Martirii de la Beliș, comemorați la 100 de ani de la masacru

de | nov. 8, 2018

Cu nici o lună înainte de Marea Unire de la 1 decembrie 1918, 45 de români din Beliș și din comunele vecine: Văleni, Tufeni (acum Râșca), Mănăstireni, Mărișel, Morlaca și Arada erau împușcați mișelește de mercenarii nobilului maghiar Ioan Urmanczy și aruncați apoi în foc, unii chiar înainte de a-și fi dat ultima suflare. Se întâmpla în zi de sărbătoare, în 8 noiembrie 1918, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Miercuri, 7 noiembrie 2018, pe locul unde a avut loc masacrul, martirii din noiembrie 1918 au fost comemorați în cadrul unei ceremonii organizate de Primăria și Consiliul Local Beliș, cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a autorităților locale și județene, a preoților și a primarilor din comunele învecinate, precum și a numeroși localnici, profesori și elevi de la Școala Generală „Avram Iancu” din Beliș.

Programul comemorativ a început la ora 9:30 cu Sfânta Liturghie, săvârșită în biserica din sat. De la ora 12:00 a urmat o slujbă de binecuvântare a monumentului, precedată de slujba parastasului, oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Cu această ocazie, ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură despre importanța pomenirii eroilor care au apărat țara, unii dintre ei chiar nemaireușind să o vadă unită.

De asemenea, au luat cuvântul profesorul de istorie de la Liceul Teoretic „Octavian Goga” Huedin, prof. Cristian-Claudiu Filip, istoricul Nicolae Șteiu și primarul comunei Beliș, Viorel Matiș.

În cadrul evenimentului, elevii Școlii Gimaziale „Avram Iancu” din Beliș au susținut un program artistic dedicat memoriei martirilor, iar Corul Parohiei din Beliș a interpretat cântece patriotice.

La final, a avut loc ceremonia de depunere de flori și coroane la Monumentul Eroilor Martiri de la 1918, din centrul satului, urmată de defilare gărzii de onoare formată din efective ale Inspectoratului de Jandarmi Cluj, Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, ISU Cluj și Fanfara Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

Prin ridicarea monumentului eroilor din Beliș, în anul 1996, de către Poliția, Jandarmeria și Pompierii județului Cluj, s-a împlinit, de fapt, un vis al Protopopului Martir Aurel Munteanu. Acesta, pe vremea când păstorea în zona Huedinului, pentru a-i cinsti pe cei 45 de martiri din Beliș, uciși în noiembrie 1918, a obținut o troiță din partea Societății Monumentelor Eroilor din București. Însă, aceasta a fost adăpostită la Călățele, deorece potrivit înțelegerii cu prefectul de atunci, în acest loc trebuia realizat un monument mai de seamă, sau cel puțin troița să se îmbrace în metal. Demnă de remarcat este și adunarea ținută în 22 iunie 1930 la Beliș, urmată de serbările culturale. A participat atunci Preasfințitul Nicolae Ivan, la invitația protopopului Aurel Munteanu, săvârșind slujba parastasului pentru eroii din Beliș. Monumentul actual a fost conceput de arhitectul Radu Călin Spânu, conform protopopului de Huedin, pr. Ionuț Dan Lupuțan.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Așchileu Mic, Protopopiatul Cluj I, județul Cluj, cu prilejul...