Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Memoria protopopului martir Aurel Munteanu, cinstită la 85 de ani de la jertfă

de | sept. 10, 2025

Miercuri, 10 septembrie 2025, s-au împlinit 85 de ani de la moartea mucenicească a protopopului Aurel Munteanu, personalitate marcantă a vieții bisericești și culturale transilvănene din prima jumătate a secolului XX.

Evenimentul comemorativ a avut loc la Catedrala Moților din Huedin, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în prezența preoților, credincioșilor, a autorităților locale și militare, a elevilor de la Liceul Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, precum și a maicii starețe Inocenția Filip, stareța Mănăstirii Ciucea.

Răspunsurile liturgice au fost date de corala preoților din Protopopiatul Huedin și de Corul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” al Parohiei Ortodoxe Cornești.

Sfânta Liturghie și slujba parastasului

De la ora 9:30 a fost săvârșită Sfânta Liturghie, avându-l ca protos pe arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Alături de acesta au slujit alți nouă preoți, între care pr. Dan Lupuțan, protopopul Huedinului, și arhidiaconul Dan Grigore Văscu, directorul Radio Renașterea. La slujbă au participat și numeroși preoți din Protopopiatul Huedin, veniți să aducă prinos de recunoștință jertfei protopopului martir.

În cuvântul de învățătură, arhim. Dumitru Cobzaru a subliniat dimensiunea jertfei părintelui Aurel Munteanu și a arătat că exemplul său rămâne un reper pentru preoți și credincioși deopotrivă. El a arătat că părintele Aurel Munteanu a fost nu doar un martir al credinței, ci și un adevărat ctitor de comunitate, zidind biserici, școli și instituții și formând conștiințe:

„Slujirea lui sfântă s-a împlinit așa cum i se cere unui preot: să se dăruiască «cu timp și fără timp». El a știut să așeze cuvântul lui Dumnezeu în sufletele oamenilor ca nimeni altul din acea vreme. A știut să fie ctitor, și nu doar de biserici, ci și de instituții, care să întregească o structură reală pentru acest neam, vitregit și oropsit, dar care, cu multă jertfă, și-a găsit propria identitate. De altfel, el spunea, în ultima lui predică rostită în această biserică, că trebuie să rămânem statornici și să rămânem ai locului, chiar cu jertfa vieții, pentru ca neamul nostru să propășească.”

Arhimandritul Dumitru a evocat și jertfa discretă a soției protopopului, preoteasa Lucreția, pe care a numit-o o adevărată mărturisitoare prin viața și suferința ei:

„Doamna preoteasă Lucreția a murit odată cu fiica ei, Ioanica, ucisă în 1919, și a murit odată cu soțul ei, în 1940. Și-a dus apoi crucea mai departe, împreună cu cei trei copii care i-au rămas, purtând crucea văduviei pe care Dumnezeu a îngăduit să o suporte pe acest pământ. O cruce care, cu siguranță, i-a adus și ei o aură de mărturisitoare. (…) Suntem astăzi de față atâția preoți și știm bine ce importanță are o preoteasă, nu doar pentru casa preotului, ci și pentru comunitatea în care acesta slujește.”

Totodată, predica a evidențiat continuitatea slujirii la Protopopiatul Huedin, prin vrednicii urmași ai părintelui Aurel Munteanu:

„Îmi aduc aminte de un vrednic protopop care i-a fost urmaș, părintele Dorel Pușcaș, care a încercat din răsputeri să se asemene înaintașului său, fiind și el un adevărat ctitor. Între altele, a lăsat în urmă actualul sediu al Protopopiatului Huedin. La vremea aceea exista și o foaie, un fel de revistă a Huedinului, pe care, dacă nu mă înșel, o tipărea aproape de biserica reformată, acolo unde avea o mică tiparniță. (…) Și iată-l pe părintele protopop Dan Lupuțan, care, la rândul lui, an de an, caută prilejuri pentru a-l aduce în atenție pe părintele martir și mărturisitor Aurel Munteanu – atât urbei noastre, cât și întregii Biserici.”

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată slujba parastasului pentru protopopul Aurel Munteanu și plutonierul Gheorghe Nicula, jandarmul care și-a dat viața încercând să-l apere.

Părintele protopop Dan Ionuț Lupuțan a mulțumit părintelui exarh pentru prezență și pentru protia Sfintei Liturghii, oferindu-i în semn de prețuire și recunoștință, din partea Protopopiatului Huedin, o icoană pictată cu Maica Domnului Prodromița.

Tot astăzi, părintele exarh a depus o coroană de flori și s-a recules la mormântul protopopului martir, aflat în curtea bisericii pe care el a ctitorit-o, cunoscută și sub numele de Catedrala Moților.

Alocuțiunea prof. dr. Mircea Gheorghe Abrudan

În continuare, prof. dr. Mircea Gheorghe Abrudan, cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, a susținut o alocuțiune emoționantă, evocând atât personalitatea protopopului martir Aurel Munteanu, cât și destinul dramatic al fiului său, medicul Ovidiu Munteanu.

