Evanghelia zilei: Mc 11, 11 – 23
În vremea aceea a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi după ce a văzut toate, iar vremea fiind spre seară, a plecat în Betania cu cei doisprezece. A doua zi, plecând din Betania, a flămânzit şi văzând de departe un smochin care avea frunze a mers acolo, doar va găsi ceva în el; ajungând însă la smochin, n-a găsit nimic, decât numai frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. Atunci a grăit Iisus către smochin zicând: de acum înainte, nimeni să nu mai mănânce în veci rod din tine. Iar ucenicii Lui au auzit aceste vorbe. Apoi au venit în Ierusalim şi, intrând în templu, Iisus a început să dea afară pe cei care vindeau şi pe cei care cumpărau în templu; şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele negustorilor de porumbei. Şi nu îngăduia să mai treacă cineva cu vreun vas prin templu; şi-i învăţa, zicându-le: oare, nu este scris: casa Mea casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit cărturarii şi căpeteniile preoţilor şi căutau în ce chip să-L piardă, căci se temeau de Dânsul, pentru că tot poporul era uimit de învăţătura Lui. Iar când s-a înserat, Iisus a ieşit afară din oraş. A doua zi dimineaţa, trecând, au văzut smochinul uscat până în rădăcină şi, aducându-şi aminte, Petru I-a zis: Învăţătorule, iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel care va zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face.
„După roadele lor îi veţi cunoaşte”
În săptămâna patimilor Domnului Hristos evenimentele se desfăşoară cu o intensitate deosebită. Luni Îl vedem căutând smochine într-un pom fără roadă pe care îl blesteamă pentru lipsa de rod, pentru ca apoi ucenicii să-l vadă uscat; marţi Îl vedem pe Mântuitorul curăţind templul, casa Tatălui Său, de mesele schimbătorilor de bani; miercuri Îl vedem făcând un sever rechizitoriu fariseilor şi cărturarilor, prevestind dărâmarea Ierusalimului şi vorbind despre a doua Sa venire; joi instituie Taina Sfintei Euharistii, după care se roagă cu lacrimi de sânge în grădina Ghetsimani unde este şi arestat, prin trădarea lui Iuda, iar vineri Îl vedem răstignit pe cruce şi pus în mormânt.
Pericopa pe care o avem în atenţie ne prezintă pilda cu smochinul neroditor. Domnul Hristos flămânzind şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi ajungând la smochin n-a găsit nimic decât frunze. Căci – spune Evanghelistul Marcu – „nu era încă timpul smochinelor”.[1] A doua zi trecând ucenicii împreună cu Mântuitorul pe lângă smochin, Petru văzându-l uscat din rădăcini a spus:
„Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.” (Mc 11, 21).
În Evanghelia după Matei prezentarea acestui eveniment este puţin schimbată. Se spune aici că smochinul s-a uscat chiar în clipa în care Domnul Hristos a spus:
„De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce.” (Mt 21, 19).
Ce este important de subliniat este că la cuvântul Domnului Hristos smochinul s-a uscat.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, vorbind despre blestemarea smochinului neroditor, spune că:
„Domnul a luat binecuvântarea de la smochinul care era bogat în frunze, iar roade nu avea – şi el s-a uscat. Aceasta este o învăţătură dată cu fapta. Prin smochin înţelegându-se oamenii care la arătare sunt de bună treabă, dar de fapt nu sunt vrednici de laudă.”.[2]
Aşadar, Domnul Hristos învăţa nu numai prin cuvânt, ci şi prin faptă, arătând care este soarta oamenilor nelegiuiţi care nu au nici o lege, care trăiesc fără lege. Referitor la aceştia părintele athonit Agapie Criteanul spunea următoarele:
„Multe nedreptăţi şi fărădelegi se fac astăzi în lume. Dar cei care le fac se vede că au fericire, iar cei evlavioşi şi cu fapte bune au necazuri şi suferinţe. Nu te mira de aceasta, omule… Dumnezeu nu dă necazuri celor nelegiuiţi aici, ca să-i osândească în veci; dar îi ceartă pe prietenii Săi, ca să-i cinstească mai mult în Împărăţia cerească. Boii ce se înjunghie la praznic sunt lăsaţi să pască unde le este voia, ca să se îngraşe; iar cei buni pentru lucru nu sunt junghiaţi, ci totdeauna împovăraţi. La fel, pomii cei roditori care dau folos şi roadă îi scutură oamenii îi tot anul şi le frâng ramurile, ca să ia roadele, iar pomii cei neroditori, care nu dau niciun folos, deşi nu-i bat ca pe cei roditori, după ce cresc şi se măresc, îi taie şi îi dezrădăcinează de tot, şi-i ard ca pe nişte lemne fără folos. Aşa şi oamenii cei îmbunătăţiţi care dau folos cu faptele lor au în lume necazuri şi suferinţe.”.[3]
Omul se cunoaşte după fapte, precum pomul se cunoaşte după rod. Acest lucru l-a spus Mântuitorul, la sfârşitul Predicii de pe Munte:
„După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Mt 7, 16 – 20).
La Judecata de Apoi criteriul după care vor fi judecaţi oamenii va fi faptele lor. Spune Mântuitorul că:
„Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Mt 7, 21).
Spunem în rugăciunea „Tatăl nostru”:
„Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.” (Mt 6, 10; Lc 11, 2).
Cerem ca voia lui Dumnezeu să se facă şi între noi oamenii. În Traducerea Ecumenică a Bibliei (TOB) se spune atât de frumos: „Pământul să fie imaginea cerului”;[4] am zice noi:
„Frumuseţea cerului să se oglindească pe pământ.”.
La fel ne îndeamnă şi părintele Iustin Popovici, spunând:
„Împlineşte voia lui Dumnezeu, ca şi El să poată împlini voia ta. Ceea ce Dumnezeu voieşte cu tine şi cu ceilalţi voieşte şi tu pentru tine şi pentru ceilalţi şi fii încredinţat că Dumnezeu va împlini orice I-ai cere în rugăciune. Iar ceea ce voieşte Dumnezeu de la tine şi de la ceilalţi ne-a spus în Evanghelie: de trăieşti prin Evanghelie, Domnul va împlini toate voile tale.
Ceea ce este evanghelic este să vrei ca toţi să se mântuiască şi să lucrezi în acest scop – aceasta este dorinţa lui Hristos cu fiecare şi aceasta trebuie să fie şi dorinţa noastră cu noi; adică nu dori nimănui păcatul, nici cele ale păcatului, ci totdeauna doreşte Binele şi toate cele ce duc către Bine; nu dori nimănui moartea, nici ce-i muritor, ci totdeauna doreşte nemurirea şi tot ce-i nemuritor; nu dori nimănui pe diavolul, nici ceva din cele ce sunt ale diavolului, ci doreşte tuturor pe Hristos şi toate cele ce sunt ale lui Hristos.”.[5]
[1] Mc 11, 13.
[2] Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, p. 12.
[3] AGAPIE CRITEANUL, Mântuirea păcătoşilor, pp. 154 – 155.
[4] La Bible, Traduction Œcuménique de la Bible, (TOB), Alliance Biblique Universelle, Éditions du Cerf, Paris, 1995, p. 1439.
[5] Arhim. Iustin Popovici, Epistolele Sfântului Ioan Teologul, p. 106.
