Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului

de | iun. 28, 2022 | Documentare

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului, situată între localitățiile Rebra și Parva, a fost întemeiată în 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe locul unei vechi mănăstiri (secolul XVI) care a fost desființată prin decret imperial la 1782.

În anul 1994 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, lăcaș de rugăciune ce a fost finalizat și sfințit în anul 2009.

De asemenea, mănăstirea are și un paraclis, cu hramul „Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul”, care a fost construit între anii 2017-2019, în interiorul clădirii cu utilități multiple. Pe parcursul anului 2019 a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul bisericesc Sorin Efros. Paraclisul a fost sfințit la data de 5 decembrie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Clădirea mai adăpostește muzeul mănăstirii, unde sunt expuse icoane și cărți vechi din patrimoniul așezământului.

În prezent, la Mănăstirea de la Rebra-Parva viețuiesc zece monahi, în frunte cu starețul Chiril Zăgrean.

Localizare:

Accesul se face dinspre Nasaud-Rebrișoara, 6 km pe DN 17D până la podul Rebrei, pe urmă 10 km spre nord pe Valea Rebrei, pe DJ 172B, drum asfaltat până la mănăstire. Încă o cale de acces este dinspre orașul Sângeorz-Băi, tot pe DN 17D.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/darius/" target="_self">Darius Echim</a>

Darius Echim

Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent, masterand al aceleiași unități de învățământ superior și student senator în Senatul Universității Babeș-Bolyai. Din ianuarie 2018 este corespondent Trinitas TV în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, fotograf și redactor-colaborator la Radio Renașterea.

Ultimele articole

Mai multe din Documentare
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, Cluj

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, Cluj

Aşezământul monahal, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, este situat în comuna Florești, județul Cluj, fiind ctitorit din iniţiativa preotului Vasile Fizeşan, a familiei Beldea și a credincioșilor din  Floreşti. Piatra de temelie a fost pusă de vrednicul de...

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mânăstirea Cășiel, din Protopopiatul Dej, județul Cluj, a fost ctitorită de călugărul Pahomie Georgiu, în anul 1765, pe pământul părinților lui. A fost cruţată de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 1784-1785, desfiinţarea mănăstirilor...

Centenarul Protopopiatului Ortodox Român Huedin (1 septembrie 2022)

Centenarul Protopopiatului Ortodox Român Huedin (1 septembrie 2022)

Înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului în anul 1921 a adus cu sine necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale a eparhiei prin descentralizare și fondarea unor protopopiate, parohii și filii noi care să corespundă realităților...

Maria Cella Delavrancea (15 decembrie 1887 – 9 august 1991)

Maria Cella Delavrancea (15 decembrie 1887 – 9 august 1991)

Cella Delavrancea a fost singurul artist român care a asistat la aniversarea propriului centenar. În cei 104 ai săi, a fost înconjurată de personalități precum Brâncuși și George Enescu. A fost prietenă apropiată cu Regina Maria și Ion Luca Caragiale.A trăit secolul...