Mesajul corpului didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la trecerea la Domnul a Pr. Acad. Mircea Păcurariu

de | ian. 13, 2021

Distinsul istoric Pr. Prof. univ. dr. Academician Mircea Păcurariu a făcut pasul „dincolo” și „mai presus” de istorie, în eternitate! „Fie-i țărâna ușoară!”

Cu adâncă tristețe, în dimineața zilei de 13 ianuarie 2021, am primit vestea trecerii la cele veșnice a Părintelui Profesor Universitar Doctor Mircea Păcurariu, membru titular al Academiei Române, aflat în al 89-lea an de viață.

Dinamicul Părinte Profesor, în urmă cu peste 60 de ani (1959) și-a început activitatea de dascăl la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, iar din 1961 a activat, trecând prin toate treptele didactice, la Institutul și apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, pe care a și condus-o, în calitate de decan, în anii 1992-2000. A predat la nivel Licență până în anul 2003, iar la nivel Master până în 2005, continuând și după această dată să îndrume activitatea cercetătorilor doctorali.

În extinsul interval de timp, pe care-l putem numi – cu o expresie răspândită – „o viață de om”, zeci și zeci de promoții ale facultății sibiene de teologie s-au împărtășit de cunoștințele și părinteasca îndrumare a Preotului și Profesorului Mircea Păcurariu. Pe mulți dintre studenții acelor promoții îi găsim astăzi slujind ca preoți în toate ținuturile țării, precum și dincolo de hotare, iar pe unii dintre ei, chiar membri ai ierarhiei bisericești înalte, ai Sfântului Sinod.

De asemenea, ca îndrumător de doctorat, a călăuzit pașii a numeroși cercetători care s-au aplecat asupra studierii trecutului nostru bisericesc. Alte zeci de promoții de elevi seminariști și studenți teologi, chiar dacă nu i-au fost învățăcei direcți, s-au împărtășit de-a lungul mai multor decenii din roadele strădaniilor, cercetărilor și studiilor pe care Părintele Profesor le-a adunat în mai multe manuale și lucrări de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române. La modul general, oricine a dorit să obțină informații legate de viața Bisericii și a Nemului românesc, de la începuturile lor și până astăzi, a găsit un important izvor de cunoaștere în scrierile care poartă semnătura dascălului Mircea Păcurariu.

Prestigiul Bisericii noastre a cunoscut un moment de înălțare atunci când Părintele Profesor Mircea Păcurariu a devenit membru al înaltului for științific și cultural, care este Academia Română (membru corespondent din 1997 și titular din 2015), precum și atunci când el participa ca reprezentant al nostru la diferite întruniri sau conferințe științifice bisericești, internaționale.

Întregul corp didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ai cărui membri au fost ucenici, studenți și învățăcei – unii direcți, iar alții indirecți – ai Părintelui Profesor Mircea Păcurariu, transmite condoleanțe familiei îndurerate și rostește într-un glas: Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de cei drepți ai Săi!

Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca


foto: basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor la Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda 

Liturghia Darurilor la Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda 

Vineri, 5 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat obștea monahală de la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, județul Cluj.  Cu acest prilej, de la ora 17:00, în biserica...