Medicii clujeni, răspătiți prin muzică pentru lupta cu noul coronavirus și încrederea transmisă pacienților

de | sept. 4, 2020

Timp de aproape o oră, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca, recent amenajată, a răsunat joi, 3 septembrie 2020, muzica tradițională, alături de romanțe și pricesne. În onoarea cadrelor medicale implicate în lupta cu noul coronavirus, dar și a pacienților, a cântat Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, orchestră ce aparține Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

De momentul muzical s-a bucurat conducerea spitalului, manager Petru Șusca, director medical conf. dr. Adela Golea, alături de medici, asistente și personal auxiliar, care au ascultat momentul muzical de la ferestre.

Repertoriul prezentat a fost unul de suflet, așa cum de altfel a și fost denumit proiectul „De la suflet la suflet”. În deschidere, orchestra a interpretat  rugăciunea „Tatăl nostru”, după care a prezentat doine din repertoriul violonistului Alexandru Țitruș și a taragotistului Dumitru Fărcaș, „Purtată de pe Câmpie”  din repertoriul cântăreței Maria Marcu, dar și romanțe precum „Mai am un singur dor” și „Pe sub fereastră curge-un râu”, alături de „Balada”  de Ciprian Porumbescu.

La final, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Adriana Irimieș, a mulțumit conducerii spitalului pentru deschidere și colaborare, transmițând corpului medico-sanitar aprecierea, respectul și gândurile de aleasă prețuire pentru încrederea și susținerea arătată pacienților.

De asemenea, a  înmânat conducerii spitalului o Diplomă de recunoștință și fotografii etnografice din cadrul Concursului național „Fotografia, document etnografic”, derulat anual de instituția clujeană de cultură, sau din cercetările în teren, realizate în vederea conservării și promovării obiceiurilor populare din județul Cluj.

 

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj a demarat recent o serie de concerte la spitalele din oraș, sub genericul „De la suflet la suflet”, în onoarea medicilor și cadrelor medicale aflate în prima linie în lupta cu noul coronavirus.

În perioada următoare, Orchestra va susține momente muzical-instrumentale în mai multe spitale din Cluj-Napoca, printre care Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

FOTO: CJCPCT Cluj/ Ioan Bruchental

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Spectacol al Teatrului „Puck”, premiat la București

Spectacol al Teatrului „Puck”, premiat la București

Spectacolul Teatrului de Păpuși „Puck” Cluj-Napoca, „Don Quijote”, după Miguel Cervantes, în regia lui Ioan Brancu, a fost premiat pentru „valorificarea tehnologiilor digitale” în cadrul Galei Aniversare „ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, desfășurată...

„Punguța cu doi bani”, din nou pe scena Teatrului „Puck”

„Punguța cu doi bani”, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Unul dintre cele mai populare spectacole din repertoriul Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, „Punguța cu doi bani”, revine în fața micilor spectatori clujeni. Spectacolul, care va fi prezentat duminică, 19 noiembrie, de la ora 11:00, este o reprezentație...

Filmul românesc Libertate, premiat în Franța și Germania

Filmul românesc Libertate, premiat în Franța și Germania

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în...

Recital de tango argentinian, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Recital de tango argentinian, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Unele dintre cele mai frumoase tangouri argentiniene compuse de Astor Piazzolla, dar și lucrări de tango care au fost inspirație sau trecere înspre modernul stil al compozitorului vor fi prezentate publicului clujean la cea de-a doua ediție a recitalului „Piazzolla...