Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

de | aug. 16, 2016 | Actualitatea religioasă

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Rohia. La slujbă a asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Din sobor au făcut parte preotul Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UniversităţiiBabeş-Bolyai din Cluj-Napoca, arhimandritul Casian Filip, ecleziarhul Catedralei Episcopale Sfânta Treime din Baia Mare, preotul Ioan Pop, consilier eparhial, preotul Florin Stan, protopopul Lăpuşului, arhimandritul Macarie Motogna, egumenul mănăstirii, precum şi stareţi de mănăstiri, monahi şi preoţi din parohiile învecinate.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de un grup de preoţi şi teologi din Ţara Lăpuşului, Baia Mare şi Cluj-Napoca, iar la priceasnă a cântat Grupul ASCOR Baia Mare, condus de Vlad Verdeş.

În cuvântul rostit, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a recomandat credincioşilor să o cinstească pe Maica Domnului.

Maica Domnului nu a murit, Ea a adormit. Nu sărbătorim moartea Maicii Domnului, ci Adormirea Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului, spre deosebire de toate celelalte femei, nu a gustat din paharul morţii. Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, n-a părăsit-o pe Mama Lui nici când S-a Înălţat la Cer, nici când a Adormit. Cei ce nu o cinstesc pe Maica Domnului săvârşesc o fărădelege neiertată de Dumnezeu. A nu cinsti pe mama ta e cel mai mare păcat, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

La rândul său, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a vorbit credincioşilor despre viaţa Maicii Domnului care se află sintetizată în troparul sărbătorii ce se cântă de la Înainteprăznuirea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului până la Odovania Praznicului.

De Adormirea Maicii Domnului toată omenirea creştină este în sărbătoare. Ea a fost cinstită încă din timpul vieţii. Noi o supracinstim pentru că e mai mare decât toţi sfinţii, a precizat Arhiereul Vicar al Episcopiei Mramureşului şi Sătmarului.

La cea de-a 90-cea prăznuire a hramul de la mănăstirea Rohia au mai fost prezenţi profesorul Nicolae Noica, cel care a fost primul ctitor al noii biserici a mănăstirii, academicianul Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române şi academicianul Marius Porumb, directorul Institutului de Arheologie şi Istorie a Artei din Cluj-Napoca. Cei trei au primit distincţia Crucea Voievodală Maramureşeană, cea mai înaltă distincţie a Eparhiei.

De asemenea, arhimandritul Macarie Motogna, egumenul Mănăstirii Rohia, a acordat plachete şi diplome aniversare cu ocazia împlinirii a 90 de ani de existenţă a vetrei monahale. Părintele arhimandrit a oferit disticţii Înaltpreasfinţitului Părinte Justinian, Preasfinţitului Părinte Iustin, ambii foşti stareţi ai Mănăstirii Rohia. Au mai fost înmânate diplome fostului ministru Nicolae Noica, academicianului Eugen Burzo, academicianului Marius Porumb şi lui domnului Doru Dăncuş.

Plachete aniversare au fost înmânate şi cu ocazia organizării Simpozionului naţional 90 de ani de viaţă monahală la Rohia, ce a avut loc în data de 28 iulie 2016.

Sursă:http://basilica.ro

Ultimele articole

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Academia Română

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Academia Română

Academia Română organizează vineri, 14 ianuarie, un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale, ce se va desfășura în Aula Academiei Române începând cu ora 11:00. În cadrul evenimentului vor prezenta comunicări: Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române...

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Slujba Vecerniei la Nicula, în sobor de ierarhi

Zeci de mii de credincioși asistă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la slujba Vecerniei praznicului Adormirii Maicii Domnului, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, în sobor de ierarhi. Alături de ierarhul...

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

Creștinii care au evlavie pentru Maica Domnului şi nu pot ajunge de praznicul Adormirii la mănăstirile din Mitropolia Clujului, ce o au ca ocrotitoare, sunt invitaţi să participe la hramul bisericii clujene, de pe strada Govora sau la procesiunea de la schitul „La...

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

Părintele Arhim. Teofil Roman: „Se vorbește prea mult!”

  „Maica Domnului se bucură pentru noi toți și ne privește cu toată dragostea ei de Mamă. Din Icoana Făcătoare de Minuni de aici, de la Nicula, ea se uită la noi cu o tăcere înțelegătoare”. Miilor de credincioși prezenți în această seară la slujbele premergătoare...

Radio Renașterea vă face părtași la hramul Mănăstirii Nicula

Radio Renașterea vă face părtași la hramul Mănăstirii Nicula

O nouă sărbătoare a început la Mănăstirea clujeană Nicula, aici unde an de an zeci de mii de credincioși vin să se închine Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și să participe în perioada 13-15 august la hramul așezământului monahal, serbat de praznicul...

Slujbe de seară la Mănăstirea Nicula

Slujbe de seară la Mănăstirea Nicula

Sute de credincioși participă în aceste momente la Mănăstirea Nicula, la Slujba Ceasului al IX-lea, urmată de Vecernie și Acatistul Adormirii Maicii Domnului. La final va rosti un cuvânt de învățătură protopopul de Gherla, părintele Paul Isip. Programul slujbelor va...