În apropierea sărbătorii Învierii Domnului, Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, inițiază o nouă ediție a acțiunii caritabile „Masa Bucuriei”, prin care credincioșii sunt invitați să ofere sprijin persoanelor aflate în dificultăți financiare sau medicale.
Campania își propune ca, în ziua Sfintelor Paști, familiile care se confruntă cu lipsuri materiale să poată primi un pachet cu mâncare gătită pentru masa de sărbătoare.
Inițiatorii acțiunii îi îndeamnă pe credincioși ca, pe lângă grija pentru viața duhovnicească din această perioadă a Postului Mare – prin rugăciune, spovedanie și împărtășire – să nu îi uite nici pe cei aflați în nevoie.
Un pachet complet pentru masa de Paști are valoarea de 250 de lei și include platou cu aperitive, ciorbă, ouă roșii, sarmale, pâine și alte preparate tradiționale.
Cei care doresc să sprijine această inițiativă pot face donații la pangarul bisericii, pe bază de chitanță, sau prin transfer bancar în contul parohiei, cu mențiunea „Masa Bucuriei”.
Cont bancar:
RO64BTRL01301205905788XX
Prin această acțiune, comunitatea parohială își propune să aducă bucuria sărbătorii Învierii și în casele celor care nu își pot pregăti singuri masa de Paști, amintind că grija față de aproapele este una dintre cele mai frumoase roade ale postului.






