Mărturisitorul Valeriu Gafencu a trecut la cele veșnice în urmă cu 71 de ani

de | feb. 18, 2023

S-au împlinit, sâmbătă, 71 de ani de la plecarea la cele veșnice a tânărului Valeriu Gafencu, unul dintre cei mai reprezentativi mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul regimului comunist ateu din România.

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921, în localitatea Sîngerei, județul Bălți (Basarabia).

În toamna anului 1941, a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru că avusese legături cu Frăţiile de Cruce. Era student în anul 2 la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași și avea vârsta de douăzeci de ani.

„Este unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”, l-a apărat la proces, fără succes, reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu.

Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin închisorile de la Aiud și Pitești.

Din cauza torturilor și a regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani, până la 18 februarie 1952, ar putea fi considerată drept o minune.

Prețul rezistenței sale morale a fost unul care i-a răpit definitiv sănătatea. TBC-ul pulmonar, osos și ganglionar, reumatismul, lipsa hranei i-au ruinat trupul. Chipul său era, însă, mereu liniștit, luminos și zâmbitor.

„Nu există fericire adevărată decât în Iisus Hristos. Pe aceea căutaţi de o realizaţi. Nu vă uitaţi la felul cum înţelege şi trăieşte lumea viaţa. Voi aveţi un îndreptar de viaţă – calea creştină – şi după acest îndreptar călăuziţi-vă paşii”, erau cuvintele tânărului mărturisitor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago (29 martie 1878 – 4 ianuarie 1954)

Elena Farago vine pe lume într-o familie înstărită de origine greacă, binecuvântă de Dumnezeu cu șapte copii. Elena, născută Paximade, vede lumina zilei la data de 29 martie 1878 în Bârlad. Deși conform acestor câteva date biografice am putea spune că poeta a avut o...

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

J. R. R. Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973)

„Bineînţeles că Stăpânul inelelor este în mod fundamental o operă religioasă şi catolică” spunea autorul celebrei trilogii, cunoscută azi mai ales în urma ecranizărilor din ultimii ani. J.R.R Tolkien, a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic,...