Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Martiriul părintelui Liviu Galaction Munteanu: din arestul Securității Cluj la Râpa Robilor din Aiud | Dr. Dragoş Ursu

De praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (1958), părintele Liviu Galaction Munteanu a fost arestat, pentru rolul decisiv pe care-l avusese în creionarea proiectului de educaţie religioasă a tinerilor din eparhia Clujului, iniţiat cu binecuvântarea episcopului Teofil Herineanu. Acţiunea Securităţii, deși avea loc în contextul politicii represive anti-eclesiale a regimului comunist, declanșate după revoluţia din Ungaria, a venit pe neașteptate, deoarece, la începutul lunii noiembrie[1], episcopul Teofil și părintele Galaction Munteanu făcuseră o vizită la București, unde, sprijiniţi și de patriarhului Justin și mitropoliţii Justin al Moldovei și Nicolae Colan al Ardealului, au avut o întâlnire cu conducerea Departamentului Cultelor, pentru a lămuri suspiciunile regimului faţă de acţiunea catehetică.

Astfel, arestarea din 21 Noiembrie 1958 l-a surprins pe părintele Liviu Galaction Munteanu. Au urmat în interogatorii lungi, în care acesta a fost anchetat asupra acţiunii de catehizare, Securitatea urmărind să afle deopotrivă actorii implicaţi, cât și desfășurarea detaliată a evenimentelor[2].

Paradigma ideologică în care Securitatea interpreta realitatea pentru a justifica politicile represive s-a materializat și în anchetarea părintelui Liviu Galaction Munteanu, iar apoi, după arestarea din 2 februarie 1959[3], a preotului Ioan Bunea.

Pentru Securitate, iniţierea activităţii catehetice, de educare religioasă a tinerilor, nu putea fi decât expresia unor „atitudini dușmănoase” din partea celor implicaţi. Astfel, anchetele urmăresc, dincolo de documentarea factologică a acţiunii catehetice, antecedentele politice incriminabile ale celor doi, care puteau argumenta reprimarea lor politică.

În cazul părintelui Galaction Munteanu, Securitatea avea la îndemână, întâi de toate, materialul (note și rapoarte informative) obţinut prin urmărirea informativă a acestuia din anii ‘50, care documentează poziţia sa „dușmănoasă”, de opoziţie faţă de acţiunile regimului îndreptate împotriva învăţământului teologic clujean. Mai mult, ancheta se focalizează și asupra activităţii publicistice a acestuia din perioada interbelică și anii ‘40, când a redactat câteva articole în revistele Viaţa Ilustrată și Renașterea, pe care Securitatea le-a considerat ca avânt conţinut anticomunist.

La sfârșitul anchetei, în ceea ce privește motivaţia iniţierii acţiunii catehetice de către părintele Galaction Munteanu, concluzia Securităţii trăda perspectiva ideologică asupra realităţii: „Dată fiind atitudinea și concepţia sa ostilă faţă de regimul democrat-popular din RPR, în cursul lunii august 1958, Liviu Galaction Munteanu a iniţiat redactarea și a redactat împreună cu învinuitul Bunea Ioan două programe analitice și anume: o programă analitică pentru catehizarea elevilor și una pentru catehizarea adulţilor. Prin redactarea programei analitice privind catehizarea elevilor de la cursul elementar, învinuitul Liviu Galaction Munteanu a urmărit să ajungă la introducerea învăţământului religios în școală”[4].

