„Şi Se mira de necredinţa lor” (Marţi, Săptămâna a XV-a după Rusalii)

de | sept. 28, 2021

Evanghelia zilei: Mc 6, 1 – 7

În vremea aceea s-a dus Iisus în oraşul Său şi după Dânsul au mers ucenicii Săi. Iar când a fost ziua sâmbetei a început să înveţe în sinagogă. Dar cei mai mulţi, care ascultau, stăteau miraţi şi ziceau: de unde are El acestea? Şi ce fel de înţelepciune este aceasta, care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea, prin mâinile Lui? Au nu este acesta teslarul, feciorul Mariei şi fratele lui Iacob, şi al lui Iosif, şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi găseau astfel pricină de necredinţă în El. Iisus însă le-a zis: un prooroc nu este dispreţuit decât numai în patria sa, şi între rudeniile sale şi în casa sa. Şi n-a putut să facă acolo nici o minune, ci numai câţiva bolnavi a vindecat, punându-şi mâi­nile peste ei. Însă se mira de necredinţa lor şi umbla prin satele cele dim­pre­jur învăţând poporul. Apoi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a în­ce­put să-i trimită, doi câte doi, şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate.

„Şi Se mira de necredinţa lor”

Fiecare om este legat prin legături tainice de locul unde s-a născut, de locul unde a copilărit, de toposul care intră în definiţia lui: aici s-a năs­cut, aici a trăit, pe aici a umblat. Tot aşa spuneau evangheliştii şi des­pre Domnul Iisus:

„În vremea aceea, a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa.” (Mc 6, 1),

sau, mai lămurit, cum spune Sfântul Evanghelist Luca:

„Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut.” (Lc 4, 16).

Venind în Nazaret, nu mai face minuni ca de obicei. Îi învaţă, dar nu-Şi mai întăreşte cuvântul prin minuni.

Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilii la Matei, ţine să precizeze:

„În loc să facă minuni, îi învaţă; minune tot atât de mare ca şi minunea însăşi.”.[1]

Dar de ce Domnul Hristos n-a săvârşit minuni în Nazaret? Ne spune Sfântul Evanghelist Matei:

„Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.” (Mt 13, 58).

Necredinţă alimentată de invidie, căci spuneau nazarinenii:

„De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov, şi al lui Iosif, şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi?” (Mt 13, 54 – 56; Mc 6, 2 – 3; Lc 4, 22).

Pentru Sfântul Ioan Damaschin, invidia sau pizma este un păcat al iuţimii, alături de cruzime, ură, necompătimire, pomenirea răului, iar tămăduirea sau lea­cul acestei boli sufleteşti este iubirea de oameni, blân­deţea, iubirea de fraţi, bună­tatea.[2] Se pare că nazarinenii erau lipsiţi de toate aceste virtuţi. Nu dădeau dovadă nici iubire de oameni, nici iubire de fraţi, nici blândeţe, nici bunătate. Unor astfel de oameni Domnul Hristos le spune:

„Nu este prooroc dispreţuit, decât în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa.” (Mt 13, 57; Mc 6, 4; Lc 4, 24; In 4, 44).

„Hristos nu umbla după laudele lumii, ci urmărea folosul oameni­lor – spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Prin urmare, neputându-le fi de folos nazarinenilor, S-a trecut cu vederea pe El Însuşi ca să nu le mă­reas­că şi mai mult osânda.”[3]

Aşadar, Domnul Hristos n-a făcut acolo minuni nu pentru că ar fi fost nepu­tincios, ci pentru că ei erau neputincioşi. Sfântul Evanghelist Marcu spune:

„Şi n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Şi mâinile peste puţini bolnavi, i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor.” (Mc 6, 5 – 6).

Acest verset: „se mira de necredinţa lor” este foarte sugestiv. Sfântul Teofilact al Bul­gariei, referindu-se la acest verset, ţine să sublinieze:

„Pentru facerea minunilor este nevoie şi de puterea celui ce le face, dar şi de credinţa celor care primesc. Deci, acolo, fiindcă lipsea una din două – adică lipsea credinţa celor ce erau tămăduiţi –, nu era cu putinţă să facă Iisus minuni, căci aşa se cuvine să înţelegem «n-a putut», prin «nu era cu putinţă.».”.[4]

Mesajul acestei pericope pentru fiecare dintre noi este că dacă dorim să se întâmple minuni în viaţa noastră, să fim credincioşi, să avem în orice împrejurare credinţa că Domnul Hristos poate ceea ce noi nu putem.

[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 553.

[2] Sfântul Ioan Damaschin, Cuvânt folositor de suflet, în Filocalia 4, pp. 208 – 209.

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 554.

[4] Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu, p. 82.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Şi Se mira de necredinţa lor” (Marţi, Săptămâna a XV-a după Rusalii)
„Şi Se mira de necredinţa lor” (Marţi, Săptămâna a XV-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Cinstirea Sfinților. Sfânta Parascheva de la Iași

Cinstirea Sfinților. Sfânta Parascheva de la Iași

Istoria moaștelor Sfintei începe în jurul anului 1235, când au fost strămutate din satul natal Epivat la Târnovo. În această ediție a emisiunii Evanghelie și Liturghie vom medita asupra acestui parcurs al moaștelor Sfintei Parascheva și, mai ales, asupra a ceea ce...

Convoiul morții și convoiul Vieții | Duminica a 20-a după Rusalii

Convoiul morții și convoiul Vieții | Duminica a 20-a după Rusalii

Ev. Luca 7, 11-16 Învierea fiului văduvei din Nain „Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă,...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 2)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 2)

Dacă în plan fizic se întâmplă că uneori se naște un copil cu ochii de culoarea nu a părinților, ci a unuia dintre bunici, în plan duhovnicesc se poate ca nepoata să aibă evlavia bunicii, de care mama era străină. Copilul poate avea o anume abilitate a unui bunic, pe...

Tămâia în cultul ortodox

Tămâia în cultul ortodox

Fumul de tămâie este întotdeuna expresia unei teofanii, adică a unei arătări sau descoperiri a lui Dumnezeu. Aplicată la etica vieții creștine, înțelegem că toate acțiunile noastre sunt acte sinergetice sau împreună-lucrare. Viața aceasta nu trebuie parcursă de unul...