„Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea” (Marţi, Săptămâna a II-a după Paşti)

de | mai 3, 2022

Evanghelia zilei: In 3, 16 – 21

Zis-a Domnul: aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El. Cel ce crede în El nu se osândeşte, iar cel ce nu crede a şi fost osândit pentru că nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar această osândă este pentru că a venit Lumina în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul, decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele; căci oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca să nu se vădească faptele lui. Dar cine lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate că faptele lui  sunt săvâr­şite în Dumnezeu.

„Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea”

Potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei, cuvântul Mântuitorului în legătură cu înălţarea Sa pe cruce, trebuie înţeles ca o invitaţie la cerce­tarea istoriei Vechiului Testament.[1] Precum Moise a înălţat şarpele în pustie pentru a-i salva pe evreii muşcaţi de şerpi, la fel Fiul Omului, Mântuitorul lumii, se va înălţa pe cruce, pentru ca toţi cei ce vor crede în El să nu mai moară, ci să aibă viaţă veşnică.[2]

Jertfa de pe cruce este dovada iubirii supreme, a iubirii desăvârşite la care a făcut referire Hristos atunci când a zis:

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.” (In 15, 13).

Din iubire faţă de oameni şi faţă de lumea aceasta, Dumnezeu, Care a făcut lumea, vrea ca lumea să fie mântuită.

Mitropolitul Filaret al Moscovei, făcând o exegeză a textului din Ioan 3, 16, spunea că iubi­rea constă în autodăruirea desăvârşită: „În Hristos aşa a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Fiul Său, şi în Hristos aşa a iubit omul pe Dumnezeu, că i s-a dăruit pe sine până la capăt.” În această dăruire reci­pro­că, nu a rămas nimic nedăruit; întru toate s-a in­staurat iubirea: „iu­birea Tatălui care se răstigneşte, iubirea Fiului răs­tig­nită, iubirea Duhului Sfânt Care triumfă prin puterea crucii”.[3]

Nu-L putem despărţi pe Hristos de Cruce. Crucea este în Hristos, iar Hristos este pe Cruce,[4] sau cum spune Nicolae Cabasila:

„… după ce a înviat şi a scos trupul de sub legea oricărei stricăciuni, încă şi acum Domnul are trupul plin de răni şi de urma cuielor, arătându-Se cu el aşa în faţa îngerilor, socotind acestea toate ca o podoabă şi bucurându-se foarte că poate arăta câte chinuri a suferit.

Acum, de pe trupul Său duhovnicesc şi preamărit, s-a smuls tot ce-i pământesc şi tot ce-i greutate şi mărime, precum şi orice urmă de poftă trupească. Un singur lucru n-a vrut să-l smulgă: urmele rănilor şi ale sufe­rinţelor. Pe acestea I-a fost drag să le păstreze ca un semn al iubirii Sale de oameni, căci prin ele a găsit din nou pe cel pierdut şi pe urma patimilor a cucerit acum pe cel pe care-l iubea.

(…) El s-a gândit să păstreze pe trup mărturia jertfei Sale şi să poarte pe el pururea urmele rănilor dobândite în clipa răstignirii, vrând să arate prin aceasta că, chiar dacă va veni a doua oară în lumină orbitoare, El va ră­mâne pentru robii Săi acelaşi răstignit şi împuns, rănile acestea ţinându-i loc de podoabe împărăteşti.”.[5]

Este o legătură între Taina Crucii şi Taina persoanei. Omul pe pă­mânt trece prin încercări. Fiecare suferă o cruce. Aceasta e grea şi lipsită de semnificaţie pentru cel care nu are pe cineva care să-l mângâie. Dacă ar găsi o astfel de per­soană alături de sine, Crucea i-ar deveni mai uşor de suportat şi însuşi sensul Crucii i s-ar revela.[6]

Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poţi uita niciodată. Acelaşi lucru îl spune părintele Arsenie Boca într-o pildă:

„La începutul unuia dintre războaie ieşise o lege că poţi lipsi de la război dacă îţi găseşti un înlocuitor. Greu de găsit înlocuitor la moarte. Era undeva un om, cu o casă de copii, dar necredincios şi trebuia să plece la război. Când la plecare iată vine la el un tânăr şi-i spune:

– Eu sunt singur, chiar dacă mor după mine nu plânge nimeni; merg eu în locul dumitale la război!

S-a dus tânărul. După oarecare vreme tânărul cade rănit de moarte şi cum ajunge acasă moare.

Mormântul său era mereu împodobit cu flori şi nimeni nu ştia cine i le pune, până când într-o noapte a fost găsit necredinciosul că-i ducea flori la mormânt.

– Bine, dar tu nu crezi în Dumnezeu!

– Ba acum cred, fiindcă numai Dumnezeu i-a putut da tânărului acestuia iubirea de mine şi de copiii mei, ca să meargă el în locul meu la moarte, şi asta numai Dumnezeu a mai făcut-o, când a trimis Fiul Său să moară în locul nostru!”.[7]

Dar oricât de mare ar fi iubirea omului faţă de semenul său, ea nu poate fi comparată cu iubirea lui Dumnezeu.

„Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”

sau, într-o altă variantă:

„Dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare, decât dorul celui mai mare sfânt om după Dumnezeu.”.[8]

Deci iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. Cel mai mare sfânt nu poate avea iubire faţă de Dumnezeu cât poate să iubească Dumnezeu pe cel mai mare păcătos.[9]

Dumnezeu iubeşte întreaga lume şi îi chiverniseşte pe toţi cu iubi­rea Lui, cu darurile Sale; le trimite oamenilor cele de trebuinţă, îi ocro­teşte, fără să facă în această privinţă deosebire între cei buni şi cei răi, între cei drepţi şi cei nedrepţi:

„El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Mt 5, 45).

Pentru a ne asemăna iubirii dumnezeieşti, trebuie să avem faţă de toţi inimă de mamă, inimă de tată, inimă de prieten şi inimă de frate.[10] Este adevărat, fiecare iubire trece prin încercări şi adevărata prietenie se cunoaşte la nevoie. Dar, atunci când iubirea este mai mare decât moar­tea, atunci ea este desăvârşită. După o astfel de „probă”, necesară pentru noi toţi fără excepţie, iubirea prin moarte în planul pă­mân­tesc biruieşte moartea în veşnicie şi-l face pe om capabil pentru o „împă­ră­ţie neclin­tită”.[11]

Înţeleptului Kahlil Gibran, întrebat fiind despre iubire, a spus:

„Când iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul, chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase. Iar când vă vorbeşte daţi-i crezare, chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile. Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea tre­buie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile. Asemenea snopilor de grâu, ea vă se­ceră. Vă treieră pentru a vă descoji. Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă. Vă macină până la înăl­birea făinii. Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi, ca apoi să vă hără­zească focului său, şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.”.[12]

[1] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, în PSB 41, p. 176.

[2] In 3, 14 – 15.

[3] Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împărăţiei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 108.

[4] Sfântul Ioan de Cronstadt, Viaţa mea în Hristos, p. 155.

[5] Nicolae Cabasila, Viaţa în Hristos, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1997, pp. 164 – 165.

[6] M. Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mică dogmatică vorbită – dialoguri la Cernica, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 165.

[7] Păr. Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006, p. 14.

[8] Ierom. Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1995, p. 36.

[9] Arhim. Teofil Părăian, Cuvinte către tineri, Ed. Omniscop, Craiova, 1998, p. 22.

[10] Arhim. Teofil Părăian, Gânduri senine, Ed. ASAB, Bucureşti, 2005, p. 222.

[11] Evr 12, 28.

[12] Kahlil Gibran, Profetul, Ed. Orion, Bucureşti, 1991, pp. 8 – 9.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea” (Marţi, Săptămâna a II-a după Paşti)
„Aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea” (Marţi, Săptămâna a II-a după Paşti)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despina. Doamnă model pentru soțiile conducătorilor

Despina. Doamnă model pentru soțiile conducătorilor

Vă propun să cunoaștem azi o femeie care, deși nu e trecută încă în calendarul creștin, a avut o viață plină de credință, dărnicie și iubire. Un adevărat model pentru toate doamnele, soții de conducători, pentru ceea ce numim azi femei de succes, dar și pentru toate...