Curând după începerea anchetei, părintele Galaction Munteanu și-a dat seama de faptul că speranţele eliberării, pe care le avusese la arestare, sunt iluzorii, asumându-și, așa cum o arată notele de celulă, faptul că este o victimă a represiunii pe care regimul o duce împotriva Bisericii. Sugestive, în acest sens, sunt două note informative, din 24, respectiv 29 noiembrie 1958. În prima dintre ele, părintele Munteanu „arată că timp de 14 ani, s-a dus o luptă tăcută între biserică și stat, arătând că deznodământul trebuia să se întâmple, deoarece conducătorii statului, cât și politica PCR, văd în biserică și reprezentanţii ei pe cei mai mari dușmani. Scopul său, cât și al majorităţii reprezentanţilor Bisericii, este de a arăta credincioșilor adevărata stare a lucrurilor, de a-i face să strângă rândurile în jurul bisericii și a-i aduce pe calea credinţei la Dumnezeu pe acei care s-au depărtat de la această cale. Nu îi este teamă că va condamnat, dacă se va întâmpla aceasta, deoarece numele său va intra în istoria creștinismului alături de ceilalţi martiri, însă alături de el trebuie să fie și cuviinciosul vlădică, cît și majoritatea episcopilor care au fost de partea lui”[5].

Nota din 29 noiembrie impresionează prin seninătatea cu care părintele Galaction Munteanu își asumă identitatea martirică: „Pe dânsul nu-l mai interesează condamnarea, și vrea să fie până la urmă credincios jurământului faţă de biserică. Dă exemplu că persoana sa este plină de martiriu (glorie bisericească) la fel ca și a unor preoţi și slujitori din București de la patriarhie, care tot pentru biserică au fost arestaţi. Arată că numele acestora cât și al său va figura în rândul credincioșilor pentru creștinism, pentru care s-au sacrificat. Numitul arată că nu numai episcopul Herineanu și dânsul, dar toţi acei ce au jurat să slujească biserica lui Hristos, sunt împotriva comunismului, care caută să păgânească biserica”[6].

La începutul anului 1959, pentru mai bine de o lună, părintele Liviu Galaction Munteanu, pe când era în arestul Securităţii Cluj, a fost internat la clinica Chirurgie I din Cluj, unde a fost operat de „hernie cu abdomen acut”[7]. După această intervenţie chirurgicală, ce n-a fost urmată de recuperarea necesară, sănătatea părintelui Munteanu avea să fie serios afectată.

Finalul anchetei, materializat prin „concluziile de învinuire” din 13 aprilie 1959, sintetizează perspectiva ideologică în care Securitatea a ambalat, cu scopul de a justifica reprimarea lor, implicarea celor doi clerici în acţiunea catehetică, văzută ca expresia unei îndelungi activităţi dușmănoase, prin care cei doi – Liviu Galaction Munteanu și Ioan Bunea – au vrut să submineze ordinea constituţională prin introducerea religiei în școală (sic!)[8].

Pe 6 mai 1959 Tribunalul Militar Cluj a judecat procesul celor doi, acuzaţi de „uneltire contra ordinii sociale”, condamnându-i la 17 ani de închisoare pe Liviu Galaction Munteanu, respect 8 ani pe Ioan Bunea[9]. La proces a avut loc ultima întâlnire a părintelui Munteanu cu soţia acestuia, Silvia, căreia i-a împărtășit cuvintele testamentare: „Dragă Sisiluţ, noi pe lumea asta nu o să ne mai vedem. Sunt foarte bolnav”[10].

În urma recursului din 30 mai 1959, pedeapsa acestora a fost redusă la 8 de închisoare în cazul părintelui Galaction Munteanu, respectiv 5 ani de detenţie pentru părintele Ioan Bunea[11]. După condamnare, cei doi au fost trimiși la închisoarea Gherla, pe 4 iunie, iar 8 septembrie 1959 drumurile lor se despart, părintele Ioan Bunea fiind trimis la coloniile de muncă din Balta Brăilei (Salcia, Stoenești, Giurgeni), pentru ca în 20 noiembrie 1961 să se întoarcă la Gherla, de unde s-a eliberat în 31 ianuarie 1964[12], iar părintele Liviu Galaction Munteanu a fost transferat, pe 31 octombrie 1959, la penitenciarul Aiud[13].

Când părintele Munteanu ajungea la Aiud, regimul, prin Grupul Operativ condus de colonelul Gheorghe Crăciun, comandantul penitenciarului, iniţia procesul de reeducare, ce avea să atingă apogeul în anii 1962-1964. În primii trei ani (1959-1962), Grupul Operativ s-a concentrat asupra muncii informative, cu obiectivul principal de a documenta activitatea deţinuţilor, în general, și a liderilor legionari, în special.

