăstirea este așezată într-un cadru natural mirific, spațiu ce oferă tuturor pace, bucurie și binecuvântare. După aproape doi ani de la punerea pietrei de temelie am fost numită stareță – la 1 septembrie 1996 și, de atunci, ușor, ușor, am clădit împreună ziduri și inimi, spune Stavrofora Teodora Câmpan, stareța mănăstirii.

Complexul monahal cuprinde biserica de zid, sfinţită în data de 18 aprilie 2010, altarul de vară, corpul de chilii, trapeza și alte anexe. În prezent, curtea mănăstirii se află într-un proces de modernizare și înfrumusețare.

La Mănăstirea Floreşti viețuiesc 20 de maici, stareţă fiind stavrofora Teodora Câmpan, iar duhovnici protosinghelul Visarion Paşca şi protosinghelul Anastasie Berbecel.

Maicile se trudesc permanent pentru a se desfășura firesc rânduielile mănăstirești de muncă și rugăciune. Pe lângă ascultările gospodărești, deținem ateliere de pictură,  croitorie,  rucodelie și  ne ostenim frământând pâine și prescuri. Avem zilnic Sfânta Liturghie, neîntreruptă de la începuturile mănăstirii, și aceasta ne-a ajutat și ne ajută mult duhovnicește. Amândoi duhovnicii sunt protosingheli, doctori în teologie, cu studii în țară și în străinătate, cu o bogată activitate misionară și cu mult devotament pentru viața monahală și pentru Biserică. Sunt foarte iubiți și căutați de credincioși, aduc alinare în sufletele celor care trec pragul mănăstirii, și îndrumă duhovnicește maicile din obște, spune maica stareță Teodora.

Activitatea social-filantropică a mănăstirii

Potrivit părintelui protosinghel Visarion Pașca, duhovnicul Mănăstirii Florești, inițiatorul și promotorul proiectului, ideea unui astfel de proiect a apărut în anul 1994, odată cu înființarea Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Floreşti, județul Cluj.

Totuși, proiectul prinde contur abia în anul 2013: la data de 13 mai s-a înfiinţat Asociaţia Filantropică „Sfântul Onufrie”, iar pe 12 iunie, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a pus piatra de temelie a noului așezământ pentru copii.

Aşezământul pentru copii „Sfântul Onufrie cel Mare” a fost acreditat în anul 2015 și cuprinde patru case de tip familial, o biserică, spațiu de recreere și loc de joacă. Este destinat ocrotirii, îngrijirii și asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor separați temporar sau definitiv de familia lor. Serviciile oferite în cele patru case de tip familial sunt: servicii de găzduire; servicii de îngrijire: hrană, igienizare; servicii educative: educaţie informală, extracurriculară; dezvoltarea deprinderilor de viaţă şi sprijin în efectuarea temelor; servicii de consiliere socială a copilului şi a familiei; medierea relaţiei dintre copil şi familia acestuia; reprezentare şi mediere în relaţia cu autorităţile; sprijin material ocazional, în funcţie de nevoi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Tămâia este privită ca unul dintre elementele caracteristice ale celebrărilor liturgice creştine. Însă folosirea tămâiei este mult mai veche. Este atestată în cultul Vechiului Testament (Ieş. 30, 1-8; Lev. 16, 12 etc.), în alte religii şi chiar în scopuri civile,...

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

Părintele Vasile Flueraș a odrăslit într-o familie cu rădăcini adânci în vechea lume românească din mărginimea Clujului. Părinții săi, Constantin și Rozalia Flueraș, au făcut parte din comunitatea străveche a satului Cluj-Mănăștur, până în anul 1894 o localitate distinctă din punct de vedere administrativ de orașul Cluj. Contribuția românilor din Mănăștur la pulsul românesc al Clujului a fost una deloc neglijabilă, comunitatea avându-l drept reprezentant ales în delegația clujeană la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 pe mănăștureanul Pavel Albu (1885-1939). Asemenea majorității românilor, familia episcopului Vasile și-a adus obolul ei de sânge și lacrimi la înfăptuirea idealului național românesc, bunicul său patern căzând pe fronturile Primului Război Mondial.  

Acoperământul Maicii Domnului | Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu

Acoperământul Maicii Domnului | Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu

Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în teologia Bisericii Ortodoxe şi de o preţuire aleasă în evlavia credincioşilor ei. Printre temeiurile cinstirii ei se numără faptul că este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), L-a adus în lume, născându-L pe Fiul lui...

In Memoriam Karl Christian Vasilij Felmy († 8 iulie 2023)

In Memoriam Karl Christian Vasilij Felmy († 8 iulie 2023)

„Și iată-mă ortodox. Nici nu mai știu de când”. Karl Christian Felmy, 2010. În seara zilei duminicii din 9 iulie 2023 am aflat cu tristețe că diaconul Vasilij Karl Christian Felmy, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați teologi ortodocși contemporani, s-a mutat...