Mănăstirea cu brațele deschise pentru aproapele | „Acoperământul Maicii Domnului” Florești – Tăuți

de | sept. 30, 2022

La doar câțiva km de Cluj-Napoca, pe drumul dintre localitățile Florești și Tăuți, înconjurată de o pădure frumoasă, se află mănăstirea ce poartă hramul „Acopererământul Maicii Domnului”.

Din anul 1994 când s-a pus prima piatră de temelie a mănăstirii și până astăzi, a fost un drum lung, presărat uneori cu greutăți, însă rugăciunile, munca și sprijinul celor aproape de credință, au dat roade. În fiecare an, data de 1 octombrie este prilej de mare bucurie pentru toți credincioșii care vin la mănăstire, pentru că se sărbătorește hramul Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului.

La ceas de sărbătoare a hramului mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului”, veniți din apropiere sau din zările îndepărtate ale țării, pelerinii sunt așteptați cu brațele deschise de maicile și de părinții duhovnici de la lăcașul monahal. Apropiindu-te, știi că vei avea liniștea rugăciunii la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, la moaștele Sf. Ioan Rusul, la cele ale Sf. Efrem cel Nou și ale Sf. Ierarh Nicolae, precum și la alte icoane reprezentative ale hramului și ale sfinților ocrotitori. Și mai știi, că acolo la mănăstire, ai bucuria de a te întâlni cu Maica Stareță Teodora, prezentă trup și suflet pentru bunul mers al rânduielilor. În plus, anul acesta, cei prezenți vor putea participa și la evenimentul prilejuit de lansarea celui de-al doilea volum de poezii al Părintelui Chiriac, intitulat atât de sugestiv, „Domnul măririi cu clop de țăran.”

Despre începuturile și parcursul mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” și despre frumusețea și provocările vieții monahale, despre iubirea de oameni și despre cum putem întrepătrunde puterea rugăciunii cu pasiunea pentru tradiție și folclor, i-am invitat într-un dialog pe care-l prețuiesc foarte mult, pe Maica Stareță, Stavrofora Teodora și pe părintele ierodiacon Chiriac (același Cătălin Bărăian).

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Mănăstirea cu brațele deschise pentru aproapele | „Acoperământul Maicii Domnului” Florești - Tăuți
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Muzeul Păpușilor revine în centrul Clujului

Muzeul Păpușilor revine în centrul Clujului

La fel ca în fiecare vară, Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca le pregătește micilor săi spectatori, dar și celor pasionați de teatru și scenografie, o expoziție cu păpuși și decoruri din repertoriul instituției. Cea de-a 17-a ediție a Muzeului Păpușilor va fi...

Corul Madrigal aniversează 60 de ani de la primul său concert

Corul Madrigal aniversează 60 de ani de la primul său concert

7 iulie 2023, București Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aniversează astăzi 60 de ani de la prima sa apariție pe scenă: pe 7 iulie 1963, de la ora 11:00, Corul de Cameră Madrigal, fondat și dirijat de Marin Constantin, susținea primul său concert...