Deși producţia documentară a Grupului Operativ a fost una semnificativă (zeci de volume cu rapoarte și note informative), menţiunile despre părintele Liviu Galaction Munteanu sunt cvasi-inexistente, aspect explicabil, pe de o parte, de faptul că părintele nu avea trecut politic, deci nu reprezenta un obiectiv pentru colonelul Crăciun, iar pe de altă parte de starea sa precară de sănătate, care i-a restrâns interacţiunile cu ceilalţi deţinuţi. Printre puţinele mărturii se numără declaraţia unui deţinut, din septembrie 1961[14], din dosarul deţinutului Vasile Turtureanu, referitoare la activitatea și starea de spirit a celor închiși din ultimul an, în care acesta amintea sfaturile pe care preoţii, printre care-l menţionează și pe „profesorul Munteanu Liviu – fost rector al Facultăţii de Teologie din Cluj”, le dădeau colegilor din celulă: „o perioadă din timpul zile să o dedice rugăciunilor și meditaţiei religioase”. De asemenea, în aceeași declaraţie este menţionat faptul că deţinuţii „își transmiteau epistole apostolice și capitole din Filocalie”. Merită subliniat faptul că, deși declaraţia a fost redactată la șase luni după moartea părintelui Munteanu, aceasta ne o oferă o imagine sintetică asupra poziţiei spirituale a părintelui în detenţie.

În ceea ce privește sfârșitul părintelui Liviu Galaction Munteanu (8 martie 1961), despre care părintele Dumitru Stăniloae a spus „că niciodată n-a mai văzut un om care să sufere așa, care să treacă prin asemenea chinuri”[15], aceasta a survenit la capătul unei suferinţe grele, administraţia închisorii internându-l în infirmerie abia după ce ajunsese într-o stare critică, fără posibilitate de salvare. Voi cita in extenso documentul medical, ce se constituie într-o probă relevantă a regimului de exterminare la care a fost supus părintele Munteanu în acea lume a morţii, care era închisoarea Aiud condusă de colonelul Crăciun: „Deţinutul Munteanu Liviu Galaction, a fost internat în spitalul formaţiunii 0622 Aiud, de la 19.01.1961 – 08.03.1961, […] cu diagnostic Meningită TBC, Morbul lui PoĴ, tromboflebită membru inferior drept – septicopiemie cu abcese multiple. Deţinutul se internează în spital cu tulburări de vorbire, disfazie motorie, cu pareza membrelor inferioare, temperatură, stare general alterată, incontinenţă sfi ncteriană. I se administrează un tratament cardiotonic și cu antibiotice streptomicină. Bolnavul nu prezintă semne evidente de ameliorare. După 2 săptămâni de la internare se instalează o tromboză a membrului inferior drept, edemaţierea membrului și scăderea temperaturii locale, dureri foarte accentuate. […] La interval de 10 zile bolnavul prezintă o prăbușire a coloanei vertebrale în regiunea D4 – D8, după care bolnavul este suspendat într-un hamac ortopedic. Starea generală se înrăutăţește progresiv, prezintă pierderea cunoștinţei, incontinenţă sfincteriană, escarele progresează și în regiunea dorsală și cervicală. Temperatura se menţine la valori ridicate. Se instalează tumefacţie și roșeaţa regiunii parotidiene bilaterale. Bolnavul nu poate ingera nici lichidele, prezintă ulceraţii și cruste la nivelul limbii și a cavităţii bucale. Starea generală se alterează și, mai mult, intră în comă și decedează după trei zile”[16].

Epilog documentar. Intervenţia episcopului Teofi l Herineanu și cinismul Securităţii

Un subiect încă nelămurit, cu reverberaţii memoriale, pe care voi încerca să-l abordez într-un articol ulterior, este cel legat de poziţia episcopului Teofil faţă de destinul carceral al preoţilor Liviu Galaction Munteanu și Ioan Bunea. Așa cum probează sursele documentare, episcopul Clujului a încercat să-i salveze pe cei doi, făcând memorii și intervenind personal pe lângă reprezentanţii Departamentului Cultelor. Rapoartele Securităţii, care monitoriza atent problema, arată că în vara-toamna anului 1960, s-a purtat un dialog între episcopul Teofil și Dumitru Dogaru, secretarul general al Departamentului Cultelor, pe această temă[17]. Așteptările erau pozitive, după cum o arată chiar o notă informativă din martie 1961 (luna morţii părintelui), care semnala faptul că, într-o ședinţă cu consilierii, episcopul Herineanu a spus că urmează eliberarea lui Galaction Munteanu și Ioan Bunea.

Răspunsul regimului, la diligenţele episcopului, a venit, în cele din urmă, în iulie 1962, când șeful direcţiei MAI Cluj, Nicolae Pleșiţă, propune graţierea părintelui Liviu Galaction Munteanu, motivând „că nu are antecedente penale, politice, a fost sincer în anchetă, este înaintat în vârstă și a executat peste 3 ani de condamnare”[18]. Graţierea a venit însă prea târziu. Părintele murise cu 15 luni înainte, în 8 martie 1961, în temniţa Aiudului.

[1] Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (ACNSAS), fond Informativ, dosar 174412, vol. 1, f. 60

[2] ACNSAS, fond Penal, dosar 542, vol. 1, ff . 21-33v

[3] Ibidem, f. 64

[4] Ibidem, f. 125

[5] ACNSAS, fond Informativ, dosar 174412, vol. 1, f. 55.

[6] Ibidem, f. 64.

[7] Anca Ștef, Raul Ștef, „Dragă Sisiluţ, noi pe lumea asta nu o să ne mai vedem”: drame de familie din vremea comunismului, Corint, București, 2022, p. 96.

[8] ACNSAS, fond Penal, dosar 542, vol. 1, ff . 123-131.

[9] Ibidem, f. 141.

[10] Anca Ștef, Raul Ștef, op. cit., p. 97

[11] ACNSAS, fond Penal, dosar 542, vol. 1, f. 163

[12] „Fișa matricolă penală a lui Ioan Bunea” / IICCMER

[13] „Fișa matricolă penală a lui Liviu Galaction Munteanu” / IICCMER.

[14] ACNSAS, fond Informativ, dosar 114011, vol. 1, ff . 289-307.

[15] Anca Ștef, Raul Ștef, op. cit., p. 97

[16] ACNSAS, fond Penal, dosar 542, vol. 2, ff . 63-63v

[17] ACNSAS, fond Informativ, dosar 259360, vol. 2, f. 7.

[18] ACNSAS, fond Informativ, dosar 174412, vol. 2, f. 240.

Mai multe din Biografii
In Memoriam Ioana Vlasiu (1943-2026) | Diac. Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan

In Memoriam Ioana Vlasiu (1943-2026) | Diac. Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan

Joi, 26 martie 2026, s-a stins la București distinsa doamnă Ioana Vlasiu, cunoscut istoric și critic de artă, autoare a numeroase lucrări de referință privitoare la arta românească modernă și contemporană. A fost nepoata marelui istoric, patriot, academician și preot...

Părintele Dometie de la Râmeți, făclie prin credință

Părintele Dometie de la Râmeți, făclie prin credință

E posibil ca părintele Dometie de la Râmeți să nu se afle printre cei mai cunoscuți părinți ai Bisericii Ortodoxe Române din secolul trecut. Cu toate acestea el a atras atenția contemporanilor prin duhovnicia și bucuria de a sluji Domnului. Eminent și devotat,...

Sfânta Tamara, regina Georgiei

Sfânta Tamara, regina Georgiei

„Vas al întelepciunii. Soare arzător. Delicată trestie. Regele regilor.” Așa este descrisă Sfânta Tamara, în acatistul ei. Ea este pomenită în fiecare an în 1 mai. Tamara s-a născut în 1160, fiind prima fiică a regelui George al III – lea. Datorită vremurilor, regele...