Mănăstirea Nicula își așteaptă pelerinii

de | aug. 12, 2015 | Actualitatea religioasă

Doar trei zile au mai rămas până la praznicul Adormirii Maicii Domnului, care adună an de an zeci de mii de pelerini la Nicula, în unul din cele mai importante centre de pelerinaj din țară. De sărbătoarea închinată Maicii Domnului, care este și hramul așezământului monahal, zeci de mii de oameni vin aici să se închine Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și să participe la programul liturgic special la care slujesc ierarhi și duhovnici din țară și străinătate.

Programul slujbelor speciale la Mănăstirea Nicula începe joi dimineață cu Sfânta Liturghie. Tot în aceeași zi, vor fi săvârșite Taina Sfântului Maslu și Miezonoptica, iar pelerinii vor putea asculta cuvintele de învățătură ale protopopului de Gherla, părintelui Paul Isip și a eclesiarhului Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, arhimandritului Teofil Roman.

Vineri, 14 august, pe scena special amenajată în curtea mănăstirii se va oficia de dimineață Sfânta Liturghie la finalul căreia va predica exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru. Seara, de la ora 18:00 pelerinii vor asista la Vecernia închinată praznicului Adormirii Maicii Domnului săvârșită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în sobor de ierarhi, preoți și diaconi. De la ora 21:00, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va fi așezată pe scena special amenajată, iar soborul de ierarhi, preoți și diaconi, alături de zecile de mii de credincioși vor cânta Prohodul Maicii Domnului. La finalul slujbei, Icoana va fi purtată în procesiune în jurul bisericii și se vor oficia Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului Sfânta Liturghie va începe la ora 9:00 și va fi oficiată de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Alături de Înaltpresfinția Sa vor sluji: Mitropolitul Alexandru de Pereisalv, vicarul Mitropolitului Onufrie al Ucrainei, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului și Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox al Spaniei și Portugaliei.

Și în acest an, protopopiatul Gherla și Arhiepiscopia Clujului organizează, vineri, în ajun de Sfântă Mărie Procesiunea „La Nicula colo-n deal”. Pelerinajul presupune parcurgerea pe jos a drumului de la Gherla până la Mănăstirea Nicula. La fel ca în edițiile anterioare, procesiunea se va desfășura în prezența Înaltpresfințitului Părinte Andrei și a altor patru ierarhi, precum și a unui sobor impresionant de preoți și credincioși. Pornirea se va face la ora 12:00 din fața Bisericii „Sfântul Nicolae” din centrul Gherlei.

Ultimele articole

Reverenda este stindardul Bisericii lui Hristos

Reverenda este stindardul Bisericii lui Hristos

Bătrânul Amfilohie: “Reverenda este stindardul Bisericii lui Hristos. De aceea, noi care o purtăm, trebuie să ne sforţăm s-o onorăm printr-o viaţă sfântă, pentru ca şi cei ce n-o poartă s-o onoreze şi s-o respecte”. Cuvintele bătrânilor / Părintele Dionysios Tatsis /...

Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 27 noiembrie 2021, în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Cociu, Protopopiatul Beclean, cu prilejul pensionării preotului...