Maslu la Parohia Sfântul Mina, Cluj Napoca

de | mart. 21, 2019

Parohia Ortodoxă Română ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca organizează în Postul Sfintelor Paști tradiționalele seri duhovnicești împreună cu trei parohii vecine.

În cadrul acestora, preoții și credincioșilor Parohiilor ”Nașterea Domnului”, ”Sfântul Mina”, ”Sfântul Dumitru cel Nou”, ”Sfântul Iustin Martirul și Filosoful” vor participa, pe rând, la fiecare din bisericile amintite mai sus, la Sfânta Taină a Maslului, însoțită de un cuvânt de învățătură.

Prima întâlnire a avut loc joi, 21 martie 2019, orele 18.00, la Parohia ”Sfântul Mina” din Cartierul Bună Ziua, unde slujesc preoții Dumitru Bărbos și Iliuță Popa.

La Sfânta Taină a Maslului au slujit preoții celor patru parohii împreună cu credincioșii care, cu multă evlavie și cu dor de rugăciune și comuniune, au umplut spațiul demisolului acestei biserici în construcție

Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele Iacob Cismaș care le-a vorbit credincioșilor despre marele dar pe care l-au primit aceste parohii de a fi ctitori de biserici; de asemenea,  cu multă căldură le-a adresat cuvinte din inimă despre vremurile tulburi în care trăim și despre grija mare pe care trebuie s-o avem pentru sufletele noastre, așa cum spune și Canonul Sfânului Andrei Criteanul: Suflete al meusuflete al meu, scoală! Pentru ce dormiSfârșitul se apropie și vei să te tulburi. Deșteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos!”. Iar în această lume agitată, tulburată, pacea n-o putem găsi decât prin Hristos; așa cum a spus părintele, întâlnirea noastră la rugăciune are ca fundament cuvintele Mântuitorului ”Că unde sunt doi sau treiadunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” cu credința puternică că El ne vindecă, ne tămăduiește, ne eliberează de rău. Și pentru aceasta, în lumea aceasta în care informația  și negativismul  sfâșie profund sufletele copiilor noștrii, noi ”trebuie să ne rugăm pentru ei să crească sănătos cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, noi înșine încercând să le fim modele” așa cum sunt sfinții și toți cei care I-au urmat lui Hristos în orice ipostază; pentru fiecare vine o vreme de întoarcere la Hrsitos și de  aceea trebuie să  nu judecăm pe nimeni pentru că Hristos a venit pe pământ pentru toți din iubire pentru toată făptura creată de Dumnezeu.

Vineri, 29 martie 2019, orele 18.00 se va săvârși Sfânta Taină a Maslului la Parohia ”Nașterea Domnului”, Strada Rășinari 1A (preoți: Nicolae Buda și Ciprian Taloș); urmează seara duhovnicească ce se va desfășura miercuri, 3 aprilie, orele 18.00, la Parohia ”Sfântul Dumitru cel Nou” de lângă Interservisan (preoții Iacob Cismaș, Iustin Tira și Andrei Dudtca);

Ultima întâlnire va fi duminică, 7 aprilie  2019, orele 18.00, la tânăra Parohie ”Sfântul Iustin Martirul și Filosoful” de pa Strada Zăvorului nr. 5 (preot paroh-Sorin Marciuc).

 

Asanica Marilena

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Festivitate de premiere a elevilor din parohia Corvineşti

Festivitate de premiere a elevilor din parohia Corvineşti

Cu ocazia finalizării studiilor gimnaziale ale anului 2015, Parohia Ortodoxă Corvineşti a participat la Festivitatea de Absolvire şi Premiere a elevilor şcolii „Prof. Vasile Borgovan” cu clasele I-VIII din localitatea Corvineşti. La festivitatea de premiere, preotul...

Copiii din Căianu învață să iubească și să ocrotească natura

Copiii din Căianu învață să iubească și să ocrotească natura

Elevii clasei pregătitoare de la școala gimnazială din comuna clujeană Căianu și-au arătat iubirea și respectul față de natură. Cei mici ajutați de profesorul de religie, Ionuț Hens și învățătoarea, Cecilia Nagy au construit căsuțe pentru păsări, pe care le-au pus în...