Maria Egipteanca e pildă de căinţă profundă şi de mântuire prin nevoinţă”, spune PS Iustin

de | apr. 19, 2021

„Pildă de căinţă profundă şi de mântuire prin nevoinţă, prin silinţă, prin multă pătimire şi multă suferinţă”, aşa a caracterizat-o Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, cea care  a trăit în secolele al IV-lea şi al V-lea, cunoscută de cea mai mare parte dintre credincioşi ca sfânta care a petrecut 47 de ani în Pustia Iordanului.

Pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca „este aşezată în Duminica a V-a din Postul Mare pentru ca noi, oamenii de rând, care avem atâtea păcate să nu deznădăjduim niciodată, pentru că unde este cădere, dacă există căinţă şi mărturisirea păcatelor, îndreptare şi hotărâre şi determinare să-L  urmezi pe Dumnezeu, există iertare şi mântuire şi sfinţire. Este aşezată aici tocmai ca să fie pildă de credinţă pentru noi şi să nu deznădăjduim, să ne silim, să ne mărturisim, să ne îndreptăm viaţa, să ne pansăm sufletul. Răstignirea din iubire pentru om şi umanitate aceasta este esenţa creştinismului”, a spus ierarhul la mănăstirea Rohia, în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor care au asistat în număr mare la Sfânta Liturghie.

 În Duminica a V-a din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a marcat la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, împreună cu credincioşii, împlinirea a 27 de ani de la hirotonirea întru Arhiereu. Alături i-a fost întru slujire, pe Altarul de Vară al Mănăstirii, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, şi un sobor ales de preoţi invitaţi din Ţara Lăpuşului şi din alte părţi. În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot tânărul diacon Sorin Ioan Buda, pe seama bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Bocicău, Protopopiatul Oaş. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Arhiereu-Vicar Timotei Sătmăreanul a făcut o evocare a momentelor de acum 27 de ani, din 17 aprilie 1994, când Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a fost hirotonit întru arhiereu. Întru amintirea acelui moment Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul i-a oferit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin o icoană a Mântuitorului Hristos şi un coş cu flori.

 

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Rohia, la un secol de la întemeiere

Hramul Mănăstirii Rohia, la un secol de la întemeiere

Marți, 15 august 2023, de praznicul Adormirea Maicii Domnului, s-a împlinit un secol de la întemeierea sfântului locaș de închinare de la Rohia. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a urcat Dealul cel Sfânt la...

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Catedrala Istorică

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Catedrala Istorică

Duminică, 13 august 2023, a X-a după Sfintele Rusalii, când se citeşte Sfânta Evanghelie cu pilda despre vindecarea lunaticului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor de la biserica „Adormirea Maicii...

Hramul Schitului băimărean „Schimbarea la Faţă a Domnului”

Hramul Schitului băimărean „Schimbarea la Faţă a Domnului”

Duminică, 6 august 2023, de praznicul Schimbarea la Faţă a Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului8 la Schitul „Shimbarea la Faţă” din Baia Mare. Acesta este primul aşezământ...