Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

de Documentare

Într-o zonă liniștită, la 50 km de Cluj-Napoca, pe dealurile Soporului, lângă o frumoasă pădure de pin, se află situată Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie. Așezământul pe care îl vedem azi amintește de o mai veche vatră monahală din zonă, cea de la Berchieșu, dispărută de multă vreme, dar neuitată de oamenii din zonă.

Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

Inițiativa construirii sfântului lăcaș aparține preotului Nicolae Pașca din Soporu de Câmpie, susținut de preoții și credincioșii din zonă.

În 8 septembrie 1992, Arhiepiscopul Teofil Herineanu a înființa aici un schit și a pus piatra de temelie pentru biserica viitoarei mănăstiri. În 1994 schitul s-a transformat în mănăstire, iar un an mai târziu, prin binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, a fost instalată noua obște, formată din monahi de la Mănăstirea Nicula, în frunte cu Arhim. Dumitru Cobzaru. Lui i-a urmat protosinghelul Irineu Paneș, în timpul căruia, în 2002, biserica mănăstirii a fost sfințită.

Biserica mănăstirii este pictată în tehnica frescă, iar icoanele de pe catapeteasmă aparțin pictorului Sorin Cristian Protopopescu. De asemenea, lăcașul de cult adăpostește o Evanghelie unicat, având copertă pictată pe lemn și împodobită cu foiță de aur.

Clopotnița mănăstirii a fost construită din piatră cioplită de monahii din obște, într-un stil specific deja mănăstirii de la Soporu de Câmpie.

Din acest an, obștea monahală este condusă de Arhim. Ilie Hanuschi.

Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

Mica obște a mănăstirii a reușit, de aproape 30 de ani, să adune la slujbe mulți credincioși. Cei mai mulți vin, în special, de două ori pe an: la Praznicul Adormirii Maicii Domnului și la hramul așezământului, în a doua zi de Rusalii, sărbătoarea Sfintei Treimi. 

Accesul este ușor, putându-se ajunge la mănăstire de pe drumul judetean Turda – Soporu de Campie – Frata, sau pe ruta Cluj Napoca – Apahida – Mociu – Frata – Soporu de Campie.

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

Înaltpreasfinția Sa, JUSTINIAN CHIRA, vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului şi Sătmarului, a fost fiul unei familii de gospodari harnici și credincioși din satul Plopiș, având ca părinți pe Ilie Chira (1871-1937) și Maria Chira, născută Puț (1884-1949)....

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Cădelniţa și tămâia – Cezar Login

Tămâia este privită ca unul dintre elementele caracteristice ale celebrărilor liturgice creştine. Însă folosirea tămâiei este mult mai veche. Este atestată în cultul Vechiului Testament (Ieş. 30, 1-8; Lev. 16, 12 etc.), în alte religii şi chiar în scopuri civile,...

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

In Memoriam Preasfințitul Părinte Episcop Vasile Flueraș Someșanul – Medalion Biobibliografic

Părintele Vasile Flueraș a odrăslit într-o familie cu rădăcini adânci în vechea lume românească din mărginimea Clujului. Părinții săi, Constantin și Rozalia Flueraș, au făcut parte din comunitatea străveche a satului Cluj-Mănăștur, până în anul 1894 o localitate distinctă din punct de vedere administrativ de orașul Cluj. Contribuția românilor din Mănăștur la pulsul românesc al Clujului a fost una deloc neglijabilă, comunitatea avându-l drept reprezentant ales în delegația clujeană la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 pe mănăștureanul Pavel Albu (1885-1939). Asemenea majorității românilor, familia episcopului Vasile și-a adus obolul ei de sânge și lacrimi la înfăptuirea idealului național românesc, bunicul său patern căzând pe fronturile Primului Război Mondial.  

Acoperământul Maicii Domnului | Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu

Acoperământul Maicii Domnului | Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu

Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în teologia Bisericii Ortodoxe şi de o preţuire aleasă în evlavia credincioşilor ei. Printre temeiurile cinstirii ei se numără faptul că este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), L-a adus în lume, născându-L pe Fiul lui...