Membrii Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, întruniți în ședință

de | iul. 2, 2020

Joi, 2 iulie 2020, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului. În debut, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit și a mulţumit membrilor Consiliului Eparhial pentru efortul susţinut pe care l-au arătat față de Biserică. În continuare, au fost discutate problemele curente ale Eparhiei.

Potrivit Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Consiliul Eparhial este organismul executiv al Adunării Eparhiale, compus din nouă membri, dintre care trei clerici şi șase mireni, aleşi pe termen de patru ani de Adunarea Eparhială, dintre membrii ei şi care are în competenţă problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga Eparhie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Prezență Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Prezență Arhierească în Parohia Someș-Odorhei

Duminică, 6 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, din care a făcut...

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Joi, 20 octombrie 2022, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Resfințirea bisericii din Parohia Românași

Resfințirea bisericii din Parohia Românași

Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat duminică, 9 octombrie 2022, în mijlocul credincioșilor din Parohia Românași, Protopopiatul Zalău. Episcopul Sălajului a binecuvântat lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit...