Radio RENAȘTEREA

 LIVE

„Mărturie prin icoană” – Ediția a IV-a, la Catedrala Mitropolitană, în Duminica Ortodoxiei

de | mart. 9, 2025

Duminica întâi din Post, numită și Duminica Ortodoxiei, amintește de victoria Ortodoxiei asupra iconoclasmului, fiind proclamată în anul 843, la Constantinopol, când a fost restabilit cultul sfintelor icoane. În semn de aducere aminte față de această biruință, se organizează evenimente și procesiuni mărturisitoare ale credincioșilor ortodocși, care poartă în mâini sfinte icoane.

Astfel, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, duminică seara, 9 martie 2025, mai mulți studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai, împreună cu alți tineri din grupul de voluntari „Buna Vestire” al Catedralei Mitropolitane, ținând icoane în mâini, l-au întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Aceștia au participat apoi la slujba Vecerniei și a Pavecerniței, urmată de programul catehetic duminical.

Cu acest prilej, în cadrul programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos și Preasfânta Sa Maică”, Părintele Mitropolit Andrei a ținut un cuvânt de învățătură despre duhul grijii de multe, pornind de la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, care se rostește în Postul Mare.

Evenimentul „Mărturie prin icoană”, ajuns anul acesta la a IV-a ediție, este inițiat și coordonat de protosinghelul Natanael Zanfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane, care a mărturisit că icoanele ținute în mâini de tineri, 60 la număr, le-au fost oferite acestora în dar.

Mai multe detalii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel | 2026

Hramul Mănăstirii „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel | 2026

Mănăstirea „Sfinții Ilie și Lazăr” de la Cristorel, județul Cluj, și-a sărbătorit hramul luni, 20 iulie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...