Mântuirea sufletului (Luni, săptămâna a V-a după Rusalii)

de | iul. 19, 2021

Evanghelia zilei: Mt 12, 9 – 13

În vremea aceea a venit Iisus în sinagoga iudeilor. Şi iată că era acolo un om care avea o mână uscată. Atunci L-au întrebat dacă se cuvine a vindeca în zi de sâmbătă, ca să aibă ei de ce să-L învinovăţească. Iar El le-a răs­puns: care dintre voi, având o oaie şi dacă va cădea aceasta sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi nu o va scoate afară? Dar cu cât este mai de preţ omul decât oaia? De aceea se cuvine a face bine sâmbăta. Atunci a zis omului: întinde mâna ta! El a întins-o şi s-a făcut la loc sănătoasă, ca şi cealaltă.

Mântuirea sufletului

Când Domnul Dumnezeu a stabilit poporului iudeu cele trei sărbă­tori mai de peste an,[1] a dat prin Moise această poruncă:

„Nimic să nu lucrezi în acele zile, nimic, fără numai cele pentru suflet.” (Deut 16, 8).

Dar ce trebuie făcut pentru suflet?

Fiind creat de Dumnezeu, prin suflare dumnezeiască, sufletul este o substan­ţă reală, vie, imaterială şi nemuritoare. Prin suflet omul este cineva, nu numai „ceva”. Ceea ce-l face pe om să fiecinevaeste toc­mai conştiinţa de sine. Prin aceasta omul se arată că este conştient şi unic. Fiecare suflet îşi simte unicitatea şi îşi exprimă această unicitate prin sentimente. Astfel omul este cinevapentru că a fost înzestrat de Dum­nezeu cu raţiune, sentiment şi voinţă. Acestea sunte cele trei facul­tăţi ale sufletului.

Prin urmare, datoria omului faţă de suflet este datoria pe care acesta o are faţă de raţiune, sentiment şi voinţă. Fiecare om are datoria de a-şi lumina mintea, care este socotită partea raţională a omului. Atunci ne luminăm mintea când o hră­nim cu sfintele învăţături care ne-au fost revelate, descoperite de Dumnezeu. Apoi, fiecare om are datoria de a-şi feri inima de gânduri rele şi simţăminte josnice şi de a o umple cu gân­duri bune şi simţăminte nobile. Nu în ultimul rând, fiecare om este dator să-şi întărească voinţa în aşa fel încât să săvârşească în mod con­stant binele.

Iată deci ce a poruncit Domnul Dumnezeu prin Moise să se facă în ziua de sâmbătă. Acelaşi lucru l-a spus şi Domnul Hristos atunci când a întâlnit, în zi de sâmbătă, un om care avea o mână uscată. Înainte de a-l vin­deca pe acesta, Domnul Hristos i-a întrebat pe farisei:

„Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde?” (Mc 3, 4; Lc 6, 9).

Dar ei tăceau. Tăceau pentru că potrivit literei Legii, în zi de sâm­bă­tă nu trebuia să se facă nimic, dar potrivit duhului, în zi de sâmbătă tre­buia să se facă bine. Şi pentru că nu aveau un răspuns, Domnul Hristos le pune în faţă un fapt banal, spunând:

„Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate?” (Mt 12, 11).

Spre deosebire de oaie, care este „ceva”, omul este un cineva”. Şi dacă pentru o face bine unui animal nu se încalcă sabatul, cu atât mai mult pentru un om, care este chipul lui Dumnezeu.

Săvârşirea binelui în zi de sâmbătă nu era înţeleasă de cărturari şi farisei, cu toate că aceştia se ocupau de interpretarea Legii. Citeau Legea, dar nu o înţele­geau, pentru că nu o interpretau în duhul, ci în litera ei. De aceea L-au şi con­dam­nat pe Domnul Hristos că nu ţine sâmbăta. Ci­tim în Evanghelia după Ioan că atunci când a vindecat, în zi de sâmbătă, un orb din naştere, Domnul Hristos a fost osândit că este păcătos şi că nu este de la Dumnezeu.[2] Desigur, un păcătos nu poate fi de la Dum­ne­zeu; dar cum poate cineva care n-a săvârşit păcatul să fie nu­mit pă­cătos? Domnul Hristos săvârşea în ziua de sabat binele şi tocmai pentru că să­vârşea binelui era numit păcătos.

Oprind să se facă binele în zi de sărbătoare, fariseii negau într-un fel porunca lui Dumnezeu:

„Nimic să nu lucrezi (…) fără numai cele pentru suflet.” (Deut 16, 8).

Desigur, împlineau această poruncă, dar numai pe jumătate: se rugau, adică îşi păzeau mintea şi inima de gânduri rele. Dar nu era sufi­cient. Nici pentru noi nu este suficient numai să nu săvârşim răul; tre­buie să trecem de la rău la bine sau, altfel spus, trebuie să săvârşim ne­contenit binele. Pentru săvârşirea binelui nu avem zi de odihnă. Mai mult chiar, în ziua închinată lui Dumnezeu trebuie să să­vâr­şim mai mult bine decât de obicei.

Dar nu acelaşi lucru îl spunea mai-marele sinagogii. Atunci când Iisus a vin­decat o femeie care de optsprezece ani avea un duh de nepu­tinţă şi care, gârbovă fiind, nu se putea îndrepta nicidecum, mai-marele sinagogii a spus:

„Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vin­decaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei!” (Lc 13, 14).

Domnul Hristos răspunde:

„Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?” (Lc 13, 15 – 16).

Nu trebuie să cădem în rigorismul fariseilor. Atunci când Domnul Hristos s-a prezentat „Domn al sâmbetei”, a avut în vedere şi schimbarea zilei de odihnă. Prin faptul că a înviat din morţi în prima zi a săptămânii, adică duminica, această zi a săptămânii a devenit pentru creştini ceea ce este pentru evrei ziua de sabat.

Ce trebuie deci să facem în ziua de odihnă? În primul rând nu trebuie să uităm să facem binele, adică să desfăşurăm o lucrare către „cineva”, către semenul nostru, către aproapele nostru. Dacă în ziua de odihnă nu uităm să ne împlinim datoriile către ceva”, cu atât mai mult trebuie să ne gândim la cei de lângă noi, la fraţii noştri mai mici, la cei în nevoi cu care se identifică Domnul Hristos.


[1] La evrei cele trei sărbători mai de peste an sunt Paştile, Cincizecimea şi Corturile. Acestea au fost instituite în amintirea celor mai de seamă momente din istoria lor: ieşirea minunată din Egipt şi salvarea de la moarte a primilor născuţi din Israel, primirea Legii pe muntele Sinai după 3 luni de la exodul lor şi vieţuirea timp de 40 de ani prin pustie în corturi. Cele 3 sărbători, pe lângă faptul că sunt legate de evenimente istorice, după in­tra­rea israeliţilor în pământul Ţării Sfinte vor fi în relaţie şi cu muncile agricole. Astfel, Paştile este sărbătoarea începutului secerişului, Cincizecimea, a încheierii secerişului şi Corturile, momentul culesului. – cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică, p. 313.

[2] In 9, 16.

Meditație la Evanghelia zilei
Meditație la Evanghelia zilei
Mântuirea sufletului (Luni, săptămâna a V-a după Rusalii)
Mântuirea sufletului (Luni, săptămâna a V-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Evlavia creștină

Evlavia creștină

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Un om evlavios este un om ce își măsoară faptele, cuvintele și gândurile spre a plăcea lui Dumnezeu întru toate. Omul evlavios este, fără de îndoială, un om religios, un om...

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia, modelul mamelor creștine

Sfânta Sofia este un model pentru orice mamă creștină. Ea este pomenită în calendarul creștin în data de 17 septembrie, alături de cele trei fiice ale sale. Sofia era o tânără creștină care trăia în Italia, la Roma, în timpul împăratului păgân Adrian (117-138). S-a...