Medicii clujeni, răspătiți prin muzică pentru lupta cu noul coronavirus și încrederea transmisă pacienților

de | sept. 4, 2020 | Cultură

Timp de aproape o oră, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca, recent amenajată, a răsunat joi, 3 septembrie 2020, muzica tradițională, alături de romanțe și pricesne. În onoarea cadrelor medicale implicate în lupta cu noul coronavirus, dar și a pacienților, a cântat Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, orchestră ce aparține Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

De momentul muzical s-a bucurat conducerea spitalului, manager Petru Șusca, director medical conf. dr. Adela Golea, alături de medici, asistente și personal auxiliar, care au ascultat momentul muzical de la ferestre.

Repertoriul prezentat a fost unul de suflet, așa cum de altfel a și fost denumit proiectul „De la suflet la suflet”. În deschidere, orchestra a interpretat  rugăciunea „Tatăl nostru”, după care a prezentat doine din repertoriul violonistului Alexandru Țitruș și a taragotistului Dumitru Fărcaș, „Purtată de pe Câmpie”  din repertoriul cântăreței Maria Marcu, dar și romanțe precum „Mai am un singur dor” și „Pe sub fereastră curge-un râu”, alături de „Balada”  de Ciprian Porumbescu.

La final, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Adriana Irimieș, a mulțumit conducerii spitalului pentru deschidere și colaborare, transmițând corpului medico-sanitar aprecierea, respectul și gândurile de aleasă prețuire pentru încrederea și susținerea arătată pacienților.

De asemenea, a  înmânat conducerii spitalului o Diplomă de recunoștință și fotografii etnografice din cadrul Concursului național „Fotografia, document etnografic”, derulat anual de instituția clujeană de cultură, sau din cercetările în teren, realizate în vederea conservării și promovării obiceiurilor populare din județul Cluj.

 

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj a demarat recent o serie de concerte la spitalele din oraș, sub genericul „De la suflet la suflet”, în onoarea medicilor și cadrelor medicale aflate în prima linie în lupta cu noul coronavirus.

În perioada următoare, Orchestra va susține momente muzical-instrumentale în mai multe spitale din Cluj-Napoca, printre care Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

FOTO: CJCPCT Cluj/ Ioan Bruchental

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Un mărișean, la Viena

Un mărișean, la Viena

Îmbrăcat în straie moțești, încălțat cu opinci, cu straița pe umăr, cu tulnicul de trei metri într-o mână și cu fluieru-n cealaltă, etnologul Răzvan Roșu pare desprins dintr-o poveste despre frumoșii munților de altădată, țăranii „coborâți de pe Columnă” anume ca să...

Spectacol folcloric „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!”

Spectacol folcloric „Salvăm biserica lui Mihai Viteazul!”

Mai multe instituții de cultură clujene se alătură inițiativei de salva un edificiu religios din județ, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul clujean Lujerdiu, una dintre puținele ctitorii din Ardeal atribuite lui Mihai Viteazul. În acest scop va...

„La Ticu în livadă”, festival de muzică destinat întregii familii

„La Ticu în livadă”, festival de muzică destinat întregii familii

Centrul Multifuncțional Sfinții Martiri Brâncoveni al Parohiei Ticu vă invită să luați parte la prima ediție a festivalului „La Ticu în livadă”. Acesta se va desfășura în aer liber în perioada 27-29 mai 2022. Festivalul se adresează publicului larg printr-o serie de...