Marșul pentru viață, la Gherla

de | mart. 23, 2017

Sâmbătă, 25 martie 2017, la nivel național, se va organiza cea de-a șaptea ediție a Marșului pentru viață, eveniment care va avea loc anul acesta, printr-o fericită și potrivită coincidență, în ziua de prăznuire a Bunei Vestiri.

Evenimentul reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%).

Potrivit învățăturii creștine, viața este darul lui Dumnezeu față de oameni care trebuie prețuit și protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Omul se bucură de viață și de puterea vieții; are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață, de a o apăra în orice împrejurare, știind că, în existența istorică în trup, omul își pregătește participarea la Împărăția lui Dumnezeu.

În Gherla, Marșul pentru viață va debuta în Parcul mic al orașului, începând cu orele 17.00.

Vă adresăm îndemnul de a participa în număr cât mai mare la Marșul pentru viață, în ziua de 25 martie 2017, pentru a oferi astfel o mărturie vie despre importanța și sensul creștin al vieții umane, despre efectele dezastruoase ale avortului asupra familiei și societății și despre necesitatea sprijinirii femeilor care urmează să nască pe copilul binecuvântat de Dumnezeu, a transmis pentru Radio Renașterea protopopul de Gherla, părintele Paul Isip.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.