Mănăstirea „Sfântul Spiridon” Strâmba

de Documentare

Mănăstirea Strâmba, cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon”, este așezată la marginea satului Strâmba, în partea de nord a comunei Josenii Bârgăulului, județul Bistrița-Năsăud.

Așezământul monahal a luat ființă în anul 1999, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania, la dorința si cererea credincioșilor și la inițiativa vrednicei de pomenire stavrofora Epiharia Brumă, susținută de un grup de măicuțe, care a făcut demersurile necesare pentru obținerea aprobărilor.

Mănăstirea a fost construită pe proprietatea credincioasei Lucreţia Zbarei, văduvă şi mamă a zece copii. Ea a donat propria casă şi două hectare de pământ aflat în împrejurimi, încadrându-se în obştea maicilor cărora le-a fost încredinţată grija noii ctitorii. La scurt timp după ce şi-a îndeplinit marea dorinţa, s-a stins din viaţă.

Primul hram a fost sărbătorit în anul 1999, când au început lucrările de construție ale ansamblului monahal.

Biserica nouă, construită în stilul arhitecturii moldovenești, este pictată în tehnica frescă și este pregătită pentru sfințire. 

Viețuitoarele așezămȃntului, părintele duhovnic, sprijiniți deopotrivă de Dumnezeu și oamenii de bine, s-au îngrijit ca întreaga incintă a mănăstirii să capete îmbunătățiri. Astfel, s-au construit: o noua clopotniță, o nouă și încăpătoare trapeză și o casă a duhovnicului. Acestora li se vor adauga, curând, un nou corp de chilii pentru viețuitoare, precum și un altar de vară. Gospodaria a fost, de asemenea, refăcută în totalitate.

Astăzi, obştea mănăstirii numără șase vieţuitoare, în frunte cu Maica Stareţă Monahia Iustina Ignat, cu toate fiind îndrumate pe calea mântuirii de Părintele Duhovnic, Protosinghelul Paisie Paşcu, venit în toamna anului 2009 din obştea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, Nicula.

Aici, orice pelerin dornic de liniște și ȋmpǎcare sufleteascǎ ȋși poate afla odihnǎ ȋn casa Sfȃntului Ierarh Spiridon. Maicile ȋmpletesc rugǎciunea cu rucodelia, sǎvȃrșind zilnic Sfȃnta Liturghie și cele șapte laude, iar ȋn fiecare vineri seara Taina Sfȃntului Maslu.

Mănăstirea mai are un hram de vară, sărbătorit în Duminica Tuturor Sfinților.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

„BLAGA” – Un nume pentru România (I)

DATE VECHI ȘI NOI PRIVITOARE LA GENERAȚIILE UNEI FAMILII ROMÂNEȘTI DIN LANCRĂM De-a lungul istoriei, de pe meleagurile albastrului Lancrăm, au pornit în lume personalități de marcă, nume ale vieții culturale și științifice românești, precum Ioan Pavel, Dorin Pavel,...

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

Biserica de lemn a mănăstirii Ciucea

În această săptămână, proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invită pe domeniul poetului Octavian Goga de la Ciucea, pentru a descoperi frumoasa poveste a bisericii de lemn din Gălpâia, găzduită de complexul muzeal de aici. Istoricul bisericii...

AUDIO  Biserica de lemn din Gârbău Dejului

AUDIO Biserica de lemn din Gârbău Dejului

În ediția din această săptămână a rubricii „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” vă invităm printre dealurile domoale din jurul Dejului, pentru a descoperi o biserică veche, aparent modestă, dar fermecătoare. Este vorba de biserica de lemn din Gârbău...

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

AUDIO Vechi icoane ale bisericii de lemn, monument istoric, din Bica

Unul din monumentele istorice din lemn care se remarcă prin frumusețea și starea de conservare bună în care se găsește este Biserica din Bica, județul Cluj. Ea își dezvăluie încă de la intrare vârsta, prin inscripţia în chirilică de pe portalul intrării, care ne spune...