Medicul Ion Cantacuzino (25 noiembrie 1863 – d. 14 ianuarie 1934)

Ion Cantacuzino a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române.

S-a născut în București, pe data de 25 noiembrie 1863 în familia aristrocrată Cantacuzino. Primele studii le face acasă, în România. Liceul și Facultatea de Medicină le face la Paris. În paralel, între 1882 şi 1894, a urmat și cursurile facultăților de  filosofie  și ştiinţe ale naturii.După absolvire a lucrat la mai multe spitale din Paris. În anul 1894 obține doctoratul, după care se întoarce în România pentru a preda la Universitatea din Iași. După doi ani se întoarce în Paris pentru a deveni membru al Institutului Pasteur. O organizație non-profit dedicată studiului de biologie, micro-organisme, boli și vaccinări.

În anul 1901 se întoarce în România pentru a preda la Universitatea din București. În anul 1907 este numit Director general al Serviciului Sanitar din România. Din această postură pune bazele unui sistem public de sănătate bazat pe experiența pozitivă avută în Occident. De asemenea introduce reguli de igienă comunitară şi de igienă a muncii.

În timpul celui de-al doilea război balcanic din anul 1913 Cantacuzino a fost conducătorul medicilor trimiși să combată holera din taberele militare românești stabilite în Bulgaria. În timpul Primului Război Mondial a fost din nou însărcinat să combată bolile din rândul soldaților români. De data aceasta principala afecțiune a fost tifosul.

În decursul vieții a publicat și a fondat Revista Științelor Medicale. A înființat “Institutul de Seruri și Vaccinuri” (1921), care astăzi îi poartă numele, și a pus bazele Laboratorului de “Medicină Experimentală” (1901) din cadrul Facultății de Medicină din București.

Datorită lui Ion Cantacuzino, în anul 1926 , România a devenit  a doua ţară din lume după Franţa, care introduce vaccinul împotriva tuberculozei, boală care în acea perioadă a curmat multe vieţi.  În prezent, în România, BCG-ul este al doilea vaccin obligatoriu care se administrează unui nou-nascut. Un detaliu interesant despre Ion Cantacuzino este că Vorbea 5 limbi străine: franceza, engleza, germana, latina şi greaca veche .

Cercetările sale au deschis orizonturi nou științei și au contribuit la descoperirea multor alte tratamente. Contribuțiile sale nu se pot rezuma doar la cele două țări în care a activat, ci rezultatele sale au avut ecou în toată lumea și în generațiile ce i-au urmat.

 

Bibliografie

https://www.unitischimbam.ro/ion-cantacuzino/

https://www.libertatea.ro/stiri/romanul-care-a-infiintat-institutul-vaccinului-si-a-pus-bazele-igienei-comunitare-povestea-lui-ion-cantacuzino-medicul-curant-al-natiunii-2940407

https://en.wikipedia.org/wiki/Ioan_Cantacuzino

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Cantacuzino

Autor: Laurențiu Lucaci

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Medicul Ion Cantacuzino (25 noiembrie 1863 - d. 14 ianuarie 1934)
Loading
/
Principesa Ileana a României (5 ianuarie 1909-21 ianuarie 1991)

Principesa Ileana a României (5 ianuarie 1909-21 ianuarie 1991)

Principesa Ileana s-a născut la București în anul 1909, într-o zi geroasă de ianuarie, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României.  Considerată drept cea mai frumoasă prințesă a României, mama sa spunea despre Ileana că era singura dintre copiii săi...

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 -17 august 1925)

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 -17 august 1925)

Data de 18 ianuarie aduce la lumină o personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, pe nimeni altul decât Ioan Slavici. Acum 173 de ani vedea lumina zilei într-un sat micuț din frumoasa Transilvanie al doilea copil al familiei Slavici, cel ce va să devină ulterior...

Mănăstirea „Sfântul Spiridon” Strâmba

Mănăstirea „Sfântul Spiridon” Strâmba

Mănăstirea Strâmba, cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon”, este așezată la marginea satului Strâmba, în partea de nord a comunei Josenii Bârgăulului, județul Bistrița-Năsăud. Așezământul monahal a luat ființă în anul 1999, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu...

Vechi biserici de lemn „călătoare” din județul Cluj

Vechi biserici de lemn „călătoare” din județul Cluj

Fascinanta poveste a unor biserici de lemn, monument istoric, care au călătorit cu multe popasuri până în locul unde se găsesc în prezent, stârnește interes celor pasionați de aceste valori de patrimoniu.   Fenomenul mutării unor biserici de lemn vechi dintr-un...