Mărturisirea lui Hristos ca mod de viaţă – Pr. Arhid. Ionuţ Mavrichi

de | dec. 7, 2018

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Nașterii Domnului serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioadele de post unde se cade să ne îndreptăm mai atent către rugăciune, fapte bune și urmarea poruncilor lui Dumnezeu.
Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 13 decembrie 2018 cu invitarea Pr. Arhid.  Ionuţ Mavrichi, slujitor la Catedrala Sf. Spiridon Nou din Bucureşti, consilier patriarhal, cercetător ştiinţific al Academiei Române şi cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Pr. Ionuţ Mavrichi are dublă specializare în teologie şi sociologie, de asemenea şi un doctorat la Dur­ham University din Marea Britanie.
Pr. Ionuţ Mavrichi va participa la ora 18.00 la slujba Vecerniei de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvînt de învățătură, urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Mărturisirea lui Hristos ca mod de viaţă”.

Mărturisirea lui Hristos ca mod de viaţă – Pr. Arhid. Ionuţ Mavrichi

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Liturghie Arhierească la Parohia „Sf. Proroc Daniel” din Jibou

Duminică, 10 decembrie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Din...

Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” la Zalău

Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” la Zalău

În seara zilei de 9 decembrie 2017, la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău a avut loc un regal de colinde,susținut de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Cu acest prilej, la concert, alături dePreasfințitul Părinte Petroniu,au participat și...

Părintele Constantin Necula a conferențiat la Năsăud

Părintele Constantin Necula a conferențiat la Năsăud

    Sute de persoane s-au adunat vineri, 8 decembrie, cu începere de la ora 17.30, în sala de spectacole a Casei de Cultură "Liviu Rebreanu" din Năsăud pentru a lua parte la o manifestare cultural-religiosoasă.    Evenimentul, organizat de Parohia Ortodoxă "Sfântul...