Mănăstirea Dobric, în prag de sărbătoare

de | mai 19, 2015

Biserica Ortodoxă îi va cinsti joi, 21 mai 2015, de Înălțarea Domnului și pe Sfinţii Împăraţi întocmai cu apostolii, Constantin şi mama sa, Elena. Acești sfinți vor fi prăznuiți în mod deosebit la Mănăstirea bistrițeană Dobric, supranumită și „Nicula Țibleşului”, ce are un paraclis închinat sfinților împărați.

În acest an la sărbătoarea hramului va lua parte, pe lângă preoți și credincioși de pe Valea Țibleșului și din județ, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, care va oficia Sfânta Liturghie. Maica stareță Veronica Coțofană a declarat pentru Radio Renașterea că programul slujbelor la așezământul monahal va începe încă din ajunul praznicului când se va oficia slujba Vecerniei, urmată de litie și de Priveghere. A doua zi va fi citit Acatistul Sfinților împărați Constantin și Elena, ocrotitorii sfântului locaș, iar de la ora 10:00 va începe Sfânta Liturghie Arhierească.

 

Așezământul monahal de la Dobric a fost înființat inițial ca schit în 1992, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format dintr-o casă veche, un fost conac boieresc de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfinții Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea mănăstirea are o bisericuţă din lemn cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca” construită în stil maramureşean de meşterii din Bârsana. În momentul de faţă se lucrează la biserica mare de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” care a fost ridicată până la nivelul turnurilor. Tot anul acesta a fost finalizată construcția în roșu a viitorului cămin de bătrâni, a cărui piatră de temelie a fost pusă de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în urmă cu 2 ani, tot de sărbătoarea hramului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din localitatea Vârteșca

Târnosirea bisericii din localitatea Vârteșca

Duminică, 17 septembrie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Vârteșca, filie a Parohiei Zalha, din Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții...

Consfătuirea profesorilor de religie sălăjeni

Consfătuirea profesorilor de religie sălăjeni

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sâmbătă, 16 septembrie 2017 a avut loc Consfătuirea profesorilor de religie din judeţul Sălaj. Au fost alături de profesori, domnul Inspector școlar general Conf. Univ. Dr. Vasile Timiș din partea...