Mărturisirea lui Hristos ca mod de viaţă – Pr. Arhid. Ionuţ Mavrichi

de | dec. 7, 2018

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Nașterii Domnului serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioadele de post unde se cade să ne îndreptăm mai atent către rugăciune, fapte bune și urmarea poruncilor lui Dumnezeu.
Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 13 decembrie 2018 cu invitarea Pr. Arhid.  Ionuţ Mavrichi, slujitor la Catedrala Sf. Spiridon Nou din Bucureşti, consilier patriarhal, cercetător ştiinţific al Academiei Române şi cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Pr. Ionuţ Mavrichi are dublă specializare în teologie şi sociologie, de asemenea şi un doctorat la Dur­ham University din Marea Britanie.
Pr. Ionuţ Mavrichi va participa la ora 18.00 la slujba Vecerniei de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvînt de învățătură, urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Mărturisirea lui Hristos ca mod de viaţă”.

Mărturisirea lui Hristos ca mod de viaţă – Pr. Arhid. Ionuţ Mavrichi

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Demisolul bisericii din Dezmir, binecuvântat de IPS Andrei

Demisolul bisericii din Dezmir, binecuvântat de IPS Andrei

Lucrările realizate la demisolul bisericii parohiei clujene Dezmir, zona Aerodrom, ce poartă hramul „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” au fost binecuvântate joi, 17 mai 2018, de la ora 19:00, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și...

Manifestări la Dej de Ziua Eroilor

Manifestări la Dej de Ziua Eroilor

Ziua Eroilor a fost marcată joi, 17 mai 2018 și în Municipiul Dej, printr-o festivitate de comemorare a eroilor patriei. În semn de omagiu și recunoștință, la ”Monumentul Eroilor” din Cimitirul Dealul Florilor a avut loc un ceremonial religios oficiat de către...

Eveniment caritabil, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Eveniment caritabil, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca (directori, prof. Eugenia Marcu, Mirela  Nicoară), împreună cu Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda va derula joi, 17 mai 2018 un eveniment caritabil,...