Medicul și profesorul Iuliu Hațieganu (14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

Iuliu Hațieganu vine pe lume în satul Dârja din județul Cluj la data de 14 aprilie 1885, în familia preotului Ioan Hațieganu. Atmosfera din familie și relațiile cu cei patru frați ai săi îi vor marca întreaga viață, reușind să ducă mai departe, până la finele vieții, frumoasa moștenire culturală și spirituală care le-a fost împărtășită în sânul familiei.

Iuliu Hațieganu va urma clasele primare atât în Cojocna, cât și în Cluj-Napoca, iar ulterior, pentru a-și continua studiile, va frecventa Gimnaziul Superior din Blaj unde va fi coleg cu viitorul cardinal Iuliu Hossu.

Fiind un tânăr foarte ordonat, motivat, inteligent și fascinat de tainele corpului uman, Hațieganu va urma, după promovarea examenului de Bacalaureat, cursurile Facultății de Medicină ale Universității din Cluj pe care o va și absolvi în anul 1909. Acesta reușește, un an mai târziu, să obțină și diploma de doctor în medicină și chirurgie.

Un adevărat model pentru Iuliu Hațieganu a fost medicul maghiarZsigmond Purjesz, al cărui asistent universitar a și fost timp de câțiva ani. Mai mult, în cabinet, chiar deasupra biroului său, Hațieganu avea și un bust al acestuia.

În anul 1917, Iuliu Hațieganu s-a căsătorit cu Maria Sima, și aceasta fiică de preot, cu care va avea doi copii, un băiețel care va deceda timpuriu și o fată, viitoarea soție a lui Octavian Fodor.

Acest mare medic român va prezida primul Congres al Medicilor, unde Iuliu Moldovan, aflat în funcția de secretar cu problemele sănătății publice va prezenta un raport asupra sănătății populației și va sublinia importanța reluării activității la Facultatea de Medicină din Cluj.

În anul 1919, Hațieganu va urma stagii de pregătire la Facultățile din București și Iași și, de asemenea, la clinica profesorului Ion Nanu Muscel. În același an, la vârsta de 33 de ani, va deveni profesor de clinică medicală la Facultatea din Cluj și primul decan al acestei nou-înființate instituții. În această funcție nouă pe care o avea de îndeplinit, Hațieganu a fost nevoit să coaguleze un nou corp didactic, astfel devenind fondator al învățământului medical clujean. Reușește să adune în jurul său nume mari precum Victor Papilian, Titu Vasiliu, Emil Racoviță sau Victor Babeș. Alături de aceștia va tipări la data de 1 februarie 1920 și primul număr al revistei „Clujul Medical”.

Principalele preocupări ale medicului Iuliu Hațieganu au fost cercetarea patologiei ficatului și a sistemului digestiv, studierea meningitei acute benigne, a hepatitei sau a tuberculozei. Reușește să introducă în anul 1932 învățământul de policlină medicală, iar doi ani mai târziu medicina sportivă. Hațieganu milita încă de la începuturile carierei sale ca oamenii să ducă o viață sănătoasă și să realizeze exerciții fizice regulat. Acesta afirma în contextul înființării echipei Universitatea Cluj următoarele: „Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria națiunii; nu speculă, ci jertfă„. Tot Hațieganu va fi și cel care va înființa, în amintirea fiului său decedat, un parc pe malul Someșului destinat mișcării sportive, parc care astăzi îi poartă numele.

Director al Clinicilor Medicale I și III, Iuliu Hațieganu susține consultațiile gratuite în ambulatoriile clinicilor, dar și planul unei clinici mari, cu aproximativ 300 de paturi.

Hațieganu s-a afirmat și în plan politic, fiind numit ministru al sănătății în guvernul Iorga, dar și participant la Marea Adunare de la Alba Iulia.

Pentru întreaga sa activitate și implicare în domeniul medical și sportiv, Iuliu Hațieganu va primi de-a lungul vieții mai multe premii și distincții, printre care și titulatura de Membru al Academiei Române.

Acest mare medic internist român va trece la cele veșnice la data de 4 septembrie 1959, la vârsta de 74 de ani. În amintirea sa, din anul 1993, Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca îi poartă numele.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Medicul și profesorul Iuliu Hațieganu (14 aprilie 1885 - 4 septembrie 1959)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturza (24 aprilie 1794 – 8 mai 1884)

Mihail Sturdza vede lumina zilei la data de 24 aprilie 1794 în Iași, fiind fiul renumitului logofăt Grigore Sturdza și al Mariei Calimah, fiica unui domnitor. Mihail a primit o educație aleasă cu influențe franceze și săsești, de la Christian Flechtenmacher și de la...

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

Mircea Eliade vede lumina zilei la data de 13 martie 1907 la București într-o familie cu trei copii. Istoria numelui acestei mari personalități este una foarte interesantă: într-o zi, tatăl său, Gheorghe Ieremia, pentru a cinsti memoria renumitului scriitor Ion...

ANGHEL SALIGNY (19 aprilie 1854 – 17 iunie 1925)

ANGHEL SALIGNY (19 aprilie 1854 – 17 iunie 1925)

Anghel Saligny vine pe lume într-o familie înstărită la data de 19 aprilie 1854 în comuna Șerbănești din actualul județ Galați. Atât Anghel, cât și fratele său mai mic, Alfons Oscar, sunt personalități de renume ale tehnicii și științei românești, cel din urmă...

Ion Pillat (31 martie 1891 – 17 aprilie 1945)

Ion Pillat (31 martie 1891 – 17 aprilie 1945)

Ion Pillat vine pe lume la data de 31 martie 1891 la București, în casa părintească de pe Calea Dorobanților. Ion Pillat făcea parte dintr-o familie înstărită, cu strămoși-figuri de reper în istoria poporului român. Tatăl său, de la care a preluat și prenumele Ion,...