Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei la sărbătoarea Bunei Vestiri, hramul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului

de | mart. 24, 2020 | Actualitatea religioasă

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, la sărbătoarea Bunei Vestiri, hramul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

 

Buna Vestire, ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, are o semnificație aparte pentru eparhia Clujului, fiind ziua în care, în urmă cu 14 ani, în anul 2006, a fost înființată Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia, Clujului, Maramureșului și Sălajului. Tot în acea zi a fost întronizat primul mitropolit al ei, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, iar după moartea sa, în anul 2011, tot într-o zi de 25 martie, a fost înscăunat ca Mitropolit al Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. De aceea, în fiecare an, în inima Transilvaniei, Vestea cea bună are o însemnătate aparte.

Cu prilejul hramului, miercuri, 25 martie 2020, de la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Slujba va fi săvârșită cu ușile închise, fără accesul credincioșilor, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. Astfel, Sfânta Liturghie va putea fi urmărită, în direct, pe pagina de facebook a Mitropoliei Clujului și a Radio Renașterea, precum și pe frecvențele Radio Renașterea: 91 MHz Cluj, 99.1 MHz Huedin și 102 MHz Bistrița.

Ultimele articole

Concert coral de Duminica Ortodoxiei la Satu Mare

Concert coral de Duminica Ortodoxiei la Satu Mare

Duminică, 17 martie 2019, Duminica Ortodoxiei, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a participat, la Satu Mare, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, la...

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

Zi de sărbătoare la Parohia Recea Mică

Duminică, 17 mai 2015, în Duminica a VI-a după Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Recea Mică, protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei, înconjurat de un sobor...

O nouă generație de teologi clujeni a absolvit facultatea

O nouă generație de teologi clujeni a absolvit facultatea

Cei 120 de studenți din anii terminali ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, au încheiat sâmbătă, 16 mai 2015, în mod festiv cursurile. Ceremonia a avut loc la ora 18:00, în sala „Auditorium Maximum” a Colegiului Academic a Universității Babeș-Bolyai și...

Locaș de cult unic în România, în ajun de sfințire

Locaș de cult unic în România, în ajun de sfințire

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei va participa dumincă, 17 mai 2015, la sfințirea Bisericii „Sfinții Ioan Botezătorul, Teologul și Ioan Gură de Aur” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Alba-Iulia. Alături de Mitropolitul Clujului vor sluji Înaltpresfințitul Irineu,...

Conferință preoțească de primăvară, în protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de primăvară, în protopopiatul Beclean

Preoții din protopopiatul Beclean au discutat joi, 14 mai 2015, despre misiunea parohiei și mănăstirii azi, în cadrul conferinței de primăvară ce s-a desfășurat în prezența Înaltpresfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Ședința lunară a Protopopiatului Cluj I

Ședința lunară a Protopopiatului Cluj I

În Protopopiatul Ortodox Cluj I a avut loc joi, 14 mai, începând cu ora 10, ședința preoțească lunară prezidată de către părintele Protopop Dan Hognogi. În cadrul ședinței au fost discutate numeroase aspecte legate de buna desfășurare a activităților în cadrul...