Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Marșul „Împreună pentru viață” va avea loc sâmbătă, 28 martie 2026, în Piața Unirii din Cluj-Napoca

de | mart. 9, 2026

Clujenii sunt invitați să participe sâmbătă, 28 martie 2026, la evenimentul „Împreună pentru viață”, organizat în Piața Unirii din Cluj-Napoca, începând cu ora 10:00. Manifestarea își propune să transmită un mesaj de susținere pentru viață, pentru familie și pentru sprijinirea mamelor aflate în situații dificile.

Participanții sunt chemați să se alăture acestei inițiative prin care se afirmă valoarea fiecărei vieți, de la concepție până la bătrânețe, sub mesajul „Fiecare om contează”.

Evenimentul este dedicat în mod special copiilor nenăscuți și mamelor care trec prin momente dificile, organizatorii dorind să transmită un mesaj de solidaritate, sprijin și responsabilitate față de viața umană.

Acțiunea este organizată de mai multe asociații și organizații civice și studențești, între care Asociația Studenților Creștini-Ortodocși Români – filiala Cluj-Napoca, cu sprijinul Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Fundația Clinica Pro-Vita, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla, ATCOR Cluj, Asociația Prietenii Bisericii Studenților, Puterea celor fără glas și Liga Studenților.

Prin această manifestare publică, organizatorii doresc să reamintească faptul că fiecare viață este un dar și că sprijinul comunității poate face diferența pentru cei aflați în situații de vulnerabilitate.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii – Hramul Mănăstirii Salva

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii – Hramul Mănăstirii Salva

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 17 aprilie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Salva, județul...

Mănăstirea Nicula, de Praznicul Izvorul Tămăduirii

Mănăstirea Nicula, de Praznicul Izvorul Tămăduirii

De praznicul Izvorul Tămăduirii, vineri, 17 aprilie 2026, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea...