Memorii dăltuite în piatră – cioplitorul Ioan Raţiu din Podeni

de | feb. 13, 2020

Are 94 de ani și mâinile lui transformă piatra în artă. Ion Rațiu este ultimul cioplitor în piatră de la poalele Munților Trascăului. Trăiește singur în satul clujean Podeni, situat la mai puţin de 60 de kilometri de orașul Cluj-Napoca, la graniţa cu judeţul Alba. Dacă te plimbi pe ulițele satului, nu ai cum să nu remarci că aici piatra a fost folosită din belșug, de la fundația sau construcția caselor și a bisericilor, la garduri, dar, mai ales, la monumentele funerare din cele două cimitire, ortodox și greco-catolic. Multe dintre acestea au fost sculptate de el și de cei din familia lui.

Arta cioplirii pietrei, învățată în copilărie

A avut doar 12 ani când a luat pentru prima dată dălțile în mână, fascinat de munca tatălui său. „Îmi arăta cum se lucrează piatra, cum trebuie ținută mâna și cum să dau cu dalta…și acum îmi amintesc că mă mai loveam peste degete…”, povestește bătrânul. Apoi, toată viața, a cioplit sute de cruci în cimitirele satului, la căpătâiul strămoșilor, dar și obiecte necesare în gospodăriile din zonă. La Podeni s-a păstrat obiceiul ca în cimitir, în amintirea celor decedați, să se ridice însemne creștine din piatră albă de calcar, numite în zonă „piramișe”, în care s-au încrustat câteva cuvinte stângace, care ne vorbesc nouă, celor de azi, despre numele și vârsta celui trecut în veșnicie, cine le-a ridicat, iar în unele cazuri, profesia și ciufala, cum îl știau oamenii în sat.

Pe cioplitorul în piatră Ion Rațiu din Podeni l-am găsit în fața casei. E sprinten și pășește apăsat prin curte, n-ai zice că are 94 de ani, pentru a ne arăta uneltele cu care îmblânzește blocurile mari de piatră. Singurele care au îmbătrânit  îi sunt urechile. De două săptămâni însă le-a găsit leacul: un aparat auditiv. Încă nu s-a familiarizat cu el, așa că țiuitul prelung, probabil din cauză că e dat la maxim, ne încurcă la dialog.

„S-o prăpădit uneltele… mă prăpădesc și eu…”

Ion Rațiu -cioplitor în piatră

Ion Rațiu -cioplitor în piatră

Atelierul lui e format din câteva dălți și un ciocan. Se arată surprins că cineva este interesat de munca sa de-o viață și prezintă, oarecum stângaci, dălțile folosite și etapele prin care trecea piatra brută pentru a ajunge cruce, sau alt obiect în casele și-n curțile celor din sat. „Cu ăsta lustruiam, cu ăsta ciopleam, iar cu ‘ăst capăt dădeam așa, în șanț, și puneam icuri de fier și o băteam sus…s-o prăpădit uneltele că n-am mai lucrat cu ele de multă vreme… mă prăpădesc și eu …”, spune zâmbind bătrânul. Fața, brăzdată de cearcăne adânci, îi este senină și se bucură de oaspeți ca un copil.

Potrivit monografiei localității, la început, crucile din calcar, amplasate în cimitirele satului și lucrate de meșterii din zonă, pietrari din tată-n fiu, erau modeste ca înălțime, dar frumos cioplite. Toate aveau forma unei piramide, de aici și denumirea de „piramișe” dată de localnici, în vârful căreia se așeza o cruce mult mai mică, tot din piatră de calcar. Pe partea din față, deasupra și dedesubtul inscripției numelui celui decedat, s-a sculptat uneori, câte un semn nobiliar, sub formă de cunună de laur, ceea ce demonstrează că respectivul care-și dormea acolo somnul de veci era urmașul vreunui țăran înobilat de principii Transilvaniei, sau descendent al grănicerilor (țărani scăpați de iobăgie), din perioada 1763-1849.

Documentele istorice subliniază în repetate rânduri că localitatea Podeni „nu se aseamănă cu satele românești de la munte cu case împrăștiate și sărăcăcioase, ci este una dintre așezările cu construcțiile cele mai ordonate și frumoase. În sat se fac pietre funerare, stâlpi pentru porți și alte lucrări din cioplitură de piatră și astfel se explică buna stare ce se observă aici, cu toate că au un hotar mic și pietros, tocmai pentru că ei prelucrează ceea ce împiedică lucrarea pământului, adică piatra”.

Modelele încrustate pe crucile funerare s-au moștenit de la o generație de pietrari la alta. Pietrarul Ion Rațiu, mic de statură, nu-și amintește să-l fi învățat cineva cum să le deseneze și nici dacă au sau nu o semnificație. Multe le încrusta în piatră așa cum simțea sau credea că ar trebui să arate. „Așa, din mintea mea, cum îmi venea mie în cap…”, spune nea Ion, care în urmă cu doi ani a renovat Monumentul Eroilor din localitate, în amintirea a celor peste 100 de  săteni, ostaşi care, în Primul Război Mondial, au murit pe câmpurile de luptă, în temniţele austro-ungare, sau în pribegie.

Multă muncă, bani puțini

Bătrânul zâmbește tot timpul. Dezvăluie puține lucruri despre viața sa, dar și mai  puține despre cum se lucrează piatra. „O cruce ca pe cele pe care le vedeți în cimitir o făceam din cinci bucăți și lucram până la două săptămâni pe ea. Piatra o aduceam de la marginea satului, din carieră. O aduceam aici, în curte, cu carul tras de bivoli. Aveam bivoli mai demult și gospodărie mare”.

În ultimii ani, Ioan Rațiu nu a mai dăltuit cruci. A cioplit ghivece de flori, trepte, dar și mese din piatră pentru grădinile vecinilor. Bate pe la porțile lor și ni le arată cu mândrie. Nu lucrează scump. Pentru o cruce nu ar lua mai mult de 600 -700 de lei, iar pentru o masă, mult mai puțin. „Piatră este aici, din belșug, doar să mi-o aducă cineva acasă”, spune zâmbind bătrânul. Are dreptate, piatră este la marginea satului, în cariera ce datează din epoca romană și de unde a fost dusă și pentru Casa Poporului.

Toată viața sa, Ion Rațiu a pus la căpătâiul de odihnă al sătenilor cruci funerare, ridicate din dorința celor rămași de a cinsti memoria înaintașilor și a da o importanță cuvenită locului de veci. Aceste cruci au devenit, datorită lui, opere de artă, care vor aminti, peste timp, de ultimul pietrar.

Articol apărut în „CULTURA TRADIȚIONALĂ DIN JUDEȚUL CLUJ” , Volumul III , Valea Arieșului, editura Tradiţii clujene, 2018

 

 

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/grigore-samboan/" target="_self">Grigore Sâmboan</a>

Grigore Sâmboan

absolvent al studiilor de Teologie și Jurnalism redactor radio Renașterea

Mai multe

Despre semnul Sfintei Cruci

Despre semnul Sfintei Cruci

Ne-am aflat, în ultimele două săptămâni, în orizontul de lumină, de har și de binecuvântare al praznicului Înălțării Sfintei Cruci, această mare și importantă sărbătoare de la începutul anului bisericesc. Prin celebrările liturgice și mai ales prin bogata poezie...

Mitropolitul Dosoftei și vremea primelor tipărituri

Mitropolitul Dosoftei și vremea primelor tipărituri

Mitropolitul Dosoftei, primul poet național, autor al primei Psaltiri în versuri, traducător și cărturar de seamă al Bisericii, s-a născut pe 26 octombrie 1624, la Suceava. În cadrul acestei ediții a emisiunii „Viața Bisericii”, împreună cu domnul dr. Mircea Gheorghe...