Mănăstirea Florești aniversează joi 25 de ani de la înființare

de | nov. 20, 2019 | Actualitatea religioasă

Joi, 21 noiembrie 2019, de Praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești aniversează 25 de ani de la punerea și sfințirea pietrei de temelie a bisericii.

Cu acest prilej, miercuri 20 noiembrie, în ajunul sărbătorii, de la ora 18.00, se va oficia slujba privegherii în cinstea Maicii Domnului. În ziua praznicului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită, începând de la ora 10.00, de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, PCuv. Arhim. Dumitru Cobzaru alături de un sobor de preoți și diaconi.

Împlinirea unui sfert de secol de la punerea pietrei de temelie a așezământului monahal va fi marcată și prin lansarea noii ediții a Monografiei Mănăstirii Florești care mărturisește despre istoria acestui sfânt locaș.

Aşezământul monahal cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” a fost ctitorit din iniţiativa preotului Vasile Fizeşan şi a familiei Beldea din Floreşti şi cu ajutorul credincioşilor. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, în 20 noiembrie 1994. Complexul monahal cuprinde o biserică în stil bizantin, sfinţită în data de 18 aprilie 2010, un corp de chilii şi o trapeză. În prezent, se află în construcție altarul de vară, precum și alte anexe.

La Mănăstirea Floreşti viețuiesc 20 de maici, îndrumate de stareţa mănăstirii, stavrofora Teodora Câmpan, şi de părinții duhovnici: protosinghelul Visarion Paşca şi protosinghelul Anastasie Berbecel.

 

Ultimele articole

Programul „Centrul EMAUS” aniversează 1 an de la înființare

Programul „Centrul EMAUS” aniversează 1 an de la înființare

Cu ocazia aniversării unui an de la înființarea Programului „Centrul EMAUS”, Asociația „Preot Iosif Trifa” din Cluj-Napocavă invităluni, 29 noiembrie 2021, ora 13:00, pe platforma Zoom (link-ul: ), la o conferință de presă, în cadrul căreia va fi prezentat Raportul...

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit joi, 4 noiembrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, și a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în prezența...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Cluj I

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Cluj I

Clericii din Protopopiatul Ortodox Cluj I s-au reunit marți, 2 noiembrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Sfânta Troiță” din Feleac și a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în prezența...