Medicul Ion Cantacuzino (25 noiembrie 1863 – d. 14 ianuarie 1934)

Ion Cantacuzino a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române.

S-a născut în București, pe data de 25 noiembrie 1863 în familia aristrocrată Cantacuzino. Primele studii le face acasă, în România. Liceul și Facultatea de Medicină le face la Paris. În paralel, între 1882 şi 1894, a urmat și cursurile facultăților de  filosofie  și ştiinţe ale naturii.După absolvire a lucrat la mai multe spitale din Paris. În anul 1894 obține doctoratul, după care se întoarce în România pentru a preda la Universitatea din Iași. După doi ani se întoarce în Paris pentru a deveni membru al Institutului Pasteur. O organizație non-profit dedicată studiului de biologie, micro-organisme, boli și vaccinări.

În anul 1901 se întoarce în România pentru a preda la Universitatea din București. În anul 1907 este numit Director general al Serviciului Sanitar din România. Din această postură pune bazele unui sistem public de sănătate bazat pe experiența pozitivă avută în Occident. De asemenea introduce reguli de igienă comunitară şi de igienă a muncii.

În timpul celui de-al doilea război balcanic din anul 1913 Cantacuzino a fost conducătorul medicilor trimiși să combată holera din taberele militare românești stabilite în Bulgaria. În timpul Primului Război Mondial a fost din nou însărcinat să combată bolile din rândul soldaților români. De data aceasta principala afecțiune a fost tifosul.

În decursul vieții a publicat și a fondat Revista Științelor Medicale. A înființat “Institutul de Seruri și Vaccinuri” (1921), care astăzi îi poartă numele, și a pus bazele Laboratorului de “Medicină Experimentală” (1901) din cadrul Facultății de Medicină din București.

Datorită lui Ion Cantacuzino, în anul 1926 , România a devenit  a doua ţară din lume după Franţa, care introduce vaccinul împotriva tuberculozei, boală care în acea perioadă a curmat multe vieţi.  În prezent, în România, BCG-ul este al doilea vaccin obligatoriu care se administrează unui nou-nascut. Un detaliu interesant despre Ion Cantacuzino este că Vorbea 5 limbi străine: franceza, engleza, germana, latina şi greaca veche .

Cercetările sale au deschis orizonturi nou științei și au contribuit la descoperirea multor alte tratamente. Contribuțiile sale nu se pot rezuma doar la cele două țări în care a activat, ci rezultatele sale au avut ecou în toată lumea și în generațiile ce i-au urmat.

 

Bibliografie

https://www.unitischimbam.ro/ion-cantacuzino/

https://www.libertatea.ro/stiri/romanul-care-a-infiintat-institutul-vaccinului-si-a-pus-bazele-igienei-comunitare-povestea-lui-ion-cantacuzino-medicul-curant-al-natiunii-2940407

https://en.wikipedia.org/wiki/Ioan_Cantacuzino

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Cantacuzino

Autor: Laurențiu Lucaci

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Medicul Ion Cantacuzino (25 noiembrie 1863 - d. 14 ianuarie 1934)
Loading
/
Deniile din săptămâna a cincea a Postului Mare

Deniile din săptămâna a cincea a Postului Mare

Biserica a rânduit ca în a cincea săptămână a Postului Mare în toate lăcașurile de cult să fie oficiate slujba Deniei Canonului Mare al Sfantului Andrei Criteanul (miercuri) şi a Deniei Acatistului Bunei Vestiri (vineri). Din punct de vedere al structurii, Canonul cel...

Octav Băncilă – Pictorul răscoalelor de la 1907

Octav Băncilă – Pictorul răscoalelor de la 1907

Înscris în istoria picturii româneşti printre deschizătorii de drumuri ai secolului al XX-lea, a îmbrăţişat tendinţele progresiste ale epocii sale aducând imagini noi, teme neabordate până la el. Acesta a fost pictorul Octav Băncilă. S-a născut la 4 februarie 1972 la...