Membrii grupului de implicare socială „Tinerii Voluntari”, aproape de cei nevoiași

de | dec. 9, 2015

Luni, 7 decembrie 2015, tinerii din cadrul Grupului de implicare socială „Tinerii Voluntari”, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Pavel Dan” și Clubul Copiilor Câmpia Turzii, au oferit copiilor de la Mănăstirea Dumbrava, peste 100 de pachete cu rechizite, jucării și îmbrăcăminte. Copiii din grupul „Melody”, conduși de instructorul Nicușor Lăcătuș, au cântat câteva cântece de Crăciun, apoi au colindat împreună cu copiii de la mănăstire. La final cu toții s-au închinat în biserica mănăstirii.

Acest proiect, primul din săptămâna aceasta, va fi urmat de acţiunea intitulată „Cutia de pantofi”, realizată în parteneriat cu Liceul Teoretic „Pavel Dan” şi Serviciul Public Local de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Câmpia Turzii. Astfel, joi, 10 decembrie 2015, de la ora 15.00, în sala mică a Palatului Cultural „Ionel Floaşiu” din Câmpia Turzii persoanele şi familiile defavorizate din Câmpia Turzii vor primi câte un pachet cu alimente, pentru a putea întâmpina mai uşor Praznicul Crăciunului.

Până în prezent „Tinerii Voluntari” au pus în practică o acţiune de apropiere faţă de militarii români din Afganistan, trimiţându-le acestora 300 de scrisori cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului, au întreprins o vizită la Staţia de Epurare de la Câmpia Turzii şi au reuşit strângerea a peste 800 de semnături pentru realizarea unui patinoar în parcul municipiului Câmpia Turzii. De asemenea, pentru acest an mai sunt prevăzute: un spectacol caritabil pentru ajutorarea unei familii a cărei locuinţă a fost distrusă de flăcări, un concurs de sanie, o scenetă de Crăciu și o excursie la Caps.

Grupul de implicare socială „Tinerii Voluntari” a fost înfiinţat la 26 octombrie 2015 pe lângă parohia Câmpia Turzii II, din iniţiativa preotului paroh Vălean Daniel-Nicolae şi a unui grup de adolescenţi şi numără în prezent peste 40 de membri. Grupul are ca scop realizarea de proiecte sociale pe patru direcţii: cultural-artistice, spirituale, ecologice şi politic-manageriale.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...