O nouă ediție a emisiunii „Universul ideilor”, realizată de Simona Vlasa la Radio Renașterea, a adus în atenția ascultătorilor o temă de mare actualitate: îmbătrânirea și provocările ei, privite din perspectivă medicală, umană și socială. Invitații emisiunii au fost Conf. univ. dr. Valer Donca, șeful Disciplinei de Geriatrie a UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și șeful Secției de Geriatrie a Spitalului Clinic Municipal Clujana, dr. Daniela Rus, medic rezident, și Alex Mureșan, kinetoterapeut, fondatorul și coordonatorul Med Rehab Team.
Dialogul s-a concentrat asupra sănătății mușchilor la vârsta a treia, un aspect esențial pentru păstrarea mobilității, a echilibrului și a independenței. Fragilitatea, sarcopenia și osteosarcopenia au fost explicate pe înțelesul tuturor, cu accent pe importanța prevenției, a mișcării fizice adaptate și a unei evaluări medicale corecte.
Un punct important al discuției l-a constituit cea de-a doua ediție a evenimentului „Sănătatea începe din mușchi”, organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Sarcopeniei. După prima ediție, desfășurată anul trecut, manifestarea revine la Cluj-Napoca, în data de 4 iulie 2026, de la ora 10:00, la Baza Sportivă din cartierul Gheorgheni. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan rolul esențial al mușchilor în menținerea sănătății, a autonomiei și a longevității funcționale, dar și importanța mișcării în prevenirea fragilității și a pierderii masei musculare odată cu înaintarea în vârstă.
Emisiunea integrală poate fi ascultată aici:






