Mesajul Mitropolitului Andrei adresat noului episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Claudiu-Lucian Pop

de | apr. 15, 2021

Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, adresat Preasfințitului Părinte Claudiu-Lucian Pop, noul episcop eparhial al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla:


Cluj-Napoca, 15 aprilie 2021

Preasfinţiei Sale,

Preasfinţitului CLAUDIU-LUCIAN POP,

Episcopul eparhial al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

 

Preasfinţia Voastră,

În acest moment important, când ați fost ales episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, Îl auzim pe Domnul Hristos spunându-Vă: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și roadă să aduceți, și roada voastră să rămână” (Ioan 15,16).

Sfântul Apostol Pavel, vorbindu-le la Milet clericilor din Efes, era convins că Sfântul Duh îi pune pe episcopi în lucrare: „Drept aceea, luați aminte de voi înșivă și de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său” (Faptele Apostolilor 20,28).

Vă dorim, Preasfinția Voastră, o păstorire cu rod bogat și sperăm ca relația bună pe care am avut-o cu Episcopul Florentin, de pioasă amintire, să meargă înainte.

Episcopul este slujitorul lui Dumnezeu în cea mai înaltă treaptă a slujirii eclesiastice cu autoritatea supremă într-o eparhie.

Vă urăm, Preasfinția Voastră, ca această slujire să o faceți „cu bucurie și nu suspinând” (Evrei 13,17), avându-i alături pe preoții și credincioșii Eparhiei dată în păstorire.

 

Cu frățească dragoste,

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului


Foto credit: Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prezență arhierească în filia Arghișu, protopopiatul Huedin

Prezență arhierească în filia Arghișu, protopopiatul Huedin

Credincioșii filiei Arghișu din Protopopiatul Huedin au avut bucuria, sâmbătă, 20 mai 2017, de a-l primi în satul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Ierarhul a fost întâmpinat de soborul de preoți și credincioși, apoi în jurul orei 9:00 a...

Zi de sărbătoare în Parohia Recea Mare

Zi de sărbătoare în Parohia Recea Mare

Duminică, 21 mai 2017, în ziua de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin și Elena, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica nouă din Parohia Recea Mare, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul...