Evanghelia zilei: In 12, 19 – 36
În vremea aceea sfat au făcut fariseii împotriva lui Iisus şi au zis între ei: vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată că lumea s-a dus după Dânsul. Şi erau unii greci între cei care veniseră să se închine la praznic; aceştia s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii şi l-au rugat, zicând: doamne, voim să vedem pe Iisus. A venit Filip şi i-a spus lui Andrei, şi apoi Andrei şi Filip I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: a venit ceasul ca să se preamărească Fiul Omului. Adevărat, adevărat vă spun vouă, că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne numai el, iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce-şi iubeşte sufletul său îl va pierde; iar cel care îşi urăşte sufletul său în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa cea veşnică. Dacă slujeşte cineva Mie, să vină după Mine şi, unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă va sluji cineva Mie, îl va cinsti Tatăl Meu. Acum sufletul Meu este tulburat, dar ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă pe Mine de ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit: la ceasul acesta. Părinte, preamăreşte numele Tău. Atunci a venit glas din cer: l-am preamărit şi iarăşi îl voi preamări. Iar poporul, care era de faţă şi auzea, zicea: a fost tunet! Alţii ziceau: a vorbit un înger. Iisus a răspuns şi a zis: nu pentru Mine a venit glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul acestei lumi va fi izgonit afară. Iar Eu, când voi fi înălţat de pe pământ, pe toţi îi voi trage la Mine. Iar aceasta o zicea, arătând cu ce moarte avea să moară. Atunci mulţimea I-a răspuns: noi am auzit din lege că Hristos rămâne în veci, deci cum zici Tu că trebuie să fie înălţat Fiul Omului? Cine este Acesta, Fiul Omului? Atunci Iisus a zis: puţină vreme mai este Lumina la voi. Umblaţi până când aveţi Lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; căci cel ce umblă pe întuneric nu ştie unde merge. Până când aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fiii Luminii.
Venirea elinilor la Hristos
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne spune că pe lângă evreii care s-au urcat la Ierusalim, pentru a participa la sărbătoarea Paştilor, se afla şi un grup de elini venit din Galileea. Aceştia, deşi aveau altă credinţă, nu au venit la Ierusalim numai să privească, ci să participe împreună cu iu-deii la sărbătoare.
Elinii, fiind politeişti, nu considerau că cele ale lor sunt foarte deosebite de obiceiurile iudeilor şi de aceea se întâlneau cu iudeii la închinare, mai ales la marile sărbători, nesocotind că greşesc faţă de cultul şi credinţa lor, ci că cinstesc pe Dumnezeul tuturor.
Omul încă de la crearea sa a intrat în legătură cu Dumnezeu. La în-ceput omul nu a avut o idee clară despre Dumnezeu, ci doar o aspiraţie către El (precum copilul nou-născut nu ştie „despre” părinţii săi, nu-i cunoaşte încă, dar îi caută, are nevoie de ei).
Protopărinţii neamului omenesc trebuiau să „crească” în cunoaşterea lui Dumnezeu, să-L descopere treptat. În limbaj biblic, omul trebuia să crească de la „chip” la „asemănare” – în sensul că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, iar omul trebuia să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu. În acest proces au fost antrenate toate însuşirile şi funcţiile care alcătuiesc sufletul omenesc (intelect, sentiment, voinţă).
Atâta timp cât omul a păstrat legătura cu Dumnezeu şi a „crescut” în această legătură, s-au dezvoltat şi funcţiile sufletului omenesc. Când însă omul a rupt legătura cu Dumnezeu, s-a înregistrat o cădere ontologică care a cuprins tot ceea ce ţine de om. Astfel, mintea s-a întunecat, sentimentul s-a pervertit, iar voinţa a slăbit. Drept urmare revelaţia supranaturală, descoperirea supra-naturală primordială nu a mai fost percepută în aceeaşi formă în care a fost transmisă. Această primă reve-laţie s-a întunecat în conştiinţa oamenilor şi pentru ca ei să nu rătăcească, Dumnezeu a reînnoit revelaţia. Fiecare reînnoire presupunea o nouă percepţie, în caz contrar însemna o altă îndepărtare. Aşa s-a ajuns la cele trei forme de înţelegere a divinităţii: monoteism, dualism şi politeism.
Grecii îl socoteau pe Dumnezeul cinstit de evrei unul între mulţi, iar nu unul prin excelenţă şi, pentru că legea lor nu-i oprea să participe la slujbele săvârşite la Templul din Ierusalim au venit pentru sărbătoarea Paştilor. Şi apoi, pentru că l-au văzut pe Iisus şi au auzit de minunile Lui, au venit la Filip, care era din Galileea, unde se aflau amestecaţi iudeii şi elinii, cerându-i să le facă cunoscut pe Iisus. Filip însă, aducându-şi aminte de cuvântul Domnului: „În calea păgânilor să nu umblaţi şi în cetatea samarinenilor să nu intraţi”,[1] se teme să nu greşească aducându-i la Hristos pe cei ce nu au crezut în El. Merge aşadar la Andrei şi împreună cu el, ca într-o mică adunare, ca într-un mic sinod, se hotărăsc să-L vestească pe Domnul, Care, auzind de cine este aşteptat să fie văzut, a exclamat:
„A venit ceasul ca să fie preamărit Fiul Omului.” (In 12, 23).
Această preamărire a Fiului Omului trebuie înţeleasă ca o apropiere a Crucii şi Morţii Domnului Hristos. Înainte de Patima Sa, Mântuitorul îi spune femeii cananeence: „Nu sunt trimis decât spre oile pierdute ale casei lui Israel”,[2] dar după Înviere îi trimite pe Apostoli în misiune în toată lumea, dându-le puterea de a învăţa toate neamurile: „Mergând învăţaţi toate neamurile”.[3]
Potrivit Sfântul Chiril al Alexandriei, Domnul Hristos nu prezice numai că va pătimi, nici numai că a venit timpul pentru aceasta, ci arată cauza pentru care a voit să pătimească şi că e mare câştigul pătimirii.[4] Prin suirea sa pe Cruce, Domnul îi va trage pe toţi la Sine.
Acest „pe toţi” este în concordanţă cu ceea ce a spus Domnul Hristos la Cina cea de Taină:
„Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Beţi dintru acesta toţi; acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” (Mt 26, 26 – 28; Mc 14, 22 – 24; Lc 22, 19 – 20).
Aşadar, Domnul Hristos arată că va pătimi din pricina tuturor şi pentru toţi.
Însuşirea acestei lucrări a Mântuitorului presupune un efort din partea noastră, de aici şi îndemnul Domnului:
„Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge.” (In 12, 35).
La Sfântul Evanghelist Ioan acest paralelism dintre lumină şi întuneric este foarte clar: trebuie să umblăm în Lumină, adică în Hristos, pentru a nu ne prinde întunericul, adică păcatul, căci tot întunericul este păcat. Cu cât mai mare este păcatul, cu atât mai adânc este întunericul şi, pe cât se împuţinează păcatul, pe atât se risipeşte şi întunericul.
[1] Mt 10, 5.
[2] Mt 15, 24.
[3] Mt 28, 19.
[4] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 772.