Aurel Munteanu – un preot jertfelnic

„Am vorbit întotdeauna despre proiectele și lucrările pe care părintele Aurel Munteanu le-a lăsat românilor și cum acestea s-au zidit în temelia vieții bisericești și culturale. El rămâne un model nu doar prin credința mărturisită până la moarte, ci și prin dragostea de neam și prin curajul de a înfrunta răul vremurilor sale”, a arătat istoricul.

Protopopul Aurel Munteanu a fost ucis cu cruzime la 10 septembrie 1940, la Huedin, de către trupele horthyste, pentru că „a ales să rămână alături de credincioși și să nu părăsească niciodată altarul și turma încredințată”.

Ovidiu Munteanu – medicul care a sfidat comunismul

Alocuțiunea prof. dr. Mircea Abrudan a adus apoi în atenție figura fiului cel mai mic al protopopului, dr. Ovidiu Munteanu, medic format la București și Cluj, asistent universitar și intelectual de prestigiu. Acesta a fost condamnat în 1959 la 15 ani de muncă silnică pentru credința și scrierile sale, după ce publicase lucrarea Concepția biblică a medicinei, considerată de regimul comunist o ofensă la adresa materialismului dialectic.

„Doctorul Ovidiu a tratat cu toată seriozitatea problema vieții veșnice, afirmând existența vieții după moarte și arătând că nu totul se rezumă la materie. Această concepție a intrat în contradicție cu ideologia marxist-leninistă și, din acest motiv, a fost condamnat și a petrecut ani grei în închisoare.

El a fost un om cu suflet curat și chip de înger. Viața lui este o pildă pentru noi, care avem nevoie astăzi de rugăciunile și de exemplul martirilor, la fel de mult cum avem nevoie de medicii noștri”, a subliniat istoricul clujean.

După eliberarea din 1964, doctorul Ovidiu a fost reintegrat în profesia medicală, însă viața i-a fost curmată în 1974, într-un accident suspect, niciodată lămurit pe deplin. „Mărturiile familiei arată emoția întâlnirii după eliberare: copilul său de cinci ani nu și-a recunoscut tatăl, iar mama i-a spus atunci: «E tatăl tău, doctorul». O scenă cutremurătoare, care ne arată dimensiunea sacrificiului acestor oameni”, a adăugat Mircea Gheorghe Abrudan.

Comemorarea de la Huedin, la 85 de ani de la martiriul protopopului Aurel Munteanu, a fost un prilej de aducere aminte și de întărire a conștiinței comunității. Predica arhim. Dumitru Cobzaru și evocarea istoricului Mircea Gheorghe Abrudan au arătat că viața și jertfa protopopului nu aparțin doar trecutului, ci sunt chemare vie pentru prezent: chemare la credință, statornicie și demnitate.

Memoria protopopului martir Aurel Munteanu este comemorată anual la Huedin, de către Biserică și autorități. Numeroase articole, studii și volume i-au fost dedicate în ultimele decenii, iar în conștiința credincioșilor el rămâne un sfânt al lui Dumnezeu și un reper de neclintit al demnității românești.

Mai multe poze AICI si AICI.

Viața protopopului Aurel Munteanu

Aurel Munteanu s-a născut la 2 mai 1882, în Merghindeal, județul Sibiu. A urmat studii teologice la Sibiu și Blaj, fiind hirotonit preot în 1907, în parohia Valea Drăganului, județul Cluj. Încă din copilărie a fost format în duh ortodox și demnitate națională, în familie.

În 1911 a fost ales secretar și bibliotecar al Protopopiatului Clujului, iar în 1918 a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, contribuind la Unirea Transilvaniei cu România. Prezența lui la acest moment istoric arată prestigiul de care se bucura în comunitate.

În 1920–1923 a înființat Despărțământul ASTRA de la Huedin și, în februarie 1923, a fost ales primul protopop de Huedin, cu o largă susținere din partea comunității. Activitatea sa a depășit cadrul strict religios, devenind un promotor al educației și al binelui social pentru românii din zonă.

Cea mai semnificativă realizare edilitară a părintelui a fost ctitorirea Catedralei „Moților” (Biserica Sfântul Nicolae) din Huedin, sfințită în 1934, simbol al unității și al credinței românești din Apuseni.

Aurel Munteanu a fost implicat intens și în viața culturală și politică a românilor, apărându-le drepturile: deputat, consilier județean, profesor de religie, membru în Adunarea eparhială și președinte al Ligii Antirevizioniste locale.

Martiriul său a fost reconstituit potrivit documentelor oficiale ale Ministerului Afacerilor Străine: „A fost bătut în plină stradă cu pumnii şi ciomege, a fost trântit la pământ, i-au smuls părul şi barba cu carne cu tot, iar unul dintre asasini i-a înfipt un par în gură până i-a ieşit prin ceafă.”

În acele momente și-a pierdut viața și jandarmul Gheorghe Nicula, care a încercat să-l apere pe părintele Aurel Munteanu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Cristur-Șieu

Sfințirea capelei mortuare din Cristur-Șieu

Sâmbătă, 12 septembrie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Parohia Cristur-Șieu, Protopopiatul Beclean, județul...

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la Cluj-Napoca

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la ceremonia militară și religioasă organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență...