Mănăstirea Nicula și-a deschis din nou porțile pentru zecile de mii de pelerini

de | aug. 13, 2018 | Actualitatea religioasă

Mănăstirea din localitatea clujeană Nicula își va serba hramul miercuri, 15 august 2018, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ocazie cu care zeci de mii de credincioşi din toată țara își îndreaptă în aceste zile pașii spre așezământul monahal. Unii parcurg sute de kilometrii pe jos, pentru a ajunge să se închine la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, dar și pentru a lua parte la slujbele săvârșite cu ocazia hramului așezământului monahal. Miercuri, în ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de doi ierarhi din Siria, din Patriarhia Antiohiei, Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolit de Hama și Preasfințitul Qais, episcop de Erzurum, în sobor de preoţi şi diaconi.

Primii pelerini, ajunși la mănăstire

Sute credincioși au ajuns încă de ieri la mănăstirea Nicula. După ce intră în curtea așezământului monahal, oamenii se opresc la bisericuța de lemn, unde rostesc rugăciuni și o parte dintre ei, conform tradiției, o înconjoară în coate și în genunchi de șapte ori. Apoi se alătură șirului lung de oameni ce duce în biserica veche, acolo unde se pot închina în liniște la icoana făcătoare de minuni.

Și în acest an, pelerinii din satele sălăjene parcurg pe jos drumul spre Mănăstirea Nicula, peste 150 de kilometri. „Norodul”, cum i se spune grupului, a plecat sâmbătă dimineaţă, fiind petrecut de oamenii din sat, care le-au urat pelerinilor să ajungă cu bine. Pe drum s-au rugat şi au cântat pricesne, făcând doar popasuri pentru a lua mesele principale ale zilei, mâncând „din traistă bucate de post” sau la gazde. Pelerinii din Derşida și Bobota au ajuns la Mănăstirea Nicula în cursul acestei seri. Aproximativ 40 de persoane din aceste două sate, majoritatea tineri, aleg an de an să parcurgă pe jos drumul până la mănăstire și tot pe jos se vor și întoarce.

La Nicula se poate ajunge și cu autobusul, vor fi curse directe Cluj-Napoca-Nicula, dar și cu trenul. Pentru cei ce aleg trenul, în ziua de 15 august, acestea vor fi suplimentate, informează CFR Călători.

Slujbele de hram, transmise în direct

Și în acest an, Radio Renașterea vă va face părtași la slujbele speciale de la mănăstirea Nicula și la modul în care se desfășoară unul dintre cele mai importante pelerinaje din țară. Vor fi realizate reportaje, dar și relatari în direct, pentru a vă face partași cu atmosfera de rugăciune de aici. De marți, 14 august 2018, de la ora 18:00, toate slujbele oficiate la așezământul monahal vor fi transmise în direct, pe frecvențele radioului, dar și pe internet.

Programul liturgic al sărbătoririi hramului a început duminică dimineața, cu Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Ceasurile III şi VI, urmate de Sfânta Liturghie, iar seara Ceasul IX, Vecernia şi Utrenia.

Luni dimineața, pelerinii deja sosiți la mănăstire au asistat la Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, Ceasurile III şi VI și la Sfânta Liturghie. De la ora 18:00, pe altarul de vară, au fost săvârșite Ceasul IX, Vecernia și Acatistul Adormirii Maicii Domnului, iar de la ora 21:00 este oficiată slujba Miezonopticii, de eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, protosinghelul Simeon Pintea. La finalul acestei slujbe, părintele va adresa pelerinilor un cuvânt de învățătură, dupa care aceștia vor rămâne în rugăciune până mâine dimineață, când Sfânta Liturghie va fi săvârșită de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru.

Mâine seară, în ajunul Adormirii Maicii Domnului, de la ora 18:00, Vecernia și Prodohul închinate praznicului vor fi sărvârșite de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, condus de Înaltpresfințitul Părinte Andrei. În jurul orei 21.30 va avea loc procesiunea de scoatere din biserica mare a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, moment care va continua cu Slujba Utreniei şi Prohodul Maicii Domnului.

Marţi, 15 august, în ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 09:00 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de doi ierarhi din Siria, din Patriarhia Antiohiei, Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolit de Hama și Preasfințitul Qais, Episcop de Erzurum, în sobor depreoţi şi diaconi.

Mănăstirea Nicula, situată în apropierea orașului Gherla, este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc, ca şcoală pentru „grija sufletelor şi învăţătura pruncilor” și centru de spiritualitate şi cultură. De asemenea, prin Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din comuna Iclod, judeţul Cluj, la cererea şi pe cheltuiala nobilului român Ioan Cupşa din Nicula, care a donat-o, ulteror, bisericii din sat. Primele atestări ale minunilor săvârşite de icoana Fecioarei Maria datează din februarie 1699, când icoana a început să lăcrimeze timp de trei săptămâni. De-a lungul timpului, reprezentanţii Mănăstirii Nicula au consemnate cazuri de persoane care sufereau de diverse boli şi care s-au vindecat după ce s-au rugat şi au atins icoana.

 

Ultimele articole

Bolile de inimă, între prevenție și tratament

Bolile de inimă, între prevenție și tratament

Ediția de săptămâna aceasta a dialogului cu pr. dr. Bogdan Chiorean, medic și preot, directorul Centrului de îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie”, din Cluj-Napoca, o dedicăm bolilor de inimă. Știați că, la nivel mondial, peste 18 milioane de oameni mor anual din cauza...