Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

de | aug. 16, 2016 | Actualitatea religioasă

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Rohia. La slujbă a asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Din sobor au făcut parte preotul Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UniversităţiiBabeş-Bolyai din Cluj-Napoca, arhimandritul Casian Filip, ecleziarhul Catedralei Episcopale Sfânta Treime din Baia Mare, preotul Ioan Pop, consilier eparhial, preotul Florin Stan, protopopul Lăpuşului, arhimandritul Macarie Motogna, egumenul mănăstirii, precum şi stareţi de mănăstiri, monahi şi preoţi din parohiile învecinate.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de un grup de preoţi şi teologi din Ţara Lăpuşului, Baia Mare şi Cluj-Napoca, iar la priceasnă a cântat Grupul ASCOR Baia Mare, condus de Vlad Verdeş.

În cuvântul rostit, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a recomandat credincioşilor să o cinstească pe Maica Domnului.

Maica Domnului nu a murit, Ea a adormit. Nu sărbătorim moartea Maicii Domnului, ci Adormirea Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului, spre deosebire de toate celelalte femei, nu a gustat din paharul morţii. Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, n-a părăsit-o pe Mama Lui nici când S-a Înălţat la Cer, nici când a Adormit. Cei ce nu o cinstesc pe Maica Domnului săvârşesc o fărădelege neiertată de Dumnezeu. A nu cinsti pe mama ta e cel mai mare păcat, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

La rândul său, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a vorbit credincioşilor despre viaţa Maicii Domnului care se află sintetizată în troparul sărbătorii ce se cântă de la Înainteprăznuirea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului până la Odovania Praznicului.

De Adormirea Maicii Domnului toată omenirea creştină este în sărbătoare. Ea a fost cinstită încă din timpul vieţii. Noi o supracinstim pentru că e mai mare decât toţi sfinţii, a precizat Arhiereul Vicar al Episcopiei Mramureşului şi Sătmarului.

La cea de-a 90-cea prăznuire a hramul de la mănăstirea Rohia au mai fost prezenţi profesorul Nicolae Noica, cel care a fost primul ctitor al noii biserici a mănăstirii, academicianul Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române şi academicianul Marius Porumb, directorul Institutului de Arheologie şi Istorie a Artei din Cluj-Napoca. Cei trei au primit distincţia Crucea Voievodală Maramureşeană, cea mai înaltă distincţie a Eparhiei.

De asemenea, arhimandritul Macarie Motogna, egumenul Mănăstirii Rohia, a acordat plachete şi diplome aniversare cu ocazia împlinirii a 90 de ani de existenţă a vetrei monahale. Părintele arhimandrit a oferit disticţii Înaltpreasfinţitului Părinte Justinian, Preasfinţitului Părinte Iustin, ambii foşti stareţi ai Mănăstirii Rohia. Au mai fost înmânate diplome fostului ministru Nicolae Noica, academicianului Eugen Burzo, academicianului Marius Porumb şi lui domnului Doru Dăncuş.

Plachete aniversare au fost înmânate şi cu ocazia organizării Simpozionului naţional 90 de ani de viaţă monahală la Rohia, ce a avut loc în data de 28 iulie 2016.

Sursă:http://basilica.ro

Ultimele articole

Ioan Botezătorul și Hristos

Ioan Botezătorul și Hristos

Text și context Fiecare relatare evanghelică își are începutul ei specific. Interesant este faptul că în vreme ce Matei insistă asupra genealogiei Mântuitorului, iar Luca explică lui Teofil de ce a fost nevoie de o relatare suplimentară a activității Sale pământești,...

Agenda ierarhilor în prima zi a Anului Nou 2022

Agenda ierarhilor în prima zi a Anului Nou 2022

Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, în prima zi a Anului Nou, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program:...

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Resfințirea bisericii din localitatea Dumuslău, Episcopia Sălajului

Duminică, 14 iunie 2015, în Duminica închinată sfinților români, cunoscuți și necunoscuți, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor micii comunități din localitatea Dumuslău, filie a Parohiei Doh. Prilejul vizitei Preasfinției Sale a fost...

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Spectacol folcloric, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Elevii Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au marcat sfârșitul anului școlar și începerea vacanței de vară prin joc și voie bună. Împreună cu profesoarele Ioana Mureșan și Marcela Iuga au organizat spectacolul „Glasul Folclorului în luna dorului